ICCJ. Decizia nr. 4837/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4837/2004
Dosar nr. 2502/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa penală nr. 16 din 21 ianuarie 2004, în baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata I.V.M. la 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., pe o durată de un an.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 291 C. pen., a condamnat-o la 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals.
Potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen.
În temeiul art. 861 din acelaşi cod a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani.
A dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 861 lit. a) şi d) C. pen., iar în baza art. 864 din acelaşi cod a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare au drept consecinţă revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 din acelaşi cod.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive cuprins în intervalul 23 octombrie 2002, 13 noiembrie 2003.
A revocat măsura preventivă a obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea de locuinţă, dispusă prin Decizia penală nr. 81 din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În baza art. 255 alin. ultim C. pen., a dispus restituirea către denunţătoarea D.E. a 4 bancnote a câte 100 dolari S.U.A., cu următoarele serii:
o bancnotă de 100 dolari S.U.A.
o bancnotă de 100 dolari S.U.A.
o bancnotă de 100 dolari S.U.A.
o bancnotă de 100 dolari S.U.A.
- ce au constituit corp delict a infracţiunii şi înregistrat în registrul de corpuri delicte la pagina 51/2002 al Tribunalului Sibiu.
Inculpata a fost obligată la plata sumei de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezintă onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu la urmărirea penală.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpata I.V.M. a fost angajată la SC S.M.F. Bucureşti, Oficiul Teritorial C.F.R. Braşov, în calitate de revizor contabil II.
Potrivit fişei postului, inculpata avea, printre alte atribuţii de serviciu, efectuarea de verificări gestionare de fond sau tematice la toate genurile de case din staţii, halte şi agenţii de voiaj, consemnarea constatărilor controlului pe bază de acte, date şi fapte reale şi extinderea verificărilor în cazul constatării existenţei unei pagube în patrimoniul unităţii controlate, până la stabilirea valorii integrale a prejudiciului, aplicarea de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile de la disciplina financiar-contabilă, propunerea din actul de control întocmit a măsurilor de sancţionare disciplinare a personalului de execuţie şi de conducere până la şef de oficiu, ce se impun luate faţă de cei controlaţi.
Începând cu data de 9 septembrie 2002, inculpata a efectuat un control de gestiune la Agenţia de voiaj C.F.R. Sibiu, la care era încadrată ca şi gestionar al casei de bilete, denunţătoarea D.E.
Cu ocazia efectuării verificărilor de rutină, inculpata a constatat, în timp, mai multe nereguli la gestiunea Casei de bilete. Astfel, inculpata a sesizat că un număr de bilete călătorie, au fost anulate de către denunţătoare, dar după ce trenul plecase, ceea ce nu era permis.
Pentru acest motiv şi pentru că era convinsă de neregularitatea modalităţii de anulare a acestora, inculpata personal, le-a încercuit din tabelul pe luna iulie 2002, pe toate cele 13 poziţii, cu un pix de culoare roşie.
Cu privire la acest aspect, instanţa a reţinut că pe parcursul cercetării judecătoreşti s-au propus de către inculpată martori în apărare, care să precizeze dacă aceste bilete au fost sau nu anulate instrucţional. Alături de depoziţiile martorilor propuşi în apărare de către inculpată, C.A., inspector la Oficiu de control financiar al regionalei C.F.R. Braşov şi T.E., şef oficiu control financiar de gestiune al Regionalei C.F.R. Braşov, dosar, instanţa a avut la dispoziţie şi adresele oficiale comunicate cu privire la acest aspect, precum şi declaraţiile inculpatei din faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească. Întrebată cu privire la faptul de a nu fi consemnat în procesul-verbal această deficienţă, inculpata, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă a apreciat că trebuia, însă că a omis să le treacă, dar nu cu intenţie ci pentru că a uitat. Acest lucru a format convingerea instanţei că inculpata, avea reprezentarea că trebuie să menţioneze această constatare a sa în actul de control.
