ICCJ. Decizia nr. 5611/2004. Penal. Plîngere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5611/2004
Dosar nr. 4018/2004
Şedinţa publică din 29 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. 1066 din 6 februarie 2004, petenta M.F. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 93 din 11 iunie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Ulterior, prin încheierea nr. 2537 din 7 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Braşov.
Prin rezoluţia nr. 93 din data de 11 iunie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.D.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289, art. 291, art. 26 şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, privind pe făptuitorii M.M. şi C.A.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.D.C., notar public, procurorul a reţinut următoarele:
Petiţionara M.F. i-a reclamat la data de 12 septembrie 2002 pe M.M. şi C.A.M., pentru faptul că la data de 15 octombrