ICCJ. Decizia nr. 5562/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5562/2004

Dosar nr. 1986/2003

Şedinţa publică din 28 octombrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 4/ MF din 4 aprilie 2002, a condamnat pe inculpaţii:

- M.I.G.A. la 4 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 302¹ cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi

- la 6 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248¹ cu referire la art. 258 din acelaşi cod.

A dispus în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 8 luni închisoare şi a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Din pedeapsă, a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 august la 23 decembrie 1998.

- G.O.M., la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de deturnare de fonduri prevăzută de art. 302¹ cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

A dispus în temeiul art. 86¹ C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 8 luni, calculat conform art. 86² din acelaşi cod şi a stabilit conform art. 86³ măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul.

A făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen. şi a art. 86⁴ C. pen.

- M.M.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 302¹ cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi

- la pedeapsa de un an închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 din acelaşi cod.

A dispus în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 86² din acelaşi cod şi a stabilit conform art. 86³ măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul.

A făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen.

Din pedeapsă a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 21 august până la 4 septembrie 1998.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul M.M.I. a fost achitat pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 215¹ alin. (2) C. pen.

Inculpaţii M.I.G.A., M.M.I. şi G.O.M. au fost obligaţi în solidar – inculpaţii M.I.G.A. şi G.O.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente C.N.M. N. SA prin lichidator judiciar SC P.W.M.C. SRL Bucureşti, iar inculpatul M.M.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.I. SRL prin lichidator judiciar SC C.S. SRL Constanţa, la plata sumei de 119.534.806.720,30 lei către partea civilă A.V.A.B. Bucureşti, reprezentând despăgubiri civile.

Inculpatul M.I.G.A. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N.M. N. SA prin lichidator judiciar SC P.W.M.C. SRL Bucureşti la plata sumei de 8.384.095,24 dolari S.U.A., echivalentul în lei la data efectuării plăţii, către partea civilă SC U.B., cu titlu de despăgubiri civile.

Au mai fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

Pe baza probelor administrate, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 14 ianuarie 1995, C.N.M. N. Constanţa prin managerul general M.I.G.A. şi SC S.I.M. SRL Constanţa prin administratorul unic M.M.I. au încheiat protocolul în conformitate cu care societatea comercială se obliga să obţină o linie de finanţare de 10 milioane dolari S.U.A., în vederea retehnologizării şi exploatării unui număr de 5-7 nave, puse la dispoziţia sa de compania naţională.

Linia de finanţare era garantată prin instituirea unui gaj fără deposedare asupra navelor în cauză şi asupra capitalului (bunurilor mobile şi imobile, capturilor) SC S.I.M. SRL Constanţa, societate ce avea ca obiect de activitate şi transportul maritim internaţional de mărfuri.

La data de 1 august 1995, aceleaşi părţi au încheiat un contract de asociere în participaţiune, având ca obiect exploatarea unui număr de 11 nave în operaţiuni de transport maritim internaţional.

În realizarea contractului menţionat, la data de 12 septembrie 1995, C.N.M. N. SA a preluat în contract de bare-boat navele H., T., S., U., F., G. şi I. de la SC U.I., pe care le-a închiriat, la aceeaşi dată, SC S.I.M. SRL Constanţa.

Din patrimoniul C.N.M. N. SA au fost predate SC S.I.M. SRL un număr de 4 nave: C., D., F. şi P.

Pentru cele 7 nave de la SC U.I. Bucureşti, C.N.M. N. SA Constanţa, care atunci avea datorii de peste 15 milioane dolari S.U.A., trebuia să plătească 3,4 milioane dolari S.U.A. drept chirie, în avans, către proprietar, conform contractelor de bare-boat încheiate. La acea dată, C.N.M. N. SA se afla astfel într-o situaţie financiară critică.

S-a ajuns la această situaţie deoarece, în şedinţa A.G.A. din data de 16 mai 1995, echipa managerială compusă din inculpaţii M.I.G.A. şi G.O. şi numitul M.I. prezentase pozitivă situaţia companiei. În aceeaşi şedinţă, inculpatul M.I.G.A. a informat reprezentanţii A.G.A că navele ce urmau a fi preluate de la SC U.I. nu sunt grevate de datorii şi se află în exploatare. Prin telexul nr. 1042 al SC A.S., fostul operator al celor 7 nave, informase C.N.M. N. SA cu privire la datoriile externe şi interne ale navelor, a căror scadenţă fusese depăşită, astfel că inculpatul M.I.G.A. cunoştea situaţia reală a companiei.

În continuare, atât în şedinţele A.G.A. cât şi în memoriile întocmite de inculpatul M.I.G.A. în calitate de manager general al C.N.M. N. SA către F.P.S. şi F.P.P., a indus în eroare aceste organe cu privire la performanţele navelor pe care intenţiona să le preia în contract de bare-boat.

În memoriile adresate F.P.S. şi F.P.P. Transilvania III, inculpatul M.I.G.A. a solicitat aprobarea extinderii liniei de credit de la 10 milioane la 15 milioane dolari S.U.A. de la B.D.F. de către C.N.M. N. SA.

În aceste condiţii, F.P.S. prin adresa nr. 300/2963 din 15 iunie 1995 a mandatat reprezentanţii săi în A.G.A. de la C.N.M. N. SA pentru:

- încheierea unui contract de gaj fără deposedare în vederea măririi plafonului de lucru de la 10 milioane la 15 milioane dolari S.U.A., cu gajarea navelor A. şi V.;

- încheierea unui contract de gaj fără deposedare pentru obţinerea unui credit în sumă de 14,4 milioane dolari S.U.A. de la B.D.F., cu gajarea navelor: Z., M., R., C.T. şi F., în valoare totală de 29.428.778,5 mii lei.

Atât în documentaţia înaintată de C.N.M. N. SA către B.D.F. şi către F.P.S., cât şi în adresa de răspuns a acesteia din urmă, nu se făcea nici o referire la împrejurarea că angajarea creditului s-ar realiza de către o altă societate decât C.N.M. N. SA Constanţa.

