ICCJ. Decizia nr. 5703/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5703/2004
Dosar nr. 2671/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 26 din 11 februarie 2004, Tribunalul Suceava i-a condamnat pe inculpaţii:
- U.D. şi
- C.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la câte un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 lit. h) C. pen.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, părţii civile C.I. suma de 1.000.000 lei despăgubiri.
Fiecare inculpat a mai fost obligat la câte 1.150.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu pentru inculpatul U.D., se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 21 februarie 2002, inculpaţii U.D. şi C.C., fiind sub influenţa alcoolului au acostat-o pe partea vătămată C.I., care se deplasa pe drumul din com. Brodina, jud. Suceava şi prin violenţă au deposedat-o de un portofel şi un rucsac în care se aflau mai multe bunuri, printre care şi o lanternă tip miner.
În cursul urmăririi penale inculpaţii, prin declaraţiile personale şi cele consemnate de organul de cercetare, au recunoscut săvârşirea faptei, detaliind modul şi împrejurările comiterii acesteia.
În faţa instanţei, inculpatul U.D. a arătat că fapta a fost comisă de către D.g. şi D.D. însă a recunoscut la urmărirea penală motivat de promisiunea ce i-a fost făcută de D.G. de a-i remite suma de 100 dolari S.U.A., promisiune pe care apoi nu şi-a ţinut-o.
Nici inculpatul C.C. nu şi-a menţinut declaraţiile din cursul urmăririi penale, precizând că, deşi inculpatul U.D. însoţit de fraţii D. i-a propus să o deposedeze pe partea vătămată de bunuri, nu a acceptat şi întrucât era însoţit de C.G., C.D. şi C.E., şi-a continuat drumul cu aceştia, mergând la localul martorului H.V. unde, ulterior a venit şi partea vătămată C.I., care a dezvăluit celor prezenţi împrejurările în care a fost tâlhărită.
Instanţa a înlăturat apărările inculpaţilor din cursul judecăţii, constatând că declaraţiile acestora din cursul urmăririi penale sunt concordante şi se coroborează şi cu declaraţiile părţii vătămate asupra împrejurărilor comiterii faptei, precum şi cu declaraţia martorului D.Ş., potrivit căreia inculpatul U.D. a oferit familiei D. o lanternă, care aparţinea părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii au declarat apel, solicitând, în principal, achitarea, întrucât nu sunt autorii faptei iar, în subsidiar, criticând severitatea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 117 din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, probele administrate dovedind vinovăţia acestora.
Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţi, care, în scris, susţin nevinovăţia lor în săvârşirea infracţiunii, solicitând achitarea.
Inculpaţii, deşi legal citaţi, în precedent inculpatul C.C. solicitând amânarea judecăţii pentru angajarea unui apărător, cerere admisă, nu s-au prezentat la judecată.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile, motivate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu sunt fondate.
Aşa cum s-a arătat, la stabilirea situaţiei de fapt, a identităţii şi vinovăţiei făptuitorilor, instanţa de fond a avut în vedere, în principal, declaraţiile inculpaţilor recurenţi şi ale părţii vătămate, care sunt concordante în relatarea aspectelor esenţiale ale săvârşirii infracţiunii, date în cursul urmăririi penale.
Completând motivarea, instanţa de apel a reţinut ca relevantă declaraţia martorului Z.V., potrivit căreia, în seara critică, fiindu-i atrasă atenţia de strigătele ce veneau din drum, a văzut pe inculpaţii U.D. şi C.C. căutând într-un rucsac, în timp ce o altă persoană se ridica de jos iar undeva, mai la vale, se mai aflau alte două persoane „ai lui D."
Prin aceeaşi declaraţie martorul a descris ameninţările care i-au fost aduse, după câteva zile, de către inculpatul C.C. pentru că „eu văd prea mult", ameninţări din pricina cărora, aşa cum rezultă din procesul verbal al postului de poliţie al comunei Brodina din 14 iunie 2003, martorul nu s-a mai prezentat la instanţă la primele termene, iar când s-a prezentat, a făcut precizări contradictorii, printre care faptul că nu a putut recunoaşte persoanele care făceau gălăgie, dar îşi menţine declaraţia dată la poliţie, cunoscându-i pe inculpaţi, însă neinteresându-l nimic din ceea ce fac aceştia.
Curtea constată că toate aceste declaraţii se coroborează şi cu cele ale martorilor D.D. şi D.G., care se aflau împreună cu inculpaţii în momentul întâlnirii, pe drum, cu partea vătămată, şi, deşi au plecat înainte, au auzit ţipetele părţii vătămate când a fost atacată.
Conform procesului verbal din 22 februarie 2002 al Postului de poliţie din comuna Brodina, martorul D.G. s-a prezentat la poliţie şi i-a denunţat pe inculpaţi.
În raport de aceste probe, se constată că instanţele au înlăturat întemeiat declaraţiile martorilor soţi C.G. şi C.D. şi mai ales a martorei C.E., potrivit cărora inculpatul C.C. i-a însoţit în seara de 21 februarie 2002 la cumpărături şi au fost de faţă când acesta a refuzat propunerea celor din grupul inculpatului U.D. şi al fraţilor D. de a o deposeda pe partea vătămată de un cuţit, întrucât, aşa cum rezultă din datele cauzei, împrejurările descrise de martori au avut loc, până la orele 20,00, iar fapta a fost săvârşită după orele 21,00.
Reţinând, astfel, că inculpaţii U.D. şi C.C. sunt autorii tâlhăriei săvârşite în seara de 21 februarie 2002 faţă de partea vătămată C.I. şi că, din examinarea din oficiu a hotărârilor nu se constată nici existenţa vreunuia din cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile sus numiţilor urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi U.D., împotriva deciziei penale nr. 117 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5962/2004. Penal. Art.20, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5125/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