Pe de altă parte, această susţinere a sa, se coroborează şi cu ceea ce inculpata a spus martorei C.A., şefa Agenţiei C.F.R. Sibiu şi denunţătoarei, în sensul că pentru neregula găsită la D.E., aceasta putea să-şi piardă serviciul.
De altfel, denunţătoarea, la rândul ei, avea aceeaşi reprezentare, în sensul că modul în care ea a procedat la anularea acelor bilete este greşit din punct de vedere scriptic, iar prin adresă oficială, Oficiul C.F.R. Braşov a precizat că legitimaţiile de călătorie anulate trebuie să fie vizate de şefa de agenţie sau casiera verificatoare, referitor la realitatea motivului înscris pe bilet, aspect ce trebuie confirmat atât pe cont cât şi pe biletele depuse la Serviciul de Control Venituri. În situaţia în care un bilet nu ar fi fost anulat în conformitate cu instrucţia, revizorul contabil trebuia să solicite relaţii de la Serviciul Control Venituri şi să menţioneze în procesul-verbal de control pentru a fi imputat gestionarului. Întrucât a constatat că nu au fost instrucţional anulate, inculpata trebuia să solicite verificarea lor. Din conţinutul acelei adrese reiese şi teza în care, dacă biletele ar fi fost instrucţional anulate, acestea nu trebuiau menţionate în procesul-verbal.
Cei doi martori audiaţi în cauză au relevat această din urmă împrejurarea în sensul că, biletele au fost instrucţional anulate.
Instanţa a reţinut faţă de declaraţiile inculpatei la procuror şi de la instanţă, ale denunţătoarei, ale şefei de agenţie şi faţă de adresele oficiale că biletele nu au fost din punct de vedere scriptic, instrucţional anulate. Cu toate acestea, inculpata nu a solicitat relaţii la Serviciul de Control Venituri, deşi trebuia să facă acest lucru. Mai mult, inclusiv în mintea denunţătoarei aceste bilete nu au fost corect anulate, ceea ce a făcut ca atunci când pentru a nu consemna această deficienţă, inculpata a pretins în data de 10 septembrie 2002 bani, iar D.E. a crezut-o. Pentru acest motiv, în ziua următoare, D.E. a adus inculpatei suma de 1.000.000 lei la Agenţia de voiaj, unde I.V.M. efectua controlul, însă aceasta i-a explicat că vrea mai mult, respectiv 100 euro, deoarece locul de muncă al denunţătoarei valorează mai mult decât i s-a oferit.
D.E. a acceptat propunerea inculpatei, dar i-a spus că-i va da suma pretinsă în zilele următoare, întrucât trebuia să facă rost de bani.
Vinovăţia inculpatei constă în aceea că deşi a avut reprezentarea că biletele nu sunt scriptic corect anulate, a necesităţii de a cere relaţii la Serviciul Control Venituri, a obligativităţii consemnării lor în procesul – verbal nu a făcut acest lucru. Mai mult, a pretins bani denunţătoarei pentru a nu-i fi consemnată această deficienţă în procesul-verbal de control, situaţie în care, la propunerea ei, şefii ierarhici ar fi putut să dispună desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Instanţa a mai reţinut că, urmare contrasemnării de către martora C.A. a biletelor greşit anulate de către denunţătoare, rămâne discutabilă opinia martorilor C.A. şi T.E., referitoare la faptul că aceste bilete au fost corect anulate. Oricum, nici inculpata şi nici denunţătoarea nu au avut această reprezentare, conform declaraţiilor pe care le-au dat în cauză. La unison, acestea au declarat că biletele nu au fost anulate corect, ceea ce confirmă susţinerea denunţătoarei că banii i-au fost pretinşi, pentru a nu se consemna aceste nereguli.
În cea de a 3-a zi a controlului, respectiv în data de 11 septembrie 2002, inculpata a constatat că din gestiunea denunţătoarei lipseau patru pachete de bilete pe relaţia Mediaş, care valorau 10 milioane lei. În aceste condiţii, a întrerupt controlul, afirmând să-i dea răgaz denunţătoarei să găsească biletele. Aceasta verificând stocul de bilete, a constatat că lipsea şi un pachet de bilete pe relaţia Tălmaciu, în valoare de 1.200.000 lei.
