ICCJ. Decizia nr. 5568/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5568/2004
Dosar nr. 2928/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 287 din 28 septembrie 2000 Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul, C.O.A., la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 109 C. pen.; în baza art. 861 şi art. 862 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, în care se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.; s-a scăzut din pedeapsă perioada reţinerii din 13 august 1999. A fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente C.N. şi C.V., să plătească părţii civile Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov suma de 955.000 lei prestaţii medico-legale şi 15% dobândă anuală, începând cu 13 august 1999 până în prezent. A fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească părţilor civile P.E. şi P.V. suma de 15.300.000 lei despăgubiri materiale şi câte 12.000.000 lei daune morale, respingând restul pretenţiilor civile.
În fapt, s-a reţinut că, în 12 august 1999, provocat de victima P.L., inculpatul C.O.A. a împins-o, ea căzând şi lovindu-se cu capul de ciment, ceea ce a cauzat leziuni care au dus la deces.
Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând majorarea pedepsei şi înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, au declarat apel părţile vătămate şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 35 din 14 februarie 2001, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât s-a omis citarea în proces a părţii vătămate P.D., mama victimei, iar vătămarea dreptului acesteia de a se constitui parte civilă este vădită.
Prin sentinţa penală nr. 275 din 31 octombrie 2001 Tribunalul Braşov, l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 861, 862 şi 863 C. pen. A obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 955.000 lei contravaloarea prestaţii medico-legale şi 15% dobândă anuală, începând cu 13 august 1999 la zi către D.S.P. a jud. Braşov şi la 15.300.000 lei despăgubiri materiale şi câte 8.000.000 lei daune morale, respingând restul pretenţiilor părţilor civile P.
Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, criticând reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., cuantumul pedepsei, modalitatea de executare a pedepsei, cuantumul despăgubirilor civile, precum şi contradicţia dintre considerente şi dispozitiv privind despăgubirile civile.
Părţile civile au declarat apel şi au solicitat acordarea în întregime a despăgubirilor. Inculpatul a declarat apel, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru nesoluţionarea fondului.
Prin Decizia penală nr. 65 din 16 aprilie 2002, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că există o neconcordanţă între considerente şi dispozitiv care duc la concluzia că nu s-a rezolvat fondul cauzei, iar cu ocazia rejudecării urmează ca instanţa să efectueze complet şi nemijlocit cercetarea judecătorească.
Prin sentinţa penală nr. 125 din 6 martie 2003, Tribunalul Braşov a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. A respins acţiunile civile exercitate de părţile civile P.D. şi P.E.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză, deşi actele medicale au confirmat că decesul victimei s-a datorat căderii acesteia şi lovirii craniului de un corp dur, nu s-a dovedit că inculpatul a lovit victima cauzând căderea.
S-a concluzionat în sensul că simpla împrejurare că inculpatul era cel mai apropiat de victimă şi că anterior producerii rezultatului letal, aceştia se îmbrânciseră reciproc, este o împrejurare care generează doar o prezumţie de culpă în sarcina inculpatului, care însă nu a fost transformată în certitudine prin administrarea de probe.
Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi obligarea la plata despăgubirilor civile.
Părţile civile au declarat apel şi au solicitat acordarea integrală a despăgubirilor solicitate.
Inculpatul deşi nu a declarat apel a solicitat schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. c) în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi părţile civile P.V., P.D. şi P.E., au casat hotărârea primei instanţe şi rejudecând:
În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99, 100 şi 109 C. pen., art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.O.A. la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71-64 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă, timpul reţinerii de 24 ore, iar în baza art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească suma de 20.795.000 lei despăgubiri materiale către părţile civile, precum şi suma de câte 15.000.000 lei daune morale către fiecare dintre părţile civile.
Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de părţile civile.
A mai fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească părţii civile D.S.P. a jud. Braşov suma de 477.500 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medico-legale plus dobânda legală, precum şi la plata cheltuielilor judiciare către părţile civile şi către stat.
Instanţa de apel a reţinut că apărarea inculpatului, în sensul înlăturării răspunderii sale penale nu este justificată, astfel că nu a fost primită.
Dimpotrivă, probele administrate în cauză exclud o cădere accidentală a victimei sau lovirea sa de către o altă persoană.
