ICCJ. Decizia nr. 5302/2004. Penal. Art.174, 175, 176 c.p. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5302/2004

Dosar nr. 4523/2004

Şedinţa publică din 18 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 38 din 1 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, inculpatul I.N. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) – art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) C. pen., raportat la art. 176 lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpat la 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

În baza art. 78 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen. şi art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a menţinut starea de arest şi s-a depus detenţia de la 29 august 2003 la zi.

Inculpatul a fost obligat la 16.000.000 lei daune morale către Z.S. şi 80.000.000 lei daune către aceeaşi parte civilă.

De asemenea, a fost obligat la 100.000.000 lei daune morale către OG

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat autoturismul ARO, proprietatea inculpatului.

Pentru a se pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Între inculpat şi părţile vătămate O.I. şi Z.I. au avut loc mai multe incidente, determinate de faptul că aceştia din urmă îl bănuiau pe inculpat ca fiind autorul furtului porumbului ce îl cultivau pe terenul lor.

În scopul evitării unor astfel de sustrageri, au angajat pe S.G. să le păzească recolta, activitate la care participau şi ei, cunoscând împrejurarea că inculpatul era deosebit de periculos, exercitând violenţe împotriva celor cu care intra în conflict.

În noaptea de 27 august 2003, inculpatul I.N. s-a întâlnit cu partea vătămată OG şi soţia acestuia, iar aceştia i-au reproşat că continuă să sustragă porumb, aspect ce au relatat că îl cunosc de la fratele său, I.M., motiv pentru care, a doua zi, s-au reîntâlnit, părţile vătămate reiterând afirmaţiile chiar în prezenţa fratelui inculpatului.

Cu toate acestea, inculpatul nu a renunţat la intenţia de a fura porumb, în noaptea de 28 august, mergând cu căruţa în locul ce era păzit de OG, Z.I. şi S.I.

A fost însă auzit de cei trei, inclusiv de OG, soţia părţii vătămate OG, care au observat căruţa ce-i aparţinea inculpatului şi doi din copiii acestuia.

Fiind astfel surprins, a plecat spre locuinţa sa nervos, fiind convins că părţile vătămate îl urmăriseră şi nu ai poate fura nimic din cauza măsurilor de precauţie pe care aceştia şi le-au luat.

Determinat de această situaţie, a luat hotărârea să „aranjeze" pe partea vătămată OG, motiv pentru care a luat autoturismul ARO proprietatea sa, cerându-i soţiei şi fiicei sale precum şi martorilor P.M., T.I. şi T.D. să meargă împreună, fără a le comunica unde însă anume şi ce are de gând să facă.

Pe drum însă, T.D. a coborât, iar în autoturism a urcat I.D.

În timp ce se deplasau pe câmp, la capătul opus locului unde se găseau părţile vătămate, s-a întâlnit cu fratele său I.M., căruia i-a reproşat că „i-a pus în cap" pe OG, afirmând că „o să-l găsească şi o să-l calce cu maşina".

Nervos, s-a urcat din nou în autoturism, iar pe drum s-a întâlnit cu martorii R.A. şi B.V. care erau într-un tractor, întrebându-i unde îl poate găsi pe OG, afirmând şi în faţa acestora că o să-l omoare dacă îl întâlneşte.

A plecat apoi spre locul unde se găseau părţile vătămate, Z.I. fiind culcat în interiorul brazdei cu cotul rezemat de margine, OG, în şezut cu spatele la drum, iar S.G. în faţa sa, cu spatele spre cultură.

Observându-i, a schimbat direcţia de mers, a virat stânga, trecând peste şanţ, deplasându-se exact spre locul în care se aflau părţile vătămate.

Iniţial, aceştia nu au reacţionat, crezând că este o maşină a poliţiei, dar, observând că vine în viteză, direct spre ei, au încercat să se ferească, insuficient însă, pentru că OG a fost lovit la cap, pierzându-şi cunoştinţa, iar Z.I. a fost lovit de maşină, care a trecut cu roţile peste el, provocându-i moartea instantaneu.

Inculpatul a coborât din maşină împreună cu toţi ocupaţii acesteia şi, deşi a sesizat că Z.I. este mort, l-a lovit cu piciorul, încetând numai la insistenţa soţiei sale I.V.

