ICCJ. Decizia nr. 5282/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5282/2004
Dosar nr. 830/2004
Şedinţa publică din 15 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1016 din 23 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 711/2001, a fost condamnat inculpatul C.N. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Inculpatul P.C. a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpaţilor, astfel:
- pentru inculpatul C.N. de la 25 ianuarie 2001 la 23 februarie 2001, inclusiv;
- pentru inculpatul P.C. de la 5 februarie 2001 la 23 februarie 2001.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, a echivalentului în lei în ziua plăţii la cursul B.N.R. a sumei de 5.000 dolari S.U.A.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
După încheierea contractului de asistenţă juridică la 6 ianuarie 1999 de către inculpatul C.N. cu societatea comercială al cărei administrator era martorul P.Z., între inculpaţi şi acest martor a avut loc o nouă înţelegere având ca obiect stabilirea tuturor împrejurărilor care să conducă la câştigarea procesului aflat la Curtea de Apel Braşov în apel.
Este de netăgăduit că cei doi inculpaţi, după cum recunosc explicit în faţa instanţei de judecată, au primit de la P.Z. în cursul lunii ianuarie 1999 suma de 5000 dolari S.U.A. ca urmare a înţelegerii arătate mai sus. De asemenea, este cert că această sumă primită de către cei doi inculpaţi nu reprezenta onorariu de avocat, dovadă că nu s-a încheiat contract de asistenţă juridică, nu a fost înregistrată în evidenţele fiscale ale cabinetului de avocatură C.C. şi mai mult, inculpaţii pretind că după pierderea procesului la Curtea de Apel Braşov, în urma discuţiilor avute cu P.Z. i-ar fi restituit o parte din aceşti bani, fiecare din cei doi inculpaţi afirmând sume diferite care ar fi fost restituite.
Scopul pentru care inculpaţii au primit această sumă a fost cu certitudine acela de a încerca însuşirea acestei sume lăsând să se creadă că banii nu sunt pentru ei, ci pentru persoana care-i va ajuta să intre în cercul judecătorilor care urmau să soluţioneze litigiul comercial şi pentru judecătorii care vor pronunţa o hotărâre favorabilă. Nici un moment P.Z., din conduita inculpaţilor, nu putea să înţeleagă altceva privind destinaţia celor 5000 dolari S.U.A., respectiv cumpărarea influenţei, pentru a obţine o hotărâre favorabilă.
Că este aşa o demonstrează şi împrejurarea netăgăduită de inculpaţi că aceştia au mers de fiecare dată când era termen de judecată la Curtea de Apel Braşov, la Braşov însoţindu-l pe P.Z. fără să meargă în sala de şedinţe şi asigurându-l că totul este în ordine. Totodată, cei doi inculpaţi nu l-au informat pe P.Z. despre avocatul B. care a reprezentat societatea comercială în proces, lăsând astfel să se creadă că totul este aranjat în sensul câştigării procesului de către cumpărătorul de influenţă.
Activitatea concertată a inculpaţilor de a primi sume de 5000 dolari S.U.A. pentru alte persoane, lăsând să se creadă că au influenţă asupra judecătorilor care urmau să judece litigiul comercial şi să dea o hotărâre în favoarea cumpărătorului de influenţă dovedeşte că fapta acestora realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşită în participaţie în forma coautoratului.
Ambii inculpaţi au desfăşurat activităţi specifice laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, astfel, sub aspectul elementului material ambii inculpaţi au primit în mod direct cei 5000 dolari S.U.A. şi au acţionat, în sensul de a-l face pe cumpărătorul de influenţă să creadă că au influenţă la Curtea de Apel Braşov pentru a obţine o hotărâre favorabilă, respectiv actul de care P.Z. avea nevoie.
