ICCJ. Decizia nr. 506/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 506/2004
Dosar nr. 4590/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din 26 iunie 2003, Tribunalul Buzău a condamnat, printre alţii, pe inculpatele:
- N.A.D. la un an şi 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen. şi la 9 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen. Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de un an şi 10 luni închisoare. În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe termen de 4 ani a pedepsei şi punerea de îndată în libertate a acesteia.
- C.A.C. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen. şi la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, cu art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv. Inculpata a fost obligată la tratament medical până la însănătoşire.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în luna septembrie 2002, inculpatul P.B.D. şi el condamnat în cauză, a cunoscut-o pe inculpata C.A.C. ca distribuitoare de droguri.
Drept urmare la jumătatea lunii octombrie 2002, P.B.D. a cumpărat de la inculpata C.A.C. 5 pastile de Ecstasy, în luna noiembrie a mai cumpărat de la inculpată 5 pastile de Ecstasy şi 2 grame de cocaină.
S-a mai reţinut că în luna decembrie 2002, inculpata C.A.C. a mai vândut inculpatului P.B. şi inculpatei N.A.D. pentru consum propriu 10 pastile de Ecstasy.
S-a mai reţinut că în perioada august - decembrie 2002, inculpata N.A.D. a fost plecată în Italia unde a lucrat la un bar din oraşul Arezzo unde a început să consume cannabis sub formă de ţigări.
Cu câteva zile înainte de a veni în ţară a cumpărat de la un cetăţean italian circa 30 gr. cannabis cu scopul vădit de a-l consuma în România. Cele 30 gr. cannabis au fost aduse în ţară de inculpată într-un pachet de ţigări Marlboro în ziua de 1 decembrie 2002 şi ulterior au fost consumate de inculpată.
După revenirea în ţară inculpata N.A.D. singură sau împreună cu inculpatul P.B. a mai cumpărat droguri pe care le-a consumat.
Prin Decizia penală nr. 393 din 12 septembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul inculpatei C.A.C., căreia i-a redus pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 la 3 ani şi 6 luni care după recontopirea cu pedeapsa de un an, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din lege urmează să fie executată de inculpată.
S-a respins apelul inculpatei N.A.D. ca nefondat.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatele N.A.D. şi C.A.C.
Prin recursul ei inculpata C.A.C. a criticat hotărârile pronunţate pentru greşita individualizare a pedepsei, cerând reducerea acesteia prin aplicarea mai largă a circumstanţelor atenuante judiciare şi executarea la locul de muncă, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În recursul ei inculpata N.A.D. a cerut schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 – art. 76 C. pen. şi art. 4 şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 – art. 76 C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 4 şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 – art. 76 C. pen., motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Recursul inculpatei C.A.C. nu este fondat.
Instanţa de apel a reindividualizat pedeapsa iniţială pe care a redus-o la 3 ani şi 6 luni, sub limita minimă prevăzută de lege, făcând o mai largă aplicare a efectelor circumstanţelor atenuante judiciare.
O reducere şi mai accentuată a pedepsei nu este posibilă, întrucât s-ar încălca prevederile legale ale art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la criteriile de individualizare a pedepsei. S-ar nesocoti pericolul social concret al faptelor şi făptuitoarei şi ar face ca scopul pedepsei aşa cum este reglementat la art. 52 să fie nesocotit.
Pe de altă parte inculpata nu poate beneficia de executarea pedepsei la locul de muncă, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru una din infracţiunile comise este de la 10 la 20 de ani închisoare.
Or, potrivit art. 867 alin. (3) C. pen., executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani ca în cauza de faţă.
Recursul inculpatei N.A.D. este fondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpata a lucrat în Italia în anul 2002, unde a devenit consumatoare de cannabis pe calea fumatului.
În luna decembrie 2002, venind din Italia în ţară a adus într-un pachet de Marlboro cannabis, circa 30 gr., pe care l-a consumat fumându-l.
După cum este indicat chiar în titlul Legii nr. 143/2000 aceasta se referă la „combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri".
Rezultă prin urmare că obiectul juridic special al infracţiunilor reglementat în lege priveşte două tipuri de relaţii sociale:
1) - relaţiile sociale care asigură combaterea traficului de droguri;
2) - relaţiile sociale care asigură prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri.
În funcţie de această netă distincţie făcută de legiuitor în titlul legii, acesta a reglementat diferenţiat faptele ilegale legate de traficul de droguri de cele legate de consumul ilegal de droguri.