Acest aspect a şi fost confirmat ulterior prin adresa nr. 224/4570 din 20 august 1998 a F.P.S., Direcţia Teritorială Constanţa. În această adresă s-a precizat că efectuându-se verificări asupra registrelor cu procese verbale ale A.G.A. pe perioada 1995 – 1997 nu s-a găsit acordul A.G.A. pentru gajarea, ipotecarea de nave şi pentru obţinerea de credite în favoarea unor societăţi private.

Din dosarele cu hotărâri A.G.A. pe perioada menţionată nu s-a găsit nici o hotărâre sau acord de principiu în legătură cu gajarea unor nave în favoarea SC S.I.M. SRL Constanţa sau pentru alte societăţi. Rezultă astfel că C.N.M. N. SA Constanţa a avut mandat pentru obţinerea unui credit de 14,4 milioane dolari S.U.A. de la B.D.F. în numele şi pe responsabilitatea sa, nicidecum pentru obţinerea unui credit de către o altă societate cu gajarea navelor aparţinând C.N.M. N. SA.

În baza convenţiei de credit din 7 septembrie 1995, SC S.I.M. SRL obţine de la B. SA Bucureşti un credit de 4,9 milioane dolari S.U.A., pentru care C.N.M. N. SA Constanţa a garantat cu navele R. şi C.T. (gaj ce se menţine şi în prezent).

Pentru obţinerea acestui credit, SC S.I.M. SRL Constanţa, prin M.M.I. şi C.N.M. N. SA Constanţa prin M.I.G.A. au prezentat băncii planul de afaceri (buget cash flaw) pentru cele 11 nave aflate în contract (7 ale SC U.I. şi 4 ale C.N.M. N. SA), contractul de asociere, copii ale contractului de bare-boat precum şi bilanţul contabil ale celor două societăţi.

Prin adresa C.N.M. N. către B., semnată de inculpatul M.I.G.A., destinaţia creditului era pentru:

- plata chiriei în avans pentru navele SC U.I. (3 milioane dolari S.U.A.);

- plata reparaţiilor capitale şi de modernizare efectuate la nava C. (un milion dolari S.U.A.);

- cheltuieli de asigurare (450.000 dolari S.U.A.);

- cheltuieli iniţiale pentru navele prevăzute în planul de afaceri (450.000 dolari S.U.A.).

Titularul de credit a fost SC S.I.M. SRL dar, C.N.M. N. SA a garantat cu navele R. şi C.T. (gaj fără deposedare). Totodată, durata utilizării creditului a fost stabilită prin convenţia de credit la 3 luni de la data acordării, dar nu mai târziu de 10 decembrie 1999.

Din creditul de 4,9 milioane dolari S.U.A. s-au efectuat plăţi pentru care s-a respectat destinaţia stabilită prin convenţia de credit şi anume:

- 800.000 dolari S.U.A. în cont avans chirie pentru reparaţiile navei C.;

- 2.114.482 dolari S.U.A. în contul SC U.I. (avans Chirie);

- 322.393,76 dolari S.U.A. în contul SC S.I.M. SRL Constanţa (cheltuieli determinate de exploatarea navelor);

- 180.000 dolari S.U.A. în cont avans chirii lunare pentru patru nave.

S-a concluzionat că diferenţa de 1.482.831,13 dolari S.U.A., a fost deturnată de inculpaţii M.I.G.A., G.O. şi M.M.I., de la destinaţia creditului acordat de B., aceştia achitând debite anterioare ce nu pot fi considerate în nici un caz cheltuieli de exploatare pentru cele 11 nave, cum se stabilise în Convenţia de credit (raport expertiză tehnică-contabilă, dosar urmărire penală). Astfel, s-a plătit prin deturnare de fonduri:

- la data de 12 septembrie 1995, în baza cererii de ordin de plată nr. 38, suma de 400.000 dolari S.U.A. către A. Bucureşti, reprezentând contravaloarea unor restanţe la primele Casco din perioada iunie, octombrie – noiembrie 1994 şi mai 1995;

- la data de 12 septembrie 1995, în baza ordinului de plată nr. 7408, suma de 100.000 dolari S.U.A. către P.S.P.L. Singapore, reprezentând contravaloare taxe de agenturare din perioada 22 martie – 31 mai 1995, pentru navele R., C., A. şi F.;

- la data de 14 septembrie 1995, în baza ordinului de plată nr. 7395, suma de 50.000 dolari S.U.A. către G.L., reprezentând contravaloarea inspecţii nave: din perioada 25 ianuarie 1991 – 7 decembrie 1994;

- la data de 15 septembrie 1995 în baza ordinului de plată nr. 7400, suma de 130.000 dolari S.U.A. către H.M.D.C.L. Koreea, reprezentând contravaloarea finalizării reparaţiei la nava R.;

- la data de 26 septembrie 1995, în baza ordinului de plată nr. 8392, suma de 167.683,03 dolari S.U.A. către S.C. Anglia reprezentând contravaloarea incendiului la bordul navei T., produs la 26 martie 1994;

- la data de 18 octombrie 1995, în baza ordinului de plată nr. 8400, suma de 82.247 dolari S.U.A. către D.M.D.L. Koreea, reprezentând contravaloarea taxe reparaţii la nava R. în Ulsan Koreea, în septembrie 1995;

- la data de 18 octombrie 1995, în baza ordinului de plată s-a dispus plata sumei de 146.578 dolari S.U.A. către H.M.D.C.L. Koreea, reprezentând contravaloarea reparaţiei navei D. în Ulsan, Koreea;

- la data de 21 noiembrie 1995 în baza ordinului de plată, suma de 50.000 dolari S.U.A. către S. Germania, reprezentând contravaloarea pieselor de schimb livrate direct la navele D. şi A. în perioada 3-22 august 1995;

- la data de 21 noiembrie 1995 în baza ordinului de plată semnat de inculpaţii M.M.I. şi M.I.G.A., s-a dispus plata sumei de 40.000 dolari S.U.A. către C.M.O. Hamburg Germania, reprezentând contravaloarea uleiurilor livrate la navele D., F., P., V.B., C., N. şi O., în perioada 31 decembrie 1994, 31 octombrie 1995;

- la data de 23 octombrie 1995, în baza ordinului de plată, s-a dispus plata sumei de 125.000 dolari S.U.A. către I.C. Londra, reprezentând contravaloare comision firmă avocaţi la data de 8 februarie 1995.