Prin modul qvasiocult în care au acţionat cei doi inculpaţi, însoţind permanent pe cumpărătorul de influenţă la Braşov, fără a merge în sala de judecată şi asigurându-l că totul este în ordine i-au format convingerea că au influenţa necesară pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti în favoarea sa.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesară numai precizarea actului pentru a cărei îndeplinire urmează a se exercita influenţa de către inculpaţi, dar nu şi indicarea persoanei asupra căreia va fi exercitată, deoarece prin determinarea actului este determinată în mod implicit şi persoana care îl va îndeplini ca urmare a realei sau pretinsei influenţe a inculpaţilor şi anume, judecătorul în ale cărui atribuţii de serviciu intra şi pronunţarea soluţiei în litigiul comercial în care avea interes P.Z.
Intervenţia pretinsă de P.Z. şi promisă de către inculpaţi se referea cu certitudine la judecătorii care aveau competenţa de a pronunţa hotărârea şi această promisiune a avut loc mai înainte ca judecătorii pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi pronunţat hotărârea.
Urmarea socialmente periculoasă s-a produs şi a constat în starea de pericol ce s-a creat în legătură cu bunul mers la activităţii unei instanţe de judecată în realizarea actului de justiţie.
Sub aspect subiectiv, ambii inculpaţi au acţionat cu intenţia directă, dând dovadă de perseverenţă în realizarea scopului personal, respectiv însuşirea sumei de 5000 dolari S.U.A. prin lăsarea cumpărătorului de influenţă să creadă că au trecere la judecătorii care vor soluţiona litigiul pentru a obţine o hotărâre favorabilă.
Fapta inculpatului C.N. de a primi împreună cu inculpatul P.C., în urma înţelegerii cu P.Z. a sumei de 5000 dolari S.U.A. afirmând că este pentru alte persoane şi lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov pentru a-i determina să dea o hotărâre în favoarea societăţii comerciale al cărei administrator era P.Z. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pentru infracţiunea săvârşită tribunalul a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire concretă la lipsa antecedentelor penale, a conduitei bune avute anterior săvârşirii faptei şi atitudinea procesuală care a evidenţiat în ultim moment, când a recunoscut primirea sumei de 5000 dolari S.U.A. că a înţeles gravitatea faptei comise pentru care a şi executat un timp măsura arestării preventive.
În raport de aceste elemente se consideră că, cuantumul pedepsei poate fi orientat către minimul special, respectiv 3 ani închisoare şi fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 81 C. pen., s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, aşa încât s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, potrivit art. 82 C. pen.
Fapta inculpatului P.C. de a primi împreună cu inculpatul C.N. de la martorul P.Z. în luna ianuarie 1999, în urma înţelegerii cu acesta suma de 5000 dolari S.U.A., pentru alţii lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov care vor soluţiona litigiul comercial în mod favorabil în care avea interes cumpărătorul de influenţă realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pentru infracţiunea săvârşită tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea la individualizarea căreia au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), îndeosebi cele privind comportarea bună avută anterior săvârşirii faptei şi conduita în timpul procesului penal. S-a constatat totodată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 81 C. pen., scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, aşa încât s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei închisorii de 3 ani, ce se va aplica pe durata unui termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C. pen.
Privitor la apărarea inculpaţilor care au solicitat achitarea, respectiv inculpatul C.N. în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar inculpatul P.C., alternativ, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost înlăturată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Ambii inculpaţi au înţeles să conteste valoarea probantă a declaraţiilor martorilor P.Z. şi P.I., precum şi înregistrările audio. Depoziţiile martorilor sunt considerate neverosimile, întrucât sunt contradictorii cu privire la aspectele esenţiale, cum ar fi locul înmânării banilor, scopul pentru care au fost daţi aceşti bani, iar înregistrările audio nu sunt autentice după cum se arată în concluziile raportului de expertiză criminalistică.
Depoziţiile celor doi martori nu sunt contradictorii cu privire la elementele specifice infracţiunii de trafic de influenţă cum ar fi primirea banilor, asigurarea cumpărătorului de influenţă că cei doi inculpaţi au posibilitatea să determine judecătorii să dea o soluţie favorabilă, aşa încât existenţa unor neconcordanţe în declaraţiile martorilor referitoare la alte aspecte nu au nici o relevanţă pentru a exonera pe inculpaţi de răspunderea penală, având izvorul în infracţiunea săvârşită.