Deoarece biletele nu au fost găsite, la circa 1-2 săptămâni de la constatarea lipsei, denunţătoarea s-a deplasat la domiciliul inculpatei, pentru a o întreba cum să procedeze. Cu acea ocazie, inculpata a verificat-o în geantă pentru a se convinge că discuţia lor nu era înregistrată, după care i-a pretins denunţătoarei suma de 400 euro, nu 100 cât ceruse iniţial, motivându-şi cererea prin aceea că, la neregulile constatate iniţial, s-a adăugat lipsa din gestiune, iar ea va face vorbire în actul de control numai despre această lipsă, iar nu şi despre restul neregulilor. De asemenea, i-a precizat denunţătoarei că în actul de control va propune: să nu fie dată afară de la locul de muncă, ci doar să fie transferată la un alt post, dar în acest sens va trebui să discute şi cu persoane ierarhic superioare de la Oficiul din Braşov, persoane cărora le va da din banii pretinşi de la denunţătoare.
Temându-se să nu-şi piardă locul de muncă, denunţătoarea a acceptat propunerea inculpatei de a-i da 400 euro, solicitându-i, însă, un răgaz pentru a procura aceşti bani. În acest interval de timp, denunţătoarea a împrumutat 200 dolari S.U.A. de la sora sa S.F. şi 200 dolari S.U.A. de la martora G.A., ambelor comunicându-le pentru ce are nevoie de bani, dar s-a hotărât şi să denunţe fapta, bănuind că inculpata a fost cea care a luat pachetele de bilete lipsă din gestiunea sa.
Despre faptul că inculpata i-a pretins denunţătoarei bani, pentru ca aceasta să nu-şi piardă serviciul, cunosc şi martorii C.D., G.A., C.A., N.L., Z.M.
Cu ocazia audierii sale, martorul C.D., a relatat că a auzit discuţia telefonică dintre inculpată şi denunţătoare din seara zilei de 21 octombrie 2002, ocazie cu care inculpata a cerut din nou banii de la denunţătoare, pentru rezolvarea problemelor acesteia, apărute cu ocazia controlului. Martorul a mai arătat că, anterior acestei discuţii telefonice, denunţătoarea i-a relatat că inculpata i-a pretins bani, pentru a nu-i cuprinde toate neregulile în actul de control.
Martora G.A. a precizat că i-a împrumutat denunţătoarei 200 dolari S.U.A., iar aceasta i-a relatat că va da banii inculpatei în acelaşi scop, precizat mai sus.
Faptul că inculpata a pretins bani de la denunţătoare cu ocazia controlului ce i l-a efectuat, a fost relatat înainte de flagrant şi martorilor C.A., N.P.L., de către denunţătoare.
De asemenea, martorele G.A. şi Z.M.M. au arătat că, tot cu ocazia controlului din luna septembrie 2002, inculpata le-a pretins şi lor bunuri, cafea, pentru nişte nereguli constatate atunci sau anterior.
Şefa denunţătoarei, martora C.A. a precizat că inculpata I.V.M. a revenit la circa 10 zile în unitatea controlată după finalizarea controlului şi fiind singură cu inculpata, aceasta i-a spus să-i transmită subalternei sale, denunţătoarea D.E., că va trebui să dea bani, din care inculpata urma să remită o parte şefului ei de la Braşov, pentru ca acesta să nu-i desfacă contractul de muncă, în urma tuturor neregulilor constatate.
Martora C.A. a mai precizat că i-a răspuns inculpatei că „ştie că acuma aşa merge treaba", dar i-a mai spus acesteia că D.E. nu are bani.