Inculpatul şi victima au rămas în parcare, faţă în faţă, în picioare, împrejurare în care inculpatul a lovit victima cu pumnul, aceasta din urmă s-a dezechilibrat şi a căzut pe ciment lovindu-se la cap în zona temporo occipitală.
Inculpatul a încercat să ridice victima, aflată în stare de agonie, însă aceasta a decedat după puţin timp, iar în locul în care capul a izbit pământul a rămas o pată de sânge.
Din raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat contuziei cerebrale, hemoragiei meningee şi hematomului subdural, consecutive unui traumatism cranio-cerebral.
Leziunile s-au produs prin căderea victimei şi lovirea cu craniul de un plan dur şi s-au datorat mecanismului de contralovitură apărând în partea opusă leziunii iniţiale.
S-a precizat în suplimentul raportului medico-legal, că poziţia victimei în momentul impactului cu asfaltul a fost de decubit dorsal, iar traiectoria corpului: din poziţia în picioare până în poziţia căzut, a fost de sus în jos şi dinspre anterior spre posterior, fiind exclusă producerea plăgii din zona occipitală prin lovire cu pumnul, dat fiind caracteristicile acesteia.
Coroborând probele administrate în cauză instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., iar la individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o a avut în vedere toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând în favoarea inculpatului şi starea de provocare în care a acţionat, dând eficienţă dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., sub aspectul pedepsei.
S-a avut în vedere că victima aflată sub influenţa băuturilor alcoolice s-a manifestat violent faţă de inculpat, determinând o ripostă din partea acestuia, aflat într-o stare de puternică tulburare, cauzată chiar de victimă.
Cât priveşte latura civilă a cauzei s-a stabilit că despăgubirile materiale dovedite sunt în sumă de 41.590.000 lei şi reţinându-se culpa comună egală a victimei şi inculpatului a fost obligat acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 20.795.000 lei, precum şi la daune morale către fiecare parte civilă.
Referitor la solicitarea părţii civile P.V. de a fi obligat inculpatul la plata sumei de 19.200 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea contractului de muncă pe care l-ar fi desfăşurat în Israel pentru o perioadă de 16 luni, instanţa a apreciat că cererea părţii civile nu este susţinută de dovezi, astfel că a respins-o.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, părţile civile şi inculpatul.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei reţineri în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a scuzei provocării şi greşitei individualizări a pedepsei.
S-a argumentat în sensul că din starea de fapt prezentată şi probată în cauză a rezultat că iniţiativa „de a pune lucrurile la punct" nu a aparţinut victimei ci inculpatului, astfel că reţinerea circumstanţei atenuante a provocării nu se justifică.
În ce priveşte aplicarea unei pedepse de numai 6 luni închisoare, reţinându-se largi circumstanţe atenuante s-a considerat că este o soluţie netemeinică faţă de gradul concret de pericol social al faptei reţinute în sarcina sa, precum şi a circumstanţelor reale şi personale probate în cauză.
În recursurile lor părţile civile P.D., P.V. şi P.E. au criticat reţinerea în favoarea inculpatului a scuzei provocării, considerând că aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., nu are suport în probele dosarului, pe de o parte, iar pe de altă parte pedeapsa aplicată este prea mică faţă de pericolul social al faptei.
Referitor la latura civilă au criticat hotărârea pentru neacordarea în totalitate a despăgubirilor civile solicitate şi dovedite în opinia recurenţilor cu actele depuse la dosar.
Inculpatul, în motivele de recurs formulate într-un memoriu depus la dosar critică hotărârea instanţei de apel în temeiul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru grava eroare de fapt şi greşita aplicare a legii, acest din urmă motiv de recurs fiind prevăzută de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Inculpatul recurent susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut ca reală o împrejurare inexistentă şi anume lovirea victimei cu pumnii de către inculpat cu urmarea imediată a dezechilibrării, căderii şi lovirii acesteia cu capul de cimentul parcării, în condiţiile în care analiza întregului material probatoriu al cauzei dovedeşte că această situaţie de fapt reţinută este eronată.
Se reproşează instanţei că şi-a însuşit susţinerile rechizitoriului şi a pronunţat o soluţie fundamentată practic pe o prezumţie, atâta timp cât concluzia instanţei potrivit căreia inculpatul a lovit victima şi din această cauză s-a produs rezultatul letal nu se fundamentează pe nici o probă.
