ICCJ. Decizia nr. 5564/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 674 din 2 decembrie 2002, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul G.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen.
în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 163/P/2002 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată V.M.C., cu domiciliul în Craiova și acțiunea civilă formulată de Spitalul Craiova și a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că în seara zilei de 11 februarie 2002, în jurul orelor 21,30, partea vătămată s-a deplasat pe str. Obedeanu din Craiova, unde locuiește martorul B.I., având comandă telefonică în acest sens.
De aici, în autoturism au urcat doi bărbați, respectiv M.G. și C.C., aflați sub influența băuturilor alcoolice și pe care i-a transportat în str. Corabia.
Ajunși la destinație, partea vătămată a solicitat contravaloarea cursei, însă M.G. i-a cerut să intre cu autoturismul în curtea imobilului său, întrucât este beat și nu se poate deplasa, cerere ce a fost respinsă de partea vătămată și urmare căreia M.G. a refuzat să plătească cursa, iar după ce partea vătămată a solicitat ajutor prin dispecerat, a fost lovit de către acesta în zona feței.
în aceste condiții, partea vătămată a încercat să deplaseze autoturismul în marșarier, care la un moment dat s-a oprit, moment în care M.G. a reușit să coboare din autoturism și împreună cu C.C. au intrat în imobil.
Partea vătămată s-a deplasat la colțul străzii arătate și a așteptat sosirea altor colegi taximetriști, primii ajungând L.A. și C.M.L. și împreună cu care s-a deplasat la poarta locuinței celor arătați mai sus, unde, după mai multe discuții contradictorii și injurii reciproce, I.P.M., a achitat contravaloarea cursei în sumă de 25.000 lei.
Auzind că la locul incidentului vor veni și organele de poliție, M.G. împreună cu membrii familiei sale, au început să arunce cu pietre în direcția taximetriștilor, care între timp se aflau în număr destul de mare la poartă.
La fața locului a sosit și inculpatul G.C. împreună cu concubina sa, C.E., care veneau în vizită la familia M., însă ajungând la poartă, inculpatul a fost lovit de unul dintre taximetriștii din spate, motiv pentru care acesta a lovit la rândul său partea vătămată, pe la spate, cu cuțitul pe care-l avea asupra sa, fugind apoi de la locul faptei.
Partea vătămată a fost transportată de urgență la spital unde s-a intervenit operatoriu, leziunile provocate necesitând pentru vindecare un număr de 36-38 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
A reținut instanța de fond că în condițiile în care atât inculpatul cât și martorii principali și-au modificat declarațiile date la urmărirea penală, precum și faptul că nu a fost identificat nici cuțitul corp delict și nu au fost prelucrate urmele papilare prelevate și nu s-a stabilit motivul pentru care inculpatul ar fi tăiat partea vătămată, nu inculpatul este cel care a săvârșit fapta și că ar deveni mai credibilă varianta susținută în timpul cercetării judecătorești de către inculpat și martorii principali, în sensul că autorul ar fi C.C.
împotriva sentinței a declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, motivat de faptul că în mod greșit a fost achitat inculpatul, urmare a interpretării eronate a probatoriilor administrate în cauză.
Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a casat sentința pronunțată de prima instanță și a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru completarea urmăririi penale.
în esență s-a apreciat că la urmărirea penală situația de fapt reținută este în contradicție cu probatoriile administrate, aceasta și ca urmare a faptului că unele probe esențiale nu au fost administrate, iar altele, deși administrate nu au fost valorificate în mod corespunzător, astfel că în speță nu s-au stabilit cu certitudine cele două momente ale conflictului, amănunte cu privire la locul desfășurării acestuia, participanții direcți, activitatea fiecăruia în parte, în raport de locul și acțiunea desfășurată de partea vătămată în fiecare din cele două momente și în special, atunci când a fost lovită de inculpat.
S-a mai reținut că în cauză nu s-a stabilit cu certitudine nici instrumentul vulnerant folosit de inculpat, cercetarea la fața locului a fost efectuată superficial, în sensul că nu s-a determinat cu precizie poziția autoturismului părții vătămate și a celuilalt autoturism față de intrarea în imobilul familiei M., mai mulți martori oculari nu au fost identificați și audiați deși acest lucru era posibil fiind cunoscute indicativele taximetrelor conduse de martorii respectivi și nu au fost depuse la dosar și analizate rapoartele tuturor lucrărilor de poliție prezenți la eveniment și nici nu s-a procedat la o audiere a acestora.