Înregistrările audio nu au constituit o probă utilă prezentei cauze pentru că celelalte mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor, a cumpărătorului de influenţă şi înscrisurile aflate în dosar au fost suficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care s-a bucurat fiecare inculpat şi a făcut dovada că aceştia la începutul anului 1999 au săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, infracţiune care s-a consumat în momentul în care cei doi s-au înţeles cu P.Z. cu privire la destinaţia celor 5000 dolari S.U.A. şi pe care ulterior i-au primit, după cum au recunoscut.
În ceea ce priveşte aplicare dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., instanţa a dispus confiscarea specială de la inculpaţi a sumei de 5000 dolari S.U.A. primiţi de la cumpărătorul de influenţă, respectiv obligarea în solidar a celor doi inculpaţi la plata echivalentului în lei în ziua plăţii la cursul B.N.R. al acestei sume.
Nu a fost primită solicitarea parchetului de a se dispune restituirea sumei către cumpărătorul de influenţă, întrucât fapta a fost săvârşită în ianuarie 1999 când Legea nr. 78/2000 nu era în vigoare, iar la momentul judecării prezentei cauze prin Legea nr. 161/2003 fapta cumpărătorului de influenţă era incriminată ca infracţiune, iar banii şi valorile care au fost folosite pentru cumpărarea influenţei se confiscă.
Nu a fost primit nici punctul de vedere al inculpaţilor în sensul că o parte din cei 5000 dolari S.U.A. ar fi fost restituită lui P.Z. pe de o parte, că inculpaţii se contrazic cu privire la suma care a fost restituită (a se vedea declaraţiile supliment ale inculpaţilor), iar, pe de altă parte, nu există confirmarea lui P.Z. că ar fi primit aceşti bani, totul rămânând o simplă afirmaţie nedovedită.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 785/ A din 22 decembrie 2003, a admis apelul Parchetului; a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că:
- În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpaţilor dreptul de exercita profesia de avocat pe o durată de 2 ani, conform art. 64 lit. a) C. pen.;
- În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la fiecare inculpat suma de 2500 dolari S.U.A.
A respins apelurile inculpaţilor.
În ce priveşte obligarea inculpaţilor în solidar la plata echivalentului sumei de 5000 dolari S.U.A., confiscate, s-a reţinut că este greşită, deoarece se impunea obligarea prin echivalent în lei a fiecăruia doar pentru suma de 2500 dolari S.U.A.
Totodată, s-a reţinut că se impunea ca inculpaţilor să li se interzică dreptul de a mai fi avocaţi pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 10 ani, întrucât s-au folosit de această profesie pentru a obţine de la P.Z. sume ce au făcut obiectul traficului de influenţă, fiind întrunite condiţiile art. 64 lit. c) C. pen.
Referitor la apelurile inculpaţilor, care au solicitat achitarea, s-a reţinut că aceştia au primit de la martorul P.Z., în urma înţelegerii cu acesta, suma de 8000 mărci germane (echivalent a 5000 dolari S.U.A.), lăsând să se înţeleagă că au influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov, care vor soluţiona litigiul comercial în mod favorabil, litigiu în care avea interes cumpărătorul de influenţă, astfel că soluţia de condamnare pentru trafic de influenţă este legală şi temeinică.
În considerentele deciziei se face referire la probele administrate, respectiv recunoaşterea inculpaţilor că au primit suma de bani în discuţie, cu motivarea că avea o altă destinaţie decât cea de trafic de influenţă, la declaraţia martorului P.Z., făcută în sensul că banii au fost daţi în scopul de a se interveni la judecătorii de la Curtea de Apel Braşov, pentru câştigarea procesului, declaraţie care se coroborează cu cea a martorilor B.M. şi P.I.