Plata sumelor de bani mai sus menţionate a fost dispusă de inculpaţii M.M.I. şi G.O.M., care au semnat dispoziţiile de plată la rubrica „semnături autorizate".

Reţine instanţa că, nerespectarea destinaţiei creditului prin aceste plăţi a determinat neasigurarea condiţiilor pentru exploatarea în bune condiţii a navelor aflate în contractul din 1 august 1995. Acest fapt a dus la neperformarea voiajelor pentru care erau angajate navele, iar unele din aceste nave nu au efectuat decât 1-2 voiaje pe toată perioada în care s-au aflat în contractul de bare-boat amintit şi astfel nu au fost obţinute beneficii. În aceste condiţii (deşi plata navlului pe plan internaţional era avantajoasă) nu s-a restituit nici o sumă din creditul de 4,9 milioane dolari S.U.A. obţinut de la B.

Prin raportul de expertiză tehnică şi contabilă, întocmit de experţii O.D.N. şi B.M., s-a concluzionat că respectivul credit a fost acordat în condiţii legale, pe baza normelor şi procedurilor interne ale B., în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre utilizarea acestui credit care nu s-a făcut potrivit destinaţiei prevăzute în contractul de credit, iar B. nu avea obligaţia contractuală de a verifica în ce măsură fiecare remitere ordonată se încadrează sau nu în prevederile convenţiei de credit.

Potrivit condiţiilor generale de efectuare a operaţiunilor bancare, orice bancă se limitează la urmărirea îndeplinirii condiţiilor uzuale pentru efectuarea operaţiunilor specifice de plată (completarea corectă şi clară, semnătura autorizată şi ştampilarea documentelor bancare de plată, existenţa dovezilor primare, facturi, etc.). Răspunderea generală asupra corectitudinii destinaţiei plăţilor atât din contul de credit sau din cel curent, incumbă titularului de cont.

Conchide instanţa că, concluziile acestor rapoarte de expertiză se coroborează cu dispoziţiile de plată menţionate, din care rezultă cu certitudine că o parte din creditul obţinut a fost folosit în alte scopuri, a primit o altă destinaţie decât cea pentru care a fost aprobat.

Convenţia de credit din 7 septembrie 1995, stabilea cu claritate: „Creditul în valoare de 4.900.000 dolari S.U.A. va fi folosit pentru repararea şi modernizarea navei C. şi cheltuieli exploatare nave". Din conţinutul convenţiei de credit rezultă că este vorba de cele 11 nave (7 aparţinând SC U.I. şi 4 C.N.M. N. ce au fost subînchiriate la SC S.I.M. SRL) şi nicidecum de alte nave.

S-a tras concluzia că, fapta inculpaţilor de a da o altă destinaţie unei părţi a creditului obţinut a cauzat o perturbare activităţii economico-financiare a C.N.M. N. SA, întrucât cele 11 nave au fost exploatate în condiţii necorespunzătoare, ceea ce a dus la arestarea lor de către echipaje sau de alţi creditori, pe piaţa externă.

Ţinând seama de starea în care se aflau cele 7 nave, la data de 12 februarie 1997, SC U.I. Bucureşti a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a lor cu SC S.I.M. SRL. Această ultimă societate se afla însă din august 1996 în blocaj financiar şi în imposibilitate de plată. Preţul celor 7 nave a fost stabilit la 8.294.785,81 dolari S.U.A., urmând a fi plătit în 4 rate.

Prima rată, în sumă de 2.209.365,10 dolari S.U.A. s-a acoperit la aceeaşi dată când s-a încheiat şi un protocol de compensare în care se prevedea ca suma plătită cu titlu de chirie, în avans, să fie considerată ca plată a primei rate pentru vânzarea navelor.

Pentru a se asigura plata ratelor 2-4, la data de 1 iulie 1997, între SC U.I. SA; SC S.I.M. SRL şi C.N.M. N. SA s-a încheiat convenţia tripartită prin care C.N.M. N. SA, prin intermediul inculpatului M.I.G.A. a garantat cu întregul patrimoniu al companiei, inclusiv disponibilităţile sale financiare sau creanţele de încasat de la terţi, fără altă procedură judiciară.

În această convenţie tripartită, inculpatul M.I.G.A. a dat şi un angajament prin care îşi asuma obligaţia de a plăti irevocabil în favoarea SC U.I. SA diferenţa de preţ rezultată din vânzarea navelor, neachitată de către SC S.I.M. SRL, conform obligaţiilor din contractul încheiat la 12 februarie 1997.

În aliniatul 6 al angajamentului s-a prevăzut: „În situaţia în care C.N.M. N. nu va plăti la termenele de mai sus, SC U.I. este autorizată să se îndestuleze din patrimoniul C.N.M. N. SA Constanţa (inclusiv din disponibilităţile sale valutare, creanţele pe care ar urma să le încaseze de la terţi, etc.)".

Prin adresa din 20 august 1997 SC U.I. SA a comunicat sumele neachitate din contractul de vânzare-cumpărare a navelor de către SC S.I.M. SRL cât şi termenele de plată a acestora, respectiv:

- 1 iulie 1998, suma de 1.678.243,90 dolari S.U.A. (inclusiv T.V.A.);

- 1 iulie 1999, suma de 2.251.145,41 dolari S.U.A. (inclusiv T.V.A.);

- 1 iulie 2000, suma de 2.156.031,40 dolari S.U.A. (inclusiv T.V.A.).

În această adresă s-a mai menţionat că sumele de mai sus se majorează cu dobânda de 6% pe an, din momentul livrării celor 7 nave, până la fiecare scadenţă.