Pe de altă parte, față de mențiunile cuprinse în raportul de constatare medico-legală, în care sunt descrise leziunile suferite de partea vătămată, respectiv plăgile multiple înjunghiate precum și mențiunile din procesul verbal aflat la dosar urmărire penală și biletele de ieșire din spital depuse la dosar, acte al căror conținut intră în contradicție cu starea de fapt reținută în rechizitoriu, se impunea solicitarea foilor de observație clinică și efectuarea unei noi expertize medico-legale, prin care să se răspundă cu certitudine obiectivelor solicitate cu adresa nr. 163/ P din 12 februarie 2002.
Instanța de apel a considerat că se impune cu necesitate efectuarea unei reconstituiri a faptei în condiții asemănătoare celor în care s-a comis infracțiunea cu participarea părții vătămate, a inculpatului și a martorilor, pentru a se stabili cu certitudine situația de fapt.
S-a concluzionat în sensul că unele din probatoriile ce se impun a fi efectuate nu se pot administra de instanță decât cu încălcarea art. 1 alin. (1) C. proc. pen., astfel că se impune restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține în motivele scrise de recurs că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în sensul că în mod greșit s-a dispus restituirea cauzei la Parchet, atâta timp cât o parte din probele considerate necesare de instanță pot fi efectuate în timp util chiar de către instanță, care poate administra orice noi probe pe care le consideră necesare și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.
Cât privește identificarea și consultarea altor martori după trecerea unei perioade de timp îndelungate de la producerea evenimentului, se susține că este o îndrumare de maximă generalitate a instanței, în contradicție cu condițiile restrictive stipulate în art. 333 C. proc. pen.
Referitor la reconstituirea faptei, considerată o probă necesară de către instanța de apel, recurentul consideră că este lipsită de eficiență procesuală în contextul în care partea vătămată a declarat constant că nu a văzut cum și de către cine a fost lovită, iar o parte dintre martorii oculari sunt dispăruți.
Se concluzionează în sensul că restituirea cauzei la Parchet este greșită, instanța fiind în măsură și având obligația să evalueze și interpreteze probele produse în cursul urmăririi penale și al judecății, reținând acele probe care se coroborează și pe baza cărora se poate stabili cu certitudine situația de fapt și înlăturându-le motivat pe celelalte.
Simplele nepotriviri sau contradicții ale unor probe nu pot constitui motiv de restituire a cauzei la procuror, instanța fiind cea care analizează, interpretează și apreciază probele formându-și convingerea cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
Inculpatul a criticat și el decizia instanței de apel pentru greșita restituire a cauzei la procuror și a solicitat casarea acestei decizii și menținerea sentinței, pronunțate de prima instanță care a dispus în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., susținându-și nevinovăția.
La termenul din 28 octombrie 2004, inculpatul prezent personal în fața instanței a declarat că înțelege să-și retragă recursul.
Față de această declarație a inculpatului și având în vedere dispozițiile art. 3854alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage recursul în condițiile arătate în textul de lege invocat și constatând îndeplinite aceste condiții, înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului inculpat.
în ce privește recursul declarat de Parchet se constată că hotărârea instanței de apel de a restitui cauza la procuror este corectă, dispozițiile art. 333 C. proc. pen., găsindu-și aplicarea în speță atâta timp cât din cercetarea judecătorească a rezultat că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor este necesară administrarea unor probe noi, urmărirea penală nefiind completă, iar în fața instanței nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.
Administrarea acestor probe la care instanța de apel a făcut referire în amănunt, nu poate fi realizată în cadrul cercetării judecătorești, cu îndeplinirea condiției de a soluționa cauza fără întârziere, astfel că în mod justificat a dispus restituirea dosarului procurorului pentru completarea urmăririi penale.
De altfel, probatoriul ce urmează a fi administrat este complex, reaudierea părții vătămate, a martorilor, confruntarea părții vătămate cu martorii oculari, identificarea unor martori noi, reconstituirea faptei în condiții similare celor în care s-a petrecut infracțiunea precum și efectuarea oricăror alte dovezi, ce se vor considera necesare aflării adevărului în cauză.
Pentru aceste considerente înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., luându-se act în ce privește recursul declarat de inculpat de retragerea acestuia.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 5612/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5553/2004. Penal → |
|---|
