ICCJ. Decizia nr. 5035/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5035/2004
Dosar nr. 3286/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 298 din 1 aprilie 2003, pronunţată în dosarul nr. 6158/2002, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpaţii:
- Ţ.S.,
- R.L.,
- D.B.P.,
- C.M. şi
- Ţ.V. la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar pentru inculpatul C.M. şi cu aplicarea art. 37 lit. a) şi pentru inculpatul Ţ.V. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 61 C. pen., a menţinut beneficiul liberării condiţionate aplicate inculpatului C.M. pentru restul de 284 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 658/1999 a Judecătoriei Vaslui.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 pentru toţi inculpaţii.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile H.O., domiciliat în comuna Ruginoasa, satul Dumbrăviţa, judeţul Iaşi suma de 15.000.000 lei despăgubiri materiale.
S-a constatat că părţile vătămate B.A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi nu au formulat pretenţii civile.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi prelungită cu 30 de zile.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu 29 martie 2002 la zi.
Instanţa a reţinut că toţi cei 5 inculpaţi locuiau împreună la domiciliul fraţilor Ţurcă din comuna Ruginoasa, satul Dumbrăviţa.
În noaptea de 25 martie 2002, toţi inculpaţii au hotărât să meargă la locuinţa părţii vătămate B.A., pentru a sustrage porumb.
În jurul orei 1,00, inculpaţii au pătruns fără drept în curtea părţii vătămate şi au sustras dintr-un coşar metalic un sac cu porumb. Sacul a fost luat de C.M., fiind văzut pe drum de H.O., vecinul părţii vătămate. Acesta a început să strige „hoţii, hoţii!", iar partea vătămată B.A. a ieşit din locuinţă, observându-i pe ceilalţi 4 inculpaţi în curtea sa. Inculpaţii au plecat în fugă după C.M.
Pentru a-şi asigura scăparea şi a putea pleca cu bunul sustras, toţi cei 5 inculpaţi au lovit pe H.O. cu un par peste corp, cauzându-i leziuni ce au necesit 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Zgomotele produse de agresori au fost auzite de martorii C.N., J.A.F., C.C. şi S.S. care i-au văzut şi recunoscut pe inculpaţi în momentul în care îl agresau pe H.O.
Prin Decizia penală nr. 241 din 26 iunie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile declarate de toţi inculpaţii, a desfiinţat sentinţa menţionată, în latura penală, şi rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen. (articol modificat prin Legea nr. 169/2002) (M. Of. nr. 261/18.04.2002), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), menţinând condamnarea inculpaţilor la pedepsele aplicate. A fost dedusă în continuare perioada arestării preventive şi menţinută arestarea inculpaţilor.
Împotriva acestei hotărâri, toţi inculpaţii au declarat recurs, considerând că instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale: recurenţii Ţ.V. şi C.M. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) şi g) C. pen., iar recurentul Ţ.S., în art. 180 alin. (2) C. pen. Inculpaţii D.B.P. şi R.L. au solicitat reducerea pedepselor aplicate. În subsidiar şi ceilalţi inculpaţi au solicitat reducerea pedepselor.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate, sub toate aspectele invocate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie, şi furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru păstrarea bunului furat, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Or, în speţă, inculpaţii după ce au reuşit să intre în curtea părţii vătămate B.A. şi să sustragă un sac de porumb, au folosit violenţe atât pentru păstrarea bunului furat cât şi, îndeosebi, pentru a-şi asigura scăparea, fiind observaţi de partea vătămată H.O. Agresiunea împotriva acestei părţi vătămate a fost deosebit de violentă, inculpaţii provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare, 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Faptele inculpaţilor constituie, în mod evident, infracţiunea de tâlhărie (furt şi violenţe), iar nu doar infracţiunea de furt şi infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., specific infracţiunii de tâlhărie fiind tocmai complexitatea ei, respectiv săvârşirea unui furt prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, ori pentru păstrarea bunului sustras, sau pentru a-şi asigura scăparea.
Înalta Curte constată că fapta inculpaţilor a fost corect încadrată juridic în infracţiunea de tâlhărie, de instanţa de apel, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), dispoziţiile art. 211 alin. (2) C. pen., în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 169/2002, fiind mai favorabile inculpaţilor.
Sub aspectul individualizării pedepselor, Înalta Curte reţine că ambele instanţe au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei de tâlhărie (comisă de 5 persoane, cu violenţe, în timpul nopţii, prin pătrundere fără drept în curtea părţii vătămate), precum şi persoana infractorilor (doi dintre ei fiind recidivişti, iar alţii cu antecedente penale).
Chiar dacă, datorită împrejurărilor faptei, inculpaţii au reuşit să sustragă un bun care nu are o valoare deosebită, pericolul faptei lor este păstrat prin circumstanţele descrise mai sus (violenţele exercitate pentru a-şi asigura scăparea, traumele fizice şi psihice produse celor două părţi vătămate care nici nu s-au mai constituit părţi civile).
În consecinţă, Curtea va respinge, ca nefondate recursurile declarate de toţi inculpaţii.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepse, perioadele reţinerii şi a arestării preventive pentru toţi inculpaţi de la 28 martie 2002 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii Ţ.V., Constantin Marcel, R.L., D.B.P. şi Ţ.S. împotriva deciziei penale nr. 241 din 26 iunie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 martie 2002 la zi.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se includ şi onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, ce vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 503/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5041/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