Pentru garantarea achitării ratelor 2-4 din contractul de vânare-cumpărare a celor 7 nave încheiat între SC U.I. SA şi SC S.I.M. SRL, inculpatul M.I.G.A., manager general al C.N.M. N. SA, nu a avut aprobarea forurilor competente, respectiv Adunarea generală a acţionarilor şi F.P.S.

În ambele documente (convenţia tripartită şi angajament), deşi apar menţionate numele inculpaţilor M.I.G.A., ca manager general şi G.O.M., ca manager economic, acestea sunt semnate doar de inculpatul M.I.G.A.

Potrivit contractului de management încheiat la 3 octombrie 1994, inculpatul M.I.G.A. în calitatea sa de manager general, cap. 8 art. 1 lit. f), avea obligaţia „de a încheia acte juridice pentru care, potrivit Legii nr. 31/1990 sau statutului societăţii, este necesară aprobarea adunării generale a acţionarilor, le încheie numai potrivit acestor aprobări".

Statutul Societăţii, în cap. 4 art. 13 lit. g), prevede că A.G.A. „hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare şi la instituirea de garanţii".

De altfel, raportul de expertiză tehnică şi contabilă, întocmit de experţii O.D.N. şi B.M., a apreciat că garantarea plăţii unor rate de către o altă societate comercială, cu patrimoniul C.N.M. N. este posibilă sub condiţia existenţei aprobării exprese a A.G.A. pe baza mandatului acordat de F.P.S. şi a F.P.P. III Transilvania. În dosarul cauzei nu există o astfel de aprobare.

Necesitatea existenţei acestor aprobări rezultă şi din adresa nr. 224/4570 din 20 august 1998 a F.P.S., Direcţia generală Constanţa.

În declaraţiile date, inculpatul M.I.G.A. a arătat că recunoaşte că nu a avut aprobarea forurilor competente la încheierea convenţiei tripartite şi a angajamentului, dar a socotit că nu este necesar acest acord întrucât documentele pe care le-a semnat personal erau de natură civilă (comercială) şi că obligaţiile cuprinse în conţinutul lor deveneau exigibile la terminarea arbitrajului. Declară inculpatul că: „Convenţia tripartită" nu avea calitatea unui titlu executoriu şi că el „se obliga doar să respecte o hotărâre arbitrală viitoare".

S-a apreciat că susţinerile inculpatului sunt lipsite de orice suport legal, avându-se în vedere obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractul de management.

Valoarea celor 7 nave fiind determinată odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi precis eşalonată la plată în timp, prin arbitraj această valoare nu putea fi modificată în nici un fel.

Responsabilitatea de plată ce revine C.N.M. N. SA, asumată de inculpatul M.I.G.A. prin documentele încheiate, este determinată şi de faptul că navele cumpărate de SC S.I.M. SRL au fost vândute în porturi străine sau se află arestate pentru datorii ce depăşesc valoarea acestora.

Concluziile rapoartelor de expertiză tehnico-judiciare întocmite în faza de cercetare judecătorească, potrivit cărora actele semnate de inculpatul M.I.G.A. nu ar fi avut efectul unui contract de garanţie reală sau personală şi că angajamentul este formal şi se referă la unele eventuale datorii cuantificate şi confirmate printr-o hotărâre de arbitraj, au fost înlăturate, cu motivarea că o societate cu capital de stat, societate pe acţiuni cum este C.N.M. N. SA, garanta cu întreg patrimoniul său, inclusiv disponibilităţile şi creanţele încasate de la terţi, plata a 7 nave către vânzătoarea SC U.I. SA, pentru cumpărătoarea SC S.I.M. SRL, societate cu capital social de doar 200.000 lei, existând riscul ca aceasta din urmă să nu poată plăti preţul navelor, astfel că vânzătorul se va îndestula de la garantul solvabil.

Partea vătămată SC U.I. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 8.384.095,24 dolari S.U.A., compusă din preţ nave şi dobândă aferentă. Această sumă a fost confirmată ca fiind certă prin sentinţa civilă nr. 862/ COM din 17 martie 2000, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 3210/COM/1999. S-a stabilit că SC U.I. SA în calitate de creditor are împotriva C.N.M. N. SA o creanţă de 8.384.095,24 dolari S.U.A., reprezentând daune.

În evidenţa SC S.I.M. SA au fost identificate un număr de 5 facturi externe redactate în limba arabă şi traduse în limba română astfel:

- factura din data de 3 iulie 1997 având antet M.A.A.H.L. Beirut Liban, reprezentând „cheltuieli de transport şi control în Centa Spania pentru o singură persoană", preţ total 8.500 dolari S.U.A., emisă pentru S.I.M. Constanţa;

- factura din data de 12 iulie 1997, cu acelaşi antet, reprezentând avans onorariu pentru 5 avocaţi, preţ total de 37.000 dolari S.U.A., plătitor S.I.M.;

- factura din data de 8 iulie 1997, cu acelaşi antet, reprezentând cheltuieli de transport şi control în Egipt, port Said, preţ total 12.500 dolari S.U.A., plătitor S.I.M. Constanţa;

- factura din 21 iulie 1997 cu acelaşi antet şi acelaşi plătitor pentru suma de 13.000 dolari S.U.A., reprezentând taxă de timbru judiciar 1% din valoarea totală a mărfii (zahăr) şi

- factura din 18 iulie 1997 cu acelaşi antet şi acelaşi plătitor pentru suma de 65.000 dolari S.U.A., reprezentând taxe de sechestru a mărfii (zahăr) 5% din valoarea acesteia.

Pe lângă aceste facturi a mai fost identificat un înscris în limba arabă, tradus şi legalizat, având acelaşi antet ca şi facturile menţionate, din conţinutul căruia a rezultat solicitarea achitării sumei de 136.500 dolari S.U.A., reprezentând cheltuieli şi costuri pentru rezolvarea procesului privind nava S.