Simpla examinare a textelor incriminatorii relevă diferenţa netă între regimul sancţionator al traficului de droguri şi regimul sancţionării consumului de droguri.
În primul caz limita maximă de pedeapsă este de până la 5 ani mai mare decât la consumul de droguri.
Aceasta este consecinţa firească a faptului că infracţiunile de trafic, de comerţ ilicit cu droguri sunt cunoscute în criminologie sub denumirea de „marea criminalitate" în domeniu şi afectează relaţiile sociale în mod mai primejdios decât consumul de droguri ce afectează în principiu propria sănătate a consumatorului.
Pe de altă parte examinând comparativ dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 referitoare la traficul de droguri cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, referitoare la consumul propriu de droguri este evident că în latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 4 din lege intră în mod natural acţiuni specifice infracţiunii prevăzută la art. 2 din aceeaşi lege.
Altfel spus pentru a consuma droguri făptuitorul este nevoit în mod natural să cumpere, să primească, să extragă, să prepare, etc. drogul, acestea fiind în mod fatal activităţii de „procurare" care preced consumul propriu. Or, în toate aceste cazuri, când este vorba de propriul consum, făptuitorul se pedepseşte numai pentru infracţiunea de la art. 4 din Legea nr. 143/2000, referitoare la consum, aceasta fiind jurisprudenţa în materie.
Rezultă că prin voinţa legiuitorului acţiunile care definesc altfel, traficul de droguri (cumpărarea, primirea, prepararea, extragerea, cultivarea etc.), sunt absorbite în latura obiectivă a infracţiunii atunci când este vorba de infracţiunea prevăzută de art. 4 din lege referitoare la consum.
Dar o astfel de acţiune care precede consumul drogului este şi trecerea ocazională peste graniţă a drogului de către consumatorul care circulă peste frontiere cu alte scopuri decât cel al traficării de stupefiante şi care are asupra lui o cantitate „rezonabilă" strict pentru asigurarea consumului.
Nu există o raţiune pentru a conchide altfel, decât că şi în această ipostază trecerea peste frontieră a făptuitorului având asupra lui drogul pentru consum propriu este o acţiune care intră în latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 referitoare la consum, că aceasta nu este o activitate de traficare transfrontalieră.
În ce priveşte aprecierea „cantităţii rezonabile" aceasta este o problemă de probaţiune în care se va ţine seama între altele de cantitatea efectivă de drog, de felul în care este cunoscut făptuitorul, traficant sau consumator, de modul în care-şi procură mijloacele de existenţă, etc.
Or, în cauză s-a stabilit cu certitudine că inculpata este consumatoare, n-a fost depistată făcând activităţi specifice traficului, nu şi-a procurat mijloace de existenţă sau drogul pentru consum din activităţi de comercializare, cantitatea de drog pe care şi-a procurat-o în străinătate este mică.
Aşa fiind, acţiunea de trecere a cantităţii de 30 gr. cannabis într-un pachet de ţigări în vederea consumului propriu se subsemnează activităţii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în cauză dovedindu-se că a consumat singură drogul.
Prin urmare în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi art. 334 C. proc. pen., Curtea, va casa Decizia atacată cu privire la încadrarea juridică dată faptelor inculpatei N.A.D., va schimba încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 din aceeaşi lege în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din lege, a art. 41 alin. (2) şi art. 74 şi art. 76 C. pen. şi va condamna inculpata la 9 luni închisoare.
Va respinge recursul inculpatei C.A.C. pe care o va obliga la cheltuieli judiciare către stat şi va computa din pedeapsă durata preventivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi;
Admite recursul declarat de inculpata N.A.D. împotriva deciziei penale nr. 393 din 12 septembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 118 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Buzău, cu privire la încadrarea juridică a faptelor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi a art. 74 – art. 76 C. pen. şi a art. 4 şi 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 74 – art. 76 din acelaşi cod, în infracţiunea prevăzută de art. 4 şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen., şi condamnă pe inculpata N.A.D. la 9 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 – art. 76 C. pen.
Respinge recursul declarat de inculpata C.A.C. împotriva aceleiaşi decizii penale, ca nefondat.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive pentru această inculpată, de la 3 aprilie 2003 la 28 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 505/2004. Penal. Lg.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 507/2004. Penal → |
|---|