Această împrejurare că inculpata a pretins bani, C.A. o aflase şi de la D.E., în urmă cu o săptămână. Tot din declaraţia acesteia mai reiese că procesul-verbal de control l-a semnat la domiciliul inculpatei, că nu l-a citit personal, pentru că nu avea ochelarii la ea şi că a observat că nu era consemnată neregula cu biletele, cu care o speriase pe denunţătoare.
Atunci când inculpata a constatat neregula privind lipsa acelor topuri de bilete, potrivit sarcinilor de serviciu ar fi trebuit să sigileze gestiunea, lucru pe care nu l-a făcut; mai mult, ea le-a admonestat pe denunţătoare şi pe colegele ei de serviciu pentru faptul că a sesizat organele de poliţie, pentru furtul acestor bilete, în valoare de peste 11 milioane lei, cu motivarea că „acum nu o mai poate salva pe denunţătoare" şi că va trebui să consemneze lipsa în gestiune în actul de control, ceea ce a şi făcut, declaraţiile denunţătoarei şi ale angajatelor staţiei C.F.R. Sibiu.
În vederea recuperării prejudiciului şi până la identificarea autorului furtului biletelor, D.E. a semnat un angajament de plată.
Pe de altă parte, în timpul controlului, inculpata a mai constatat şi alte deficienţe de importanţă mai mică, pe care le-a înserat în actul de control.
Instanţa a reţinut că pe perioada cât a controlat gestiunea şi ulterior, inculpata a ţinut-o în tensiune permanentă pe denunţătoare cu privire la posibilitatea pierderii serviciului, în ipoteza în care ar fi menţionate toate neregulile în actele de control, cu influenţa pe care a lăsat-o să creadă că aceasta o are la şefii ei ierarhici, vis a vis de desfacerea contractului ei de muncă, sens în care a acceptat să vorbească la telefon cu denunţătoarea în numeroase rânduri, a fost de acord şi a primit-o la ea acasă „pentru a se înţelege", s-a întâlnit cu ea în ziua flagrantului pentru a primi banii. Atât colegele de serviciu cât şi rudele denunţătoarei, confirmă aceste împrejurări.
Instanţa a mai reţinut ca, fiind reală împrejurarea că inculpata avea nevoie stringentă de bani, întrucât urma să-şi monteze o centrală termică de apartament şi deşi a încercat să procure această diferenţă dintre împrumutul bancar contractat şi preţul acesteia, de la martorii audiaţi în cauză, C.A., S.B., I.V.S. Astfel, a interpretat instanţa mobilul solicitării mitei de la denunţătoare de către inculpata I.V.M.
Este neplauzibil ca inculpata să fi solicitat cu titlu de împrumut banii de la D.E., atâta vreme cât denunţătoarea, anterior flagrantului a povestit şefei şi colegelor ei despre mita pretinsă de inculpată, rudelor ei (fratele şi sora sa) şi apoi, la 17 octombrie 2002, a făcut denunţul la poliţie.
Pentru a procura valuta pretinsă, denunţătoarea a fost nevoită să ceară împrumutul de la colegele ei şi de la sora ei, fapt ce infirmă ipoteza că D.E. a împrumutat bani, ca apoi, la rândul ei, să o poată împrumuta pe inculpată.
Urmare formulării denunţului, în data de 23 octombrie 2002 s-a procedat la organizarea unui flagrant, sens în care s-a întocmit procesul verbal ce se află la dosar. În aceeaşi zi, după ce inculpata şi denunţătoarea s-au întâlnit în faţa sediului B.R.D. din Sibiu, s-au deplasat în cofetăria L., situată în apropiere, unde inculpata a luat cei 400 dolari S.U.A. de la denunţătoare.
Un alt aspect asupra căruia instanţa a considerat că trebuie să-l lămurească este cel a poziţiei oscilante pe care denunţătoarea a avut-o în ziua flagrantului, cu prilejul filmării pe caseta video, mijloc de probă aflat la dosarul cauzei şi întocmirii procesului-verbal.
Din vizualizarea casetei şi lecturarea procesului verbal de constatare a acţiunii flagrante, reiese că denunţătoarea a avut un moment de ezitare şi de confuzie şi atunci când a fost întrebată dacă banii au fost daţi cu titlu de împrumut, aceasta a răspuns „da".