Din suma de 136.500 dolari S.U.A., în baza cererii de ordin de plată din 17 iulie 1997, s-a dispus de către inculpatul M.M.I., în calitate de administrator al SC V.C. SRL Constanţa, plata sumei de 94.760 dolari S.U.A. în favoarea firmei M.A.A.H.L.

Din analiza acestor documente suport ce au stat la baza remiterii acestei sume, s-a constatat că acestea privesc cheltuieli portuare, alimente, reparaţii, materiale pentru exploatarea navei S., în condiţiile în care această navă a fost dată dispărută încă din luna mai 1997.

De altfel, din documentele identificate la SC S.I.M. Constanţa, cât şi din declaraţia martorului C.F.E. (care a lucrat ca director operator nave, în acea perioadă) rezultă că pentru identificarea navei S. s-a apelat la I.M.B. (I.C.C.) din Londra.

I.M.B. (I.C.C.) în baza faxului din data de 17 februarie 1998, a comunicat că firma M.A.A.H.L. nu este cunoscută, deşi au efectuat investigaţii în vederea identificării acesteia.

Prin raportul de expertiză tehnico-grafică, întocmit la D.G.P., s-a concluzionat că impresiunile de ştampilă de format rotund executate cu tuş de culoare mov, existente la finalul facturilor emise de M.A.A.H.L. la datele menţionate, au fost aplicate înainte de trasarea conturului (chenarului) facturilor.

S-a apreciat, din acest motiv, că folosirea sumei de 94.760 dolari S.U.A. nu a putut fi justificată.

Inculpatul M.M.I. a recunoscut în declaraţia pe care a dat-o în faza de cercetare judecătorească că deşi nava S. a dispărut în luna mai 1997, facturile au fost emise în luna iulie 1997.

Declară inculpatul că firma M.A.A.H.L. reprezenta o firmă de avocaţi din Liban în contul căreia au fost viraţi banii şi că această firmă există. Recunoaşte că I.M.B. (I.C.C.) nu a identificat-o, dar susţine inculpatul că acest birou din Londra se ocupă doar de fraude maritime şi din această cauză nu a putut identifica firma de avocaţi M.A.A.H.L., susţinere care nu a fost probată.

Pe baza celor menţionate, instanţa a concluzionat:

- fapta inculpaţilor M.I.G.A., G.O.M. şi M.M.I. de a folosi în alte scopuri suma de 1.482.831 dolari S.U.A. din creditul de 4.900.000 dolari S.U.A., obţinut de SC S.I.M. SRL de la B. SA Bucureşti, constituie infracţiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 302¹ C. pen.;

- fapta lui M.I.G.A. de a garanta cu întreg patrimoniul al C.N.M. N. SA Constanţa plata sumei de 8.384.095 dolari S.U.A., reprezentând ratele 2-4 din preţul de vânzare-cumpărare a 7 nave de la SC U.I. SA Bucureşti, fără acordul A.G.A, cauzând o pagubă importantă companiei, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.;

- fapta lui M.M.I. de a falsifica şi folosi 5 facturi pentru plata sumei de 94.670 dolari S.U.A. către Biroul de avocaţi M.A.A.H.L. constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

S-a conchis că nu a fost dovedită vinovăţia de însuşire de către inculpatul M.M.I. a sumei de 94.670 dolari S.U.A., pentru care a întocmit în fals facturile.

Hotărârea primei instanţe a fost apelată de către inculpaţi, care au criticat-o pentru greşita condamnare şi procuror, care a susţinut că tribunalul greşit l-a achitat pe M.M.I. pentru infracţiunea de delapidare şi greşit a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor de către M.M.I. şi G.O.M., nu a aplicat art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru deturnarea de fonduri şi nu a dispus anularea facturilor falsificate, pentru care a fost condamnat M.M.I.

Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia nr. 1/ P din 24 ianuarie 2003, a respins apelul declarat de procuror şi admiţând apelurile inculpaţilor a dispus achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

A reţinut instanţa de apel că fapta inculpaţilor de a folosi suma de 1.482.831,13 dolari S.U.A., pentru plata unor datorii ce grevau nave din patrimoniul C.N.M. N. SA, altele decât cele 11 nave preluate de către SC S.I.M. SRL Constanţa în baza contractului de asociere în participaţiune din 1 august 1995, nu constituie infracţiunea de deturnare de fonduri.

Conţinutul acestei infracţiuni, se arată în motivarea Curţii, constă în respectarea regulilor de disciplină bugetară în administrarea fondurilor şi resurselor repartizate de la bugetul de stat, instituţiilor ori altor unităţi publice la care face referire art. 145 C. pen., iar activităţile ce le desfăşoară acestea au caracterul unor activităţi de interes general.

Deci, acestor instituţii sau unităţi nu le este permis să-şi desfăşoare haotic activitatea economico-financiară, ele fiind obligate să-şi administreze, utilizeze, fondurile şi resursele materiale alocate de la bugetul de stat, numai potrivit destinaţiei acestora date de guvern, chiar dacă schimbarea ar justifica bunul mers al instituţiilor respective.

În cauză, C.N.M. N. SA Constanţa şi SC S.I.M. SRL Constanţa, nu erau în anul 1995 şi nici nu au devenit ulterior instituţii sau unităţi de stat de interes general (obştesc). C.N.M. N. SA a căpătat statutul de societate comercială urmare Legii nr. 15/1990 de reorganizare a întreprinderilor de stat, chiar dacă în capitalul social avea un procent şi statul, iar SC S.I.M. SRL s-a constituit ca societate comercială.

Suma de 4,9 milioane dolari S.U.A. nu provenea din alocaţii de la bugetul de stat ci dintr-o linie de credit acordată de SC B. SA Bucureşti unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, constituită în temeiul Legii nr. 31/1990.

În aceste condiţii, se arată în continuare, utilizarea sumei respective de către inculpaţi nu era supusă unei stricte discipline financiare, dictată de guvern ca administrator al bugetului de stat, ci de către bancă care, în perioada derulării liniei de credit nu a constatat folosirea sumei de 1.482.831 dolari S.U.A., despre care au fost acuzaţi şi condamnaţi inculpaţii pentru deturnare, că au deturnat-o.