Au plecat apoi acasă, încercând să şteargă urmele rămase pe maşină şi stabilind ce anume să declare organelor de poliţie a doua zi.

Actul medico legal nr. 942/2003 al I.M.L. Călăraşi, concluzionează că moartea lui Z.I. a fost violentă, leziunile fiind produse prin lovire şi zgâriere cu şi de un corp dur şi comprimare între două planuri dure (posibil autoturismul ARO 10).

De asemenea, O.I. a prezentat conform raportului de constatare medico-legală nr. 1069 din 7 octombrie 2003, un traumatism cranio cerebral minor, hematom epicranian frontotemporal stâng, produse prin lovire cu un corp dur.

Împotriva sentinţei, inculpatul I.N. a declarat apel, respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 496 din 30 mai 2004.

Considerând netemeinică şi nelegală Decizia, inculpatul a declarat recurs.

Recursul nu este fondat.

1. Primul motiv invocat de inculpat se referă la neadministrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului, ceea ce impune restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.

Motivul nu este întemeiat.

Instanţa de fond a audiat toţi martorii ce au avut cunoştinţă de modul de săvârşire al faptelor, rezultând fără dubiu că, premeditat, inculpatul a ucis pe Z.I., încercând, dar nedemonstrând, că îl căuta pe OG în scopul de a se răzbuna pe acesta. De altfel, chiar inculpatul a recunoscut că a ucis victima, dar a susţinut că nu a făcut-o cu intenţie, ci urmare nerespectării regulilor de circulaţie, ceea ce imprimă faptei caracterul unei infracţiuni din culpă, solicitând de altfel, schimbarea încadrării juridice din omor deosebit de grav şi tentativă la aceeaşi faptă, în infracţiunea de ucidere din culpă.

Cererea nu este întemeiată.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă fără dubiu că inculpatul, care s-a exprimat repetat că „îl va omorî pe OG" a condus autoturismul pe tarla în căutarea acestuia, iar în momentul în care l-a văzut, a accelerat, situaţie în care l-a accidentat mortal pe Z.I., care nu a mai apucat să se ferească, şi uşor pe O.I., care a sesizat mai repede pericolul.

În context, inculpatul a acţionat cu intenţia directă, deci cu premeditare, pentru uciderea victimelor, astfel că fapta sa nu este rezultatul cuplei, care înseamnă neprevederea rezultatului periculos al faptei sale, pe care nu l-a urmărit sau acceptat, considerând însă fără temei că acesta nu se va produce, sau nu a prevăzut rezultatul, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Din contră, inculpatul a premeditat fapta, a dorit şi recunoscut că rezultatul, moartea unei persoane, să se producă.

Încadrarea juridică dată infracţiunii este corectă sub toate aspectele, fapta fiind comisă de o persoană care a mai comis un omor, pentru care a şi fost condamnat la 25 de ani închisoare, cât şi asupra a două persoane.

2. Motivul doi invocat de inculpat se referă la individualizarea pedepsei, considerând că pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prea aspră.

Şi acest motiv nu este întemeiat.

Inculpatul I.N. este recidivist, a mai fost condamnat anterior pentru omor, este cunoscut ca o persoană violentă, aspecte ce rezultă din declaraţiile martorilor şi din copiile rechizitoriilor sau altor soluţii date de procuror, în cauze în care acesta a fost cercetat tot pentru infracţiuni de violenţă.

Natura infracţiunii, contra vieţii, modul cum a conceput-o şi realizat-o premeditat, în prezenţa mai multor martori, unii minori, atitudinea de violenţă exercitată asupra lui Z.I., deşi acesta era deja mort, denotă pericolul deosebit al inculpatului şi necesitatea aplicării pedepsei maxime prevăzute de lege.

Recursul nefiind fondat, va fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., neconstatându-se motive de casare care pot fi luate în considerare din oficiu în favoarea inculpatului.

Se va computa detenţia şi obliga inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N., împotriva deciziei penale nr. 496 din 30 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1702/2004.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 29 august 2003 la zi.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

DEFINITIVĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5302/2004. Penal. Art.174, 175, 176 c.p. Recurs