Cu prilejul audierii sale, instanţa i-a cerut să motiveze acest răspuns, iar explicaţia pe care D.E. a dat-o este plauzibilă. Emoţionată fiind de multitudinea persoanelor apărute în cofetărie, poliţişti, procurori, cameramani, martori asistenţi, de gravitatea faptei ce se constata, urmările posibile pentru inculpata denunţată, atunci când a fost întrebată despre provenienţa valutei, aceasta a răspuns că sunt bani împrumutaţi, în sensul că nu sunt ai ei, probabil şi în ideea de a nu-i fi confiscaţi, ci restituiţi.
Ulterior, când a înţeles că a fost întrebată dacă banii pe care i-a dat inculpatei sunt cu titlu de împrumut, înţelegând sensul întrebării, a revenit şi a spus că i-au fost pretinşi ca mită şi nu altfel.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpata, solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de luare de mită şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportând la art. 10 lit. d) din acelaşi cod, cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, cu motivarea că suma luată de la denunţătoare este împrumutată, iar în ce privesc celelalte infracţiuni reţinute în sarcina sa, le lipseşte elementul subiectiv al intenţiei.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 121/ A din 1 aprilie 2004 a respins apelul, ca nefondat, reţinând că în mod temeinic, instanţa de fond a stabilit starea de fapt şi vinovăţia inculpatei, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals, iar în baza art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a făcut o corectă individualizare şi proporţionalizare a pedepsei aplicate, având în vedere pericolul social al faptelor săvârşite şi persoana inculpatei, care este la prima confruntare cu legea penală.
În acest sens, instanţa de control judiciar a arătat că: „Susţinerea inculpatei că suma primită de la denunţătoarea D.E. este împrumutată, nu are temei juridic, prin aceasta inculpata încercând să scape de răspunderea penală pentru faptele comise.
Persistenţa inculpatei în a obţine venituri ilicite s-au dovedit încă de la prima zi de control, 9 septembrie 2002, când a găsit în gestiunea denunţătoarei bilete anulate, primite de la călători după plecarea trenului în mod neregulamentar şi fără viza şefei de agenţie sau casierul verificator, au produs o teamă denunţătoarei, care pentru a nu-şi pierde serviciul, a doua zi a dus inculpatei suma de 1.000.000 lei, pentru a nu consemna în procesul verbal această neregulă.
Suma a fost refuzată de inculpată cu motivarea că locul său de muncă costa mai mult, pretinzând suma de 100 euro, pretenţie acceptată de casiera D.E.
Cu ocazia controlului şi depistarea a cinci pachete de bilete lipsă din gestiune, în valoare de 11.200.000 lei, teama denunţătoarei a crescut şi s-a deplasat la domiciliul inculpatei, unde aceasta i-a pretins suma de 400 euro, dându-i timp pentru a face rost de bani.
Numeroasele telefoane şi întâlniri, dovedesc vinovăţia inculpatei, care se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 23 octombrie 2002 şi martorii audiaţi în cauză, dovedesc că suma primită constituie infracţiunea de luare de mită şi nu împrumut. Vinovăţia inculpatului este dovedită pe deplin şi în ce priveşte infracţiunile de fals intelectual prin omisiunea acesteia de a consemna neregulile constatate în actele de control, precum şi uz de fals al acestora".
În termenul legal, împotriva deciziei penale, inculpata I.V.M. a declarat recurs, solicitând admiterea, casarea hotărârilor atacate şi rejudecând în fond, să se dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi respectiv, de uz de fals, prevăzută de art. 291 din acelaşi cod.