Se arată că nu sunt îndeplinite nici cerinţele laturii obiective, respectiv elementul material.

Astfel, elementul material al infracţiunii de deturnare de fonduri constă în acţiuni în care infractorul schimbă destinaţia banilor ori a resurselor materiale, orientându-le spre alte obiective decât cele stabilite cu ocazia alocării lor de la bugetul de stat. Mai mult, elementul material al infracţiunii se realizează numai dacă schimbarea destinaţiei fondurilor ori resurselor materiale a cauzat o perturbare a activităţii economico-financiare a uneia din instituţiile, unităţile (organizaţiile de stat, obşteşti) la care face referire art. 145, ori a avut drept consecinţă producerea unei pagube acestora.

Ori, în cauză, SC B. SA, a verificat documentele de fundamentare a fiecărei plăţi, prezentate de clientul său (M.M.I.) şi nu a constatat efectuarea vreunei plăţi în alte scopuri decât obiectul contractului. Banca, în mod just a calificat aceste plăţi drept cheltuieli pentru exploatarea navelor. În acest sens a concluzionat şi expertiza efectuată în cursul cercetării judecătoreşti (expertiza efectuată în cursul urmăririi penale cu nerespectarea dispoziţiilor procedurale, a fost înlăturată de Curte).

Se conchide că nu există nici o probă care să dovedească, fără dubiu, că folosirea sumei în cauză de către inculpaţi a influenţat negativ exploatarea celorlalte nave a C.N.M. N. SA ori S.I.M. SRL şi că astfel cele două societăţi au înregistrat pagube materiale.

Cu privire la faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de însuşire a sumei de 94.760 dolari S.U.A., reţinute în sarcina inculpatului M.M.I., Curtea a concluzionat că acestea nu constituie infracţiunile prevăzute de art. 290 şi art. 215¹ alin. (1) C. pen.

Se motivează că, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată au fost avute în vedere relaţiile furnizate de către I.C.C. I.M.B., potrivit cărora SC M.A.A.H.L. Beirut, Liban „nu este cunoscută". Se mai menţionează, în relaţiile respective, că la adresa de mai sus sunt înregistrate toate companiile din Liberia.

Relaţiile respective au fost completate de organul de cercetare penală cu examinarea celor 5 facturi (invoice), dispusă la 10 iunie 1998. Urmare acestei dispoziţii, compartimentul criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie pentru Transporturi Constanţa a comparat înscrisurile şi a concluzionat că „între invoice-surile examinate sunt asemănări sub aspectul formei, dar sunt diferite ca mărime şi că impresiunile de ştampilă rotundă de culoare mov existente pe documente, au fost aplicate înainte de trasarea conturului (chenarului). Aceste elemente, coroborate cu relaţiile furnizate de I.C.C. au format convingerea (primei instanţe) că actele sunt false.

Instanţa de apel a statuat că elementele furnizate de I.C.C. şi constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de poliţie sunt insuficiente pentru a concluziona că documentele în cauză sunt false şi că autorul falsurilor este M.M.I.

S-a reţinut că „necunoaşterea" biroului de avocaţi de către I.C.C. nu poate conduce la concluzia certă că acesta „nu există" şi nu a funcţionat. Organul de cercetare penală avea obligaţia să extindă investigaţiile, potrivit art. 65-66 C. proc. pen., pentru a stabili cu certitudine această stare de fapt, deoarece, din corespondenţa biroului de avocaţi, existentă în dosar, rezultă că aceasta a fost expediată din I.C. – Beirut – Liban, iar I.C.C. a făcut verificări.

Investigaţiile se impuneau cu atât mai mult cu cât biroul de avocaţi care a solicitat plata sumei de 94.760 dolari S.U.A. a purtat corespondenţă şi cu B., iar SC U.I. SA şi SC C.N.M. N. SA au avalizat în prealabil plăţile respective făcute de SC S.I.M. SRL.

Se arată, în continuare, că documentele respective sunt concepute într-o scriere arabă, care nu putea fi realizată de inculpat, iar constatarea tehnico-ştiinţifică privind diferenţa de mărime a invoice-surilor şi datele diferite de aplicare a ştampilei şi forma chenarului nu sunt edificatoare asupra falsificării acestor acte şi a autorului faptei.

În legătură cu însuşirea sumei de 94.760 dolari S.U.A. de către acelaşi inculpat (pe lângă lipsa probelor reţinută de instanţa de fond), instanţa de apel a reţinut, în plus, că plăţile respective nu au fost făcute direct, în chas, de către M.M.I., ci prin instituţii bancare care au virat banii în conturile biroului de avocaţi aflate în bănci străine. Derularea acestor plăţi prin instituţiile bancare, care fac verificări privind identitatea creditorului şi existenţa contului în banca străină, înlătură posibilitatea însuşirii banilor de către inculpat atâta vreme cât nu s-a stabilit în cursul procesului penal că M.M.I. a scos banii din banca de destinaţie.

Curtea a reţinut că inculparea inculpatului M.I.G.A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prin garantarea abuzivă a datoriilor amintite cu patrimoniul companiei pe care o administra la 1 iulie 1997, în calitate de manager general şi păgubirea acesteia cu suma de 4.726.940 dolari S.U.A., la care s-a adăugat T.V.A. - ul şi dobânda anuală de 6%, a fost făcută de organul de cercetare penală şi instanţa de judecată numai pe relaţiile furnizate de F.P.S.

Cu adresa nr. 224/457 din 20 august 1998, F.P.S., direcţia teritorială Constanţa a făcut cunoscut Inspectoratului de Poliţie că „în documentele puse la dispoziţie de SC C.N.M. N. SA Constanţa nu s-a găsit acordul A.G.A. pentru gajarea, ipotecarea de nave pentru obţinerea de credite în favoarea unor societăţi private şi nici o hotărâre a adunării generale a asociaţilor, de acord de principiu în legătură cu gajarea unor nave în favoarea SC S.I.M. SRL Constanţa".

