ICCJ. Decizia nr. 4835/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4835/2004
Dosar nr. 1814/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 243 din 31 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 1838/2003, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. B.F.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare;
- ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (4) C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
2. B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de:
- furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
3. L.V., pentru:
- complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
În temeiul art. 81 şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de un an şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile I.V., prin restituirea bunului.
S-a constatat că partea vătămată B.V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat, respectiv:
- B.F.I. să plătească 1.150.000 lei;
- B.V. să plătească 1.150.000 lei;
- L.V. să plătească 1.600.000 lei, din care câte 450.000 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpaţii B.F.I. şi B.V. în faza de urmărire penală şi câte 450.000 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul L.V. în fazele de urmărire penală şi instanţă, să fie avansate din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Maramureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.F.I. şi B.V., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) – b) C. pen., iar a inculpatului L.V. (minor la data comiterii faptei), pentru săvârşirea complicităţii la aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) – b), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), constând, în esenţă, în aceea că, în ziua de 21 aprilie 2002, prin ameninţări şi violenţe, au deposedat-o pe partea vătămată I.V., aflată la pescuit împreună cu familia sa pe malul unui lac din raza com. Remetea Chioarului, de o undiţă marca Pavero Eurostar telescopică, cu mulinetă, în valoare de cca. 2.500.000 lei.
Separat s-a mai reţinut în sarcina inculpatului B.F.I. şi infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (4) C. pen., constând în aceea că, tot în ziua de 21 aprilie 2002 i-a adresat ameninţări agentului principal de poliţie B.V.M., pe care apoi l-a împins într-un şanţ, în timp ce acesta se afla în exerciţiul funcţiunii, cu ocazia cercetării faptelor arătate mai sus.
Ca urmare a analizării probelor administrate tribunalul a ajuns la concluzia că acestea nu confirmă, în mod indubitabil, faptul că inculpaţii ar fi întrebuinţat violenţe sau ameninţări pentru a sustrage undiţa de pescuit de la partea vătămată. S-a reţinut că acest bun a fost luat de către inculpatul B.V. din portbagajul autoturismului părţii vătămate, profitând de neatenţia acesteia, în timp ce era angajată într-un conflict cu ceilalţi doi inculpaţi.
În consecinţă, instanţa a procedat, conform art. 334 C. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor, din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) – b) C. pen., în aceea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în cazul primilor doi şi respectiv din complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) – b), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), pentru inculpatul minor L.V.
În ce-l priveşte pe inculpatul B.F.I., acesta a fost condamnat şi pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (4) C. pen., instanţa însuşindu-şi sub acest aspect starea de fapt şi încadrarea juridică din rechizitoriu.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, care a criticat-o pentru greşita schimbare a încadrării juridice dată faptelor inculpaţilor.
În susţinerea apelului s-a arătat că, în mod nejustificat, au fost înlăturate probele administrate în cursul urmăririi penale, care pun în evidenţă acţiunile violente exercitate de inculpaţi asupra părţii vătămate, în vederea luării unor bunuri din posesia sa.
În acelaşi timp s-a invocat ca motiv de apel şi nelegalitatea hotărârii apelate, învederându-se că deşi s-a reţinut că inculpaţii au proferat insulte şi ameninţări la adresa părţii vătămate I.V., pe care au şi lovit-o, instanţa a omis să se pronunţe asupra acestor fapte, ca urmare a schimbării încadrării juridice.
Prin Decizia penală nr. 73 din 3 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2519/2004, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 243 din 31 octombrie 2003 a aceluiaşi tribunal, sentinţă care a fost desfiinţată cu privire la încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor, pedepsele aplicate şi modalitatea de executare şi judecând cauza în aceste limite au fost condamnaţi:
1. inculpatul B.F.I., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 şi art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare;
2. inculpatul B.V., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. c), art. 74 şi art. 76 C. pen., la 4 ani închisoare.
Inculpaţilor li s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
3. inculpatul L.V., pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 99, art. 74 şi art. 76 C. pen., la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
S-a stabilit ca sumele de câte 600.000 lei onorariu în favoarea Baroului Cluj, pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.F.I., care prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 teza I C. proc. pen., apreciind că, în mod nejustificat instanţa de apel a reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii de tâlhărie, în realitate fapta sa constituind doar un furt calificat, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Din actele dosarului rezultă că partea vătămată I.V. a sesizat la 21 aprilie 2002, Postul de Poliţie Remetea Chioarului, jud. Maramureş despre faptul că în aceeaşi zi, în timp ce se afla cu familia la pescuit pe malul lacului din zona acestei localităţi, a fost agresată de un grup de 3 rromi, care prin violenţă i-au sustras o undiţă telescopică şi o mulinetă.
Şeful de post B.V.M. s-a deplasat imediat, împreună cu partea vătămată la domiciliul inculpatului B.F.I. (identificat după semnalmentele arătate), unde au fost găsite bunurile sustrase, care au fost restituite proprietarului.