Cât priveşte latura civilă recurentul inculpat critică hotărârea instanţei de apel pentru netemeinicie, considerând că s-au acordat despăgubiri materiale şi morale în cuantumuri nejustificate de probele administrate.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că instanţa de apel a reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., în condiţiile reţinerii în favoarea sa scuzei provocării sub imperiul căreia a acţionat.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia nu el se face vinovat de decesul victimei este nefondată.
Probele administrate dovedesc contrariul.
Martorii audiaţi în cauză, cu excepţia martorei S.I., care a prezentat versiuni diferite în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, fără a putea explica într-un mod credibil schimbarea declaraţiilor sale, toţi ceilalţi au făcut declaraţii constante în legătură cu faptele pe care le-au perceput în mod direct.
Şi martorul ocular T.C., identificat ulterior şi audiat în instanţă a confirmat starea de fapt reţinut de instanţa de apel şi a descris momentul lovirii victimei de către inculpat.
Declaraţia sa se coroborează nu numai cu cele ale celorlalţi martori direcţi dar şi cu consemnările din procesul-verbal de reconstituire a faptei.
Cu această ocazie inculpatul a dat explicaţii amănunţite despre modul cum s-au derulat faptele, fiind lămurite aspecte legate de poziţia în care se aflau victima şi inculpatul la momentul respectiv.
Coroborând aceste probe s-a exclus de către instanţă posibilitatea unei căderi accidentale a victimei sau lovirea sa de către o altă persoană în momentul imediat anterior căderii.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
Nici cererea aceluiaşi inculpat de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriilor nu este întemeiată.
Din analiza actelor dosarului rezultă că nu au rămas nelămurite aspecte esenţiale, necesare aflării adevărului, astfel că nu se impune administrarea unor alte probe.
Concluziile actelor medico-legale sunt clare şi se coroborează şi cu alte probe, susţinerea apărării că ar fi necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale fiind nefondată.
De altfel o astfel de probă nici nu ar putea să acorde vreun indiciu raportat la cauza care a condus la căderea victimei (aspect care interesează apărarea), ci doar de a comunica modul în care s-au produs leziunile, aspect deja stabilit cu certitudine.
Referitor la recursul declarat de Parchet, se constată că motivele invocate care vizează greşita reţinere a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi ca urmare greşita individualizare a pedepsei nu sunt întemeiate.
Atâta timp cât inculpatul s-a dovedit că a acţionat sub imperiul unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice l-a lovit pe inculpat în partea laterală a gâtului, determinându-l pe acesta din urmă să riposteze, este evident că soluţia instanţei de a reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală prevăzut de lit. b) a articolului 73 C. pen. este corectă.
Ca urmare, pedeapsa spre care s-a orientat aceeaşi instanţă a fost just individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind atât gradul de pericol social concret al faptei, aşa cum rezultă din împrejurările în care s-a consumat, dar şi datele şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel că o reindividualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului dar şi a modalităţii de executare nu se justifică.
Aşa fiind, criticile invocate de recurenţi şi sub acest aspect nu pot fi primite.
Cât priveşte latura civilă a procesului penal, atât recursul declarat de inculpat cât şi cel al părţilor civile sunt neîntemeiate.
Instanţa de apel a stabilit corect că despăgubirile materiale dovedite de părţile civile sunt în cuantum de 41.590.000 lei, făcând referiri precise la contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, a celor pentru pomeni şi reţinând culpa comună egală a victimei şi inculpatului, l-a obligat pe acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata a 1/2 din despăgubirile dovedite.
Avându-se în vedere suferinţa cauzată părţilor civile de dispariţia victimei în împrejurările stabilite, instanţa a acordat acestora şi daune morale, respingând însă în mod corect pretenţiile părţii civile P.V., cu privire la obligarea inculpatului la plata contravalorii contractului de muncă pe care ar fi urmat să-l desfăşoare în Israel, dovezile produse în acest sens nefiind convingătoare în a susţine o atare pretenţie.
Aşa fiind, recursurile părţilor civile dar şi cel al inculpatului care vizează şi el aceste aspecte în motive sale de recurs sunt nefondate.
Pentru considerentele arătate şi având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, de părţile civile P.D., P.V. şi P.E. precum şi de către inculpatul C.O.A., împotriva deciziei nr. 68 din 8 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondate.
Obligă pe recurenţi, inculpat şi părţile civile, să plătească statului cheltuieli judiciare câte 1.200.000 lei fiecare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5642/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5570/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