Aceste relaţii (reţine instanţa de apel), prin ambiguitatea lor (nu s-a găsit) sunt insuficiente pentru a reţine că, acţiunea inculpatului a fost abuzivă deoarece nu a obţinut acordul A.G.A., chiar dacă M.I.G.A. a declarat că nu a socotit necesar obţinerea prealabilă a acestei aprobări, faţă de natura civilă a convenţiei şi angajamentului său prealabil din 1 iulie 1997.

Din adresa F.P.S., direcţia teritorială Constanţa, nu rezultă că aceasta a verificat toate documentele adunării generale a asociaţilor şi nici nu se ştie ce documente i-au fost puse la dispoziţie, astfel că, există un dubiu serios cu privire la veridicitatea şi integralitatea verificărilor.

Dubiul este şi mai mare dacă se are în vedere faptul că apelantul nu a fost inculpat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru garantarea cu două nave din patrimoniul C.N.M. N. a creditului de 4,9 milioane dolari S.U.A., acordate de B. la cererea S.I.M. SRL.

De altfel, trebuie avută în vedere şi adresa 300/2963 din 15 iunie 1995 prin care F.P.S. Bucureşti a comunicat C.N.M. N. SA că reprezentanţii săi în A.G.A. au fost mandatate să aprobe gajarea fără deposedare a unor nave din patrimoniul companiei, pentru obţinerea unor credite.

Era de datoria organului de cercetare penală (motivează instanţa de apel), potrivit art. 65 C. proc. pen., să verifice întreaga arhivă a A.G.A. din SC C.N.M. N. SA, să înlăture aceste dubii, chiar dacă inculpatul a confirmat lipsa acordului, cunoscută fiind valoarea probantă a acestor declaraţii în cursul unui proces penal.

Dacă se are în vedere şi dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 31/1990, modificată, se constată că atât statutul de constituire a SC C.N.M. N. SA, cât şi contractul de management din 26 septembrie 1994, conţin clauze nelegale în ce priveşte competenţele adunării generale pentru acordul privind garantarea, ipotecarea unor bunuri din patrimoniul societăţii. Acelaşi text dă posibilitatea managerului ca în caz de urgenţă să garanteze cu bunuri din patrimoniul societăţii activităţi ale sale, garantare care trebuie supusă ulterior aprobării din partea adunării generale, aspect ce nu a fost lămurit în cauza de faţă.

În legătură cu latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, mai este de observat că, acţiunea inculpatului nu a avut drept „urmare imediată" tulburarea însemnată a bunului mers sau o pagubă în patrimoniul unui organ, instituţii de stat sau unitate de interes public, în sensul art. 145 C. pen.

SC C.N.M. N. SA nu a fost şi nu este după 1990 o autoritate sau instituţie publică ori de interes public, nu a administrat şi nu administrează folosirea sau exploatarea unor bunuri proprietate publică ori de interes public, pentru a deveni subiect pasiv al infracţiunii respective.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunii, Curtea a reţinut că inculpatul, atunci când a încheiat convenţia şi angajamentul din 1 iulie 1997, pentru garantarea datoriilor SC S.I.M. SRL, nu a prevăzut că va ajunge să plătească SC C.N.M. N. SA, creanţele SC U.I. SA, rezultate din vânzarea celor 7 nave.

În sprijinul acestei concluzii pledează situaţia economico-financiară existentă la 1 iulie 1997 între vânzător şi cumpărător. Astfel, din corespondenţa purtată între cele două societăţi şi chiar din convenţia de la 1 iulie 1997, rezultă că acestea urmau să-şi clarifice pe cale arbitrală litigiul privind datoriile reciproce rezultate din derularea contractelor de bare-boat, anterioare vânzării navelor. Dacă Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Interior Bucureşti, căreia i se va adresa U.I. SA, va constata că „soldul pretenţiilor formulate de părţi şi recunoscute de arbitraj este favorabil C.N.M. N. SA ori va fi egal sau superior soldului de vânzare a celor şapte vapoare, neachitate de SC S.I.M. SRL, SC U.I. SA, este de acord să considere că preţul navelor (6.580.000 dolari S.U.A.) este integral plătit ori compensat. Garanţia emisă, prevăzută în convenţie, se restituie, fiind dovedită fără obiect. Numai în situaţia că hotărârea arbitrală va fi favorabilă SC U.I. SA, aceasta va face uz de garanţia SC C.N.M. N. SA Constanţa".

Cum anterior încheierii convenţiei, inculpatul a făcut cunoscut SC U.I. SA că se retrage din contractul de bare-boat întrucât cele 7 nave aveau datorii ce nu au fost declarate de către proprietar la încheierea contractelor respective şi a fost nevoit să le achite, M.I.G.A. a fost convins că hotărârile arbitrale vor fi favorabile C.N.M. N. SA şi nu se va face uz de garanţia asumată prin gajarea patrimoniului companiei.

Conchide instanţa, că aceste elemente conduc la concluzia că la încheierea actelor din 1 iulie 1997, inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a cauza o tulburare însemnată bunului mers al C.N.M. N. SA sau de a crea o pagubă acestei societăţi, nefiind astfel îndeplinită în plan voliţional, latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi partea civilă SC U.I. SA Bucureşti.

Printr-un prim motiv de casare (modificat de procurorul de şedinţă) s-a susţinut că fapta inculpaţilor care, cu rea credinţă, au schimbat destinaţia unei părţi din creditul obţinut de la B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 31/1990 (nemodificată). S-a arătat că instanţele au dat o încadrare juridică greşită faptei de folosire a sumei de 1.482.831 dolari S.U.A. de către inculpaţi, în alte scopuri decât cele stabilite în Convenţia de credit din 7.09.1995 încheiată cu B., în dispoziţiile art. 302¹ C. pen. (deturnare de fonduri), în loc de art. 194 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 31/1990 (folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii), în redactarea şi numerotarea textelor anterioare republicării legii.