În motivarea recursului, inculpata a susţinut, în esenţă, că a constatat cu ocazia controlului efectuat la casa de bilete, gestionată de denunţătoarea D.E. o serie de grave deficienţe, constând, între altele, în aceea că, în data de 11 septembrie 2002 a depistat şi o lipsă importantă în gestiunea acesteia, în valoare de 11.200.000 lei, din care, 10.000.000 lei, reprezentând contravaloarea a 4 pachete, conţinând 400 de bilete C.F.R., pe relaţia Mediaş şi 1.200.000 lei, reprezentând contravaloarea unui pachet, conţinând 100 de bilete C.F.R., pe relaţia Tălmaciu şi că lipsa constatată a fost imediat şi integral consemnată de către inculpată (ca de altfel şi celelalte deficienţe constatate cu prilejul verificării) în procesul verbal de control din 12 octombrie 2002, pe care l-a înaintat, conform obligaţiilor sale de serviciu, şefilor ierarhici, care au dispus măsurile legale.
A mai arătat, că prin nota de prezentare întocmită după finalizarea controlului, inculpata a propus suspendarea din funcţie a gestionarei D.E., pentru neregulile constatate şi în special, pentru lipsa din gestiune a biletelor în valoare de 11.200.000 lei, până la definitivarea cercetărilor de către poliţie şi parchet, măsură care de altfel a şi fost adoptată de către şefii direcţi ai gestionarei, suspendând-o din funcţie.
S-a precizat, totodată, că în sarcina inculpatei nu intra atribuţia de a propune desfacerea contractului de muncă al gestionarei, astfel că, apreciază ca nejustificată susţinerea din rechizitoriu, potrivit căreia ar fi primit de la D.E. suma de 400 dolari S.U.A., pentru a nu consemna în actul de control neregulile constatate.
A mai susţinut că banii indicaţi a constitui obiectul material al infracţiunii de mită, i-au fost daţi de către denunţătoare cu titlu de împrumut, aşa cum aceasta a confirmat în videocaseta ataşată de către procuror procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi cum rezultă din depoziţiile martorilor I.V.S. şi S.B.
În ce priveşte tabelul cu biletele anulate în luna iulie 2002, a susţinut că din înscrisul aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă în mod indubitabil că acestea au fost corect anulate şi că în atare situaţie, neavând obligaţia de a le înscrie în actul de control, conform Instucţiei de Casă nr. 60/1981 a Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, precum şi adresei nr. 315/615 din 8 noiembrie 2002, emisă de Oficiul C.F.R. Braşov nu poate fi vorba de un fals comis de ea, prin omisiunea consemnării acestor nereguli în procesul verbal, pe care l-a întocmit.
Şi în sfârşit, a susţinut că procesul verbal de control, nefiind un înscris fals, nu se poate reţine în sarcina sa nici infracţiunea de uz de fals, lipsind elementele constitutive ale infracţiunii.
Recursul declarat de inculpata I.V.M. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele, de fond şi de apel, au reţinut o corectă situaţie de fapt şi au încadrat faptele comise de inculpată în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-au aplicat pedepse, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, fapta inculpatei, care în calitate de funcţionar cu atribuţii de control, a pretins şi a primit de la D.E., casier la Agenţia de voiaj C.F.R. Sibiu, suma de 400 dolari S.U.A., pentru a nu consemna în actul de control toate neregulile constatate, fiind prinsă în flagrant întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 6 din aceeaşi lege, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi rezultă fără echivoc din probele existente la dosar.
Tot astfel, fapta aceleiaşi inculpate care, în calitate de funcţionar, revizor contabil, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă a omis să consemneze în actul de control o parte din neregulile constatate, întruneşte, din toate punctele de vedere, elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., iar fapta acesteia de a depune procesul-verbal incomplet întocmit cu ocazia controlului la oficiu Teritorial C.F.R. Braşov şi la Agenţia de voiaj C.F.R. Sibiu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 din acelaşi cod.
Prin urmare, neexistând nici un dubiu cu privire la vinovăţia recurentei inculpate în legătură cu săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, pentru care a fost condamnată şi având în vedere şi faptul că, verificând Decizia atacată, în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de aceasta este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.V.M., împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 23 octombrie 2002, la 13 februarie 2003.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4833/2004. Penal. Art.215 alin.3, 5 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4853/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