Inculpatul B.V., în declaraţia dată în prezenţa apărătorului său a arătat că, fiind în trecere, însoţit de ceilalţi doi inculpaţi, prin locul unde se afla partea vătămată I.V. la pescuit, a abordat-o cerându-i să le dea cârlige şi plută. La refuzul părţii vătămate, inculpatul s-a enervat şi a început s-o ameninţe, iar apoi i-a aplicat o lovitură cu o bâtă în piept. Fratele lui, inculpatul B.F.I., de asemenea i-a adresat ameninţări părţii vătămate, strigând că îi va tăia capul, cu o coasă pe care o agita în direcţia acesteia. Inculpatul L.V. avea în mână o bâtă şi îi îndemna pe fraţii B. să-i bată pe I.V. şi pe fiul acestuia I.A.S., care a intervenit în apărarea tatălui său.
Inculpatul B.V. a mai recunoscut că atunci când I.V. şi-a strâns undiţa şi s-a îndreptat spre autoturismul său (parcat în acelaşi loc), l-a oprit şi, împreună cu ceilalţi inculpaţi, i-a smuls undiţa din mână, după care toţi trei au plecat în direcţia locuinţei fraţilor B.
Evenimentele au fost relatate în acelaşi sens la organele de urmărire penală şi de inculpaţii B.F.I. şi L.V., ei recunoscându-şi faptele şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când, de asemenea, au fost asistaţi de apărător.
Aceste recunoaşteri ale inculpaţilor se coroborează cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate şi depoziţiile martorilor I.A.S. şi I.V.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpaţii fără nici o justificare au revenit asupra declaraţiilor lor anterioare, susţinând că în realitate, undiţa a fost sustrasă din portbagajul autoturismului de B.V., în timp ce partea vătămată se certa cu B.F.I. şi L.V., care îi făceau reproşuri pe motiv că a refuzat să le dea uneltele de pescuit solicitate.
Parţial şi-a modificat prima depoziţie şi martorul I.A., el susţinând versiunea sustragerii undiţei din portbagaj (şi nu prin smulgere din mâna părţii vătămate). Martorul a precizat însă că aceasta s-a întâmplat după ce, atât el cât şi tatăl său au fost ameninţaţi de inculpaţi, care erau înarmaţi cu bâte şi cu o coasă. De asemenea, a mai arătat martorul că după comiterea faptei inculpatul B.F.I. s-a repezit la el şi l-a lovit cu coada de la coasă.
Partea vătămată şi martora I.V. şi-au menţinut declaraţiile date la organele de urmărire penală.
Prima instanţă, bazându-se exclusiv pe probele administrate în cursul judecăţii, a stabilit o stare de fapt diferită de cea descrisă în rechizitoriu, în sensul că luarea undiţei a avut loc fără vreo constrângere, iar proferarea ameninţărilor şi respectiv comiterea actelor de violenţă de către inculpaţi asupra părţii vătămate şi fiului acesteia nu pot fi puse în legătură cu acest act de sustragere. Drept consecinţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate de instanţă în ansamblul lor, iar dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., impun obligaţia lămuririi cauzei pe bază de probe sub toate aspectele, în scopul aflării adevărului.
Aceasta înseamnă că instanţa poate să reţină numai o parte a probelor ca fiind expresia realităţii, dar trebuie să motiveze înlăturarea celorlalte.
Simpla retractare sau modificare de către inculpaţi sau martori a unor declaraţii nu poate însă duce la înlăturarea, în mod automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe ale dosarului.
În raport de cele de mai sus se impune constatarea că tribunalul, luând în considerare numai probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi ignorând pe cele din faza urmăririi penale, a stabilit o stare de fapt neconformă adevărului.
De altfel, însăşi materialitatea faptelor demonstrează că partea vătămată a fost ameninţată şi agresată, cu scopul evident de a fi deposedată de bunurile sale, cât timp inculpaţii au recurs la mijloace violente, după ce aceasta a refuzat să le cedeze de bună voie ustensilele de pescuit dorite de ei.
În consecinţă, faptele inculpaţilor B.F.I. şi B.V. întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în forma calificată, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen. (de două persoane împreună, având asupra lor obiecte considerate arme), iar fapta inculpatului L.V. îmbracă caracterul complicităţii la aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) – b) C. pen., astfel că, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs invocat de inculpatul B.F.I. vizând greşita reţinere în sarcina sa a infracţiunii de tâlhărie.
În ce priveşte motivul de recurs vizând reindividualizarea pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei, de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat, prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, ce vizează simultan, atât integritatea fizică a persoanei, cât şi bunurile acesteia, de urmările directe, păgubitoare şi traumatizante asupra părţii vătămate, dar şi de conduita inculpatului care a avut o poziţie procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate, nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei, care ar avea drept consecinţă crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.I. împotriva deciziei penale nr. 73 din 3 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.I. împotriva deciziei penale nr. 73 din 3 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4831/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4840/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