Ca atare, s-a cerut stabilirea vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea acestei infracţiuni şi apoi constatarea că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru această faptă, conform art. 124, raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

Prin celelalte motive de casare s-a criticat soluţia de achitare a inculpaţilor pentru faptele reţinute prin actul de trimitere în judecată, solicitându-se condamnarea acestora pentru aceste fapte.

Partea civilă SC U.I. SA Bucureşti nu a motivat recursul său.

Recursul parchetului, întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 şi 18 C. proc. pen., precum şi recursul părţii civile (nemotivat) sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 194 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 31/1990 (devenit art. 272 alin. (1) pct. 2 în legea modificată şi republicată), „se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care foloseşte cu rea credinţă, bunuri, sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii se cer întrunite mai multe condiţii între care şi aceea ca „folosirea" creditului de care se bucură societatea (în sens economic) să fie realizată cu „rea-credinţă", fără îndrituire legală şi în mod conştient privind lipsa îndrituirii. Această condiţie relevă şi legătura indisolubilă ce există între latura obiectivă şi cea subiectivă a acestei infracţiuni.

După cum rezultă din convenţia de credit din 7 septembrie 1995, completată cu Adeadumu-rile ulterioare, B. a deschis linia de credit în favoarea SC S.I.M. SRL Constanţa pentru suma de 4,9 milioane dolari S.U.A. pentru: „repararea şi modernizarea navei Cotnari şi cheltuieli de exploatare nave", stabilindu-se şi obligaţia „clientului" de a nu schimba destinaţia creditului, total sau în parte, fără încunoştinţarea băncii.

Modul în care a fost folosit creditul (inclusiv suma de 1.482.831 dolari S.U.A., pentru care se cere reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 31/1990) a fost controlat de bancă, care a verificat documentele de fundamentare a fiecărei plăţi şi care nu a constatat efectuarea vreunei plăţi în alte scopuri decât obiectul creditului. Chiar banca a calificat aceste plăţi drept cheltuieli pentru exploatarea navelor (cele ce au făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune încheiat de SC S.I.M. SRL şi C.N.M. N. SA), iar partea civilă SC U.I. SA chiar a ordonat efectuarea unora dintre plăţile respective care grevau navele sale date în contract de bare-boat titularului de credit.

Mai mult (după cum corect a reţinut instanţa de apel), la solicitarea organului de cercetare penală, B.N.R., ca organ de supraveghere prudenţială a activităţii băncilor, a făcut o verificare la B. SA în legătură cu utilizarea creditelor de care a beneficiat SC S.I.M. SRL, constatând că pentru convenţia de credit nr. 41694/1995 şi plăţile făcute au fost găsite documente primare ce justifică aceste operaţiuni.

La toate acestea se adaugă şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, potrivit cărora plăţile privind suma în litigiu se încadrează în „cheltuieli de exploatare nave" şi deci în obiectul liniei de credit.

Faţă de aceste aspecte ce rezultă din ansamblul probator al cauzei, nu se poate reţine că inculpaţii au folosit cu rea credinţă (incorect, necinstit, perfid, fără îndrituire legală) creditul de care se bucură societatea, fapt pentru care motivul de casare invocat de procuror cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei de deturnare de fonduri este neîntemeiat.

Referitor la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare, în mod just instanţa de apel a reţinut că nu sunt probe suficiente care să justifice condamnarea inculpatului M.M.I.

Atât relaţiile furnizate de I.C.C. I.M.B. referitor în firma de avocaţi SC M.A.A.H.L. Beirut Liban, cât şi constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată de organul de cercetare penală cu privire la cele 5 facturi (ce s-a pretins a fi fost falsificate) pot constitui, eventual, indicii că s-ar fi săvârşit infracţiunea de fals, acestea fiind evident insuficiente pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului pentru comiterea celor două infracţiuni.

Dacă se are în vedere şi faptul că biroul de avocaţi din Beirut, care a solicitat plata sumei de 94.760 dolari S.U.A., a purtat corespondenţă şi cu B., iar SC U.I. SA şi C.N.M. N. SA au avalizat în prealabil plăţile făcute de SC S.I.M. SRL, cum şi împrejurarea că plata a fost făcută prin instituţii bancare (care au virat banii în conturile biroului de avocaţi după verificarea identităţii creditorului şi existenţa contului), se poate trage concluzia că nu există nici măcar o probă indirectă care să ateste că inculpatul M.M.I. şi-ar fi însuşit suma de bani menţionată.

Instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului M.I.G.A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în mod corect.

Pe lângă motivarea instanţei de apel, se impune numai precizarea că, din punct de vedere subiectiv, inculpatul nu a acţionat, atunci când au fost încheiate actele din 1 iulie 1997, cu intenţia de a cauza o tulburare însemnată sau o pagubă C.N.M. N. S.A (de altfel aceasta nici nu s-a constituit parte civilă în cauză).

Într-adevăr, protocolul din 1 iulie 1997 nu reprezintă o garanţie reală (el nefiind transcris sau intabulat) ci un act comercial care descrie o stare de fapt şi oferă o rezolvare ulterioară, bazată pe o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce exclude existenţa unui prejudiciu cert şi actual.

Acest act poate constitui, eventual, obiectul unui proces comercial şi nu o dovadă a faptului că inculpatul a acţionat, cu intenţie, în scopul prevăzut de art. 248¹ C. pen.

În consecinţă, atât recursul declarat de procuror, cât şi partea civilă SC U.I. SA sunt nefondate şi urmează a fi respinse.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi partea civilă SC U.I. SA, împotriva deciziei penale nr. 1 din 24 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpaţii M.I.G.A., G.O.M. şi M.M.I.

Obligă recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2004.

← ICCJ. Decizia nr. 5555/2004. Penal. Art.211alin2.c. pen. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 5648/2004. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 5541/2004. Penal. Plângere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5555/2004. Penal. Art.211alin2.c. pen. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5568/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5570/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5574/2004. Penal. Plângere. Recurs