ICCJ. Decizia nr. 5612/2004. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 59 din 18 august 2004, Curtea de Apel Galați, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul J.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 33/P/2004 din 20 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
în motivarea acestei hotărâri se rețin următoarele:
în baza art. 2781C. proc. pen., s-a introdus prezenta plângere împotriva rezoluției nr. 33/ P din 20 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și prin care s-a dispus, în baza prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de comisarul V.C. din cadrul I.P.J. Galați cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 242 C. pen. și art. 264 C. pen.
în fapt s-a reținut că reclamantul J.I. din Galați, a formulat plângere penală împotriva comisarului V.C. din cadrul I.J.P. Galați, solicitând efectuarea de cercetări față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 242 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât în dosarul nr. 233360/2003 al I.J.P. Galați - S.P.O. în care a efectuat cercetări, a propus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii M.V. și M.S. și a sustras probe din dosar care îi incrimina pe aceștia.
Reclamantul a mai susținut că procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați au confirmat propunerea formulată de comisarul V.C., pe care o consideră legală.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, au rezultat următoarele:
La data de 12 decembrie 2002, reclamantul a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor M.V. și M.S., administratori ai SC A. SA Galați, solicitând efectuarea de cercetări față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât la data de 01 aprilie 1993 l-au indus în eroare cu ocazia cumpărării a două grajduri de animale și a terenului aferent, în sensul că au trecut în actul de vânzare întreaga suprafață achiziționată, fiind astfel lipsit de proprietatea asupra a 3500 mp. teren.
Cercetările în cauză au fost efectuate de comisarul V.C. din cadrul I.J.P. Galați care, prin referatul nr. 233360 din 05 martie 2003 a propus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii M.V. și M.S., întrucât fapta nu există.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, prin rezoluția nr. 1328/ P din 26 martie 2003, a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii M.V. și M.S. formulată de comisarul V.C., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Reclamantul a formulat plângere împotriva soluției dată în dosarul nr. 1328/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, plângere care prin rezoluția nr. 1133/II/2 din data de 24 iunie 2003 a acelei unități de parchet a fost respinsă ca nefondată.
împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 1328/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, reclamantul a formulat o nouă plângere care în temeiul art. 2781C. proc. pen., a fost soluționată de Judecătoria Galați.
Judecătoria Galați, prin sentința penală nr. 3062 din 31 octombrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 1647/P/2003 a respins, ca inadmisibilă, plângerea reclamantului formulată împotriva soluției dată în dosarul nr. 1328/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
împotriva sentinței penale nr. 3062 din 31 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Galați, a formulat apel reclamantul, apel care prin decizia penală nr. 84/ A din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 29/P/2004, a fost admis, dispunându-se desființarea sentinței penale nr. 3062/2003 a Judecătoriei Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați.
Recursul formulat de reclamant a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 284/ R din 29 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 504/2004.
Din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că V.C., comisar în cadrul I.J.P. Galați nu a săvârșit nici o faptă penală cu ocazia instrumentării dosarului nr. 233360 din 05 martie 2003 al I.J.P. Galați în care J.I. a reclamat pe făptuitorii M.V. și M.S., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Soluția propusă de comisarul V.C. a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, iar plângerile formulate de reclamant împotriva acesteia au fost respinse atât de prim procurorul acelui parchet, cât și de instanțele de judecată pe cale ierarhică.
De asemenea, susținerea reclamantului că V.C., comisar în cadrul I.J.P. Galați, ar fi sustras acte din dosarul cauzei, nu se justifică.
împotriva rezoluției nr. 33/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, a formulat plângere petentul J.I., plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 585/Ii/2004 din data de 11 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Nemulțumit de această soluție, petentul J.I. s-a adresat, conform prevederilor art. 2781 C. proc. pen., cu plângere direct instanței de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile procurorului, Curtea apreciază că plângerea petentului J.I. este nefondată.
Cercetările efectuate în cauză nu au condus la concluzia că făptuitorul V.C. a săvârșit un act de natură a fi calificat drept o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, nefiind astfel realizată latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, nu s-a stabilit că în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu făptuitorul V.C. ar fi săvârșit cu intenție un act care să aducă atingere intereselor petentului J.I., nefiind astfel realizată latura subiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Rezultă astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen., cercetările efectuate în cauză nu au stabilit că făptuitorul V.C. ar fi sustras acte și documente de la dosarul cauzei, nefiind realizată astfel latura obiectivă a acestei infracțiuni.
Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 242 C. pen., despre care petentul J.I. afirmă că au reprezentat modalități prin care făptuitorul V.C. a urmărit realizarea infracțiunii, scop, anume aceea de favorizare a "infractorilor" M.V. și M.S., rezultă în mod logic că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen.
Față de cele expuse rezultă că făptuitorul V.C. a acționat cu respectarea dispozițiilor legale conferite de statutul său de organ de urmărire penală, iar rezoluția nr. 33/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați este legală și temeinică.
împotriva acestei sentințe, în termenul legal, petiționarul a declarat recurs solicitând reaprecierea probatoriului, constatarea că intimatul comisar V.C. a sustras acte de ale sale și astfel instanțele, nu i-au putut da, câștig de cauză în procesul său de redobândire a unui teren de 3500 mp., intravilan. în final a solicitat a se rejudeca acest dosar și comisarul V.C. să fie condamnat pentru faptele reclamate.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele ce au stat la baza emiterii rezoluției penale nr. 33/ P din 20 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și împotriva căreia petiționarul a formulat plângere potrivit art. 2781C. proc. pen., precum și temeiurile de fapt și de drept avute în vedere, de către instanță, când s-a pronunțat sentința penală atacată prin recursul de față, se rețin următoarele:
Numitul V.C., comisar în cadrul I.J.P. Galați, cu ocazia instrumentării dosarului nr. 233360 din 5 martie 2003 al I.J.P. Galați și în care petiționarul J.I. a reclamat pe făptuitorii M.V. și M.S., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu se dovedește că ar fi sustras acte, nici că și-ar fi îndeplinit neglijent atribuțiile de serviciu, astfel încât să fi atins interesele petentului.
în plus soluția propusă de comisarul V.C. în dosarul sus-menționat, a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, iar plângerile petiționarului împotriva acesteia, au fost respinse de către primul procuror al acelui parchet, precum și de către instanțele de judecată.
în acest context de probe, se apreciază că, rezoluția nr. 33/2004 de neîncepere a urmăririi penale față de comisarul V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246,art. 242 și art. 264 C. pen., reclamate de petiționarul J.I., este temeinică și în fapt și în drept și ca atare sentința penală atacată, va fi menținută, iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au aplicat și prevederile art. 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 5705/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5564/2004. Penal → |
---|