Cât priveşte pedeapsa, s-a reţinut că a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii, formulând motive comune de casare, după cum urmează: întâi, că instanţele de fond şi apel nu au făcut referire şi nu au evaluat declaraţiile martorilor S.I., B.C. şi A.E. (avocaţi), care, în ansamblul lor, erau de natură să confirme cele susţinute de ei; în al doilea rând că, instanţele nu au lămurit, pe bază de probe, existente la dosar, unele nepotriviri referitoare la momentul pretinderii sumei de 5000 dolari S.U.A. şi momentul primirii sumei de 8000 mărci germane, probe din care rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni; în al treilea rând că, pedepsele aplicate au fost greşit individualizate, fiind prea mari, chiar dacă a fost suspendată executarea lor; în al patrulea rând că, nu era necesară aplicarea pedepsei complimentare, având în vedere că, în cauză, aplicarea ei este facultativă.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, precum şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, prima instanţă şi instanţa de apel, pentru a reţine vinovăţia inculpaţilor, s-au referit la declaraţiile martorului P.Z., făcută constant, fără echivoc, în sensul că aceştia i-au spus că a pierdut procesul pentru că „justiţia este coruptă", iar pentru a câştiga trebuie să le înmâneze suma de 5000 dolari S.U.A., din care 1500 dolari S.U.A. pentru o persoană cu influenţă din Bucureşti, iar restul de 3500 dolari S.U.A. completului ce soluţionează cauza.
Este de observat că, această declaraţie se coroborează cu cea a martorilor B.M. şi P.I., soţia denunţătorului, prezenţi la discuţie, care au arătat că inculpatul C. a cerut suma de 5000 dolari S.U.A., pentru a interveni la Braşov, în scopul câştigării procesului.
Apoi, inculpaţii nu au contestat primirea sumei de 5000 dolari S.U.A., iar scopul pentru care au primit această sumă este cel arătat de cei trei martori.
Martorii S.I., B.C. şi A.E., la care inculpaţii fac referire, nu au fost prezenţi la discuţia dintre ei şi martorul P.Z., discuţie care priveşte chiar scopul pentru care s-a dat suma de 5000 dolari S.U.A., astfel că, sub acest aspect, declaraţiile acestora nu sunt concludente şi pertinente cauzei.
Aşa fiind, primul motiv de casare apare nefondat.
Al doilea motiv de casare, de asemenea, este nefondat, întrucât instanţa de fond a făcut referire, pe bază de probe, atât la momentul înţelegerii dintre inculpaţi şi martorul P.Z., cât şi la momentul primirii sumei de 5000 dolari S.U.A., ambele momente având loc în cursul lunii ianuarie 1999.
Atât în primul moment, privind înţelegerea, cât şi în al doilea moment, cel a primirii banilor, inculpaţii au lăsat să se creadă că banii urmează să fie daţi persoanei care-i va ajuta să intre în cercul judecătorilor şi judecătorilor care vor pronunţa o hotărâre favorabilă.
Aşadar, pe baza acestor probe, la care s-a făcut referire, fapta celor doi inculpaţi a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen.
Pedepsele aplicate au fost, apoi, corect individualizate, atât în ce priveşte cuantumul lor, cât şi modalitatea de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea lor.
În fine, se constată că, pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi s-a aplicat în mod legal.
Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoare de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorilor această pedeapsă este necesară.
Or, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele textului citat, întrucât pedepsele stabilite inculpaţilor sunt mai mari de 2 ani, iar instanţa de apel a constatat şi reţinut corect faptul că infracţiunea săvârşită prezintă un grad sporit de pericol social.
În raport de pericolul social al faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită, precum şi de persoana inculpaţilor, care s-au folosit de profesia de avocat pentru a obţine suma de 5000 dolari S.U.A., pedeapsa complimentară de 2 ani se justifică.
În consecinţă, recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare cuvenite statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.N. şi P.C. împotriva deciziei penale nr. 785/ A din 22 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5281/2004. Penal. Art.200,202. c. pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5286/2004. Penal. Plîngere. Recurs → |
|---|
