ICCJ. Decizia nr. 4840/2004. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4840/2004
Dosar nr. 2218/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1120 din 8 decembrie 2003, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul J.S. împotriva sentinţei penale nr. 513 din 15 august 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 522/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2781 din 30 mai 2002 a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 2712/2003, din 3 iunie 2003, condamnatul J.S. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 513 din 15 august 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, motivând că nu este vinovat de săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, că la judecata în fond s-a dat o greşită interpretare probelor administrate, că interpretul în mod voit i-a tradus în mod greşit declaraţia lui S.C. şi împrejurarea că unul din autorii infracţiunii S.S., zis S. a fost arestat în India, acesta relatând că ar fi săvârşit fapta de unul singur.
A mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 513 din 15 august 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a cărei revizuire se cere, inculpatul J.S. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 12 ani închisoare, pedeapsă ce a fost majorată, urmare admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la 17 ani închisoare, soluţia rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 2781 din 30 mai 2002 a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie.
În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 18 ianuarie 1996, inculpatul J.S. împreună cu inculpatul E.C., prin lovirea repetată, urmată de legarea şi expunerea la frig a victimei N.R.K., au suprimat viaţa acesteia, după ce în prealabil l-au expus la chinuiri prelungite.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, tribunalul a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. şi a respins cererea.
Împotriva acestei sentinţe penale, condamnatul a declarat apel, solicitând admiterea cererii de revizuire potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., propunând reaudierea unor martori ascultaţi la judecarea cauzei în fond, precum şi administrarea de probe noi, el neconsiderându-se vinovat de săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, motivând că instanţa de fond a dat o greşită interpretare probelor administrate, iar interpretul în mod voit, a tradus greşit declaraţia lui S.C.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 238 din 5 aprilie 2004, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că prin solicitările formulate de condamnat nu se tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probaţiunii referitor la fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţă, la readministrarea unor probe, astfel că, nu poate fi admisă cererea de revizuire.
În termenul legal, împotriva deciziei penale, condamnatul J.S. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat, în scris, însă, prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, în faţa instanţei de recurs a reiterat criticile analizate şi în apel şi anume, că nu este vinovat pentru săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, motiv pentru care solicită reanalizarea probatoriilor de la dosar, precum şi administrarea de noi probe.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când este îndeplinit vreunul dintre motivele înscrise expres în acest text.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel în mod justificat au constatat că motivele pentru care condamnatul J.S. a solicitat revizuirea hotărârii judecătoreşti prin care a fost condamnat nu se înscriu între cele arătate în art. 394 C. proc. pen., deoarece aspectul invocat, reaprecierea materialului probator, nu poate fi asimilat unor împrejurări necunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei [(aşa cum o cer dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.)].
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat, în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu.
Onorariul cuvenit interpretului de limba hindi se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient J.S. împotriva deciziei penale nr. 238 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba hindi se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4835/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4854/2004. Penal. Art.215 alin.4,5 c.pen.... → |
|---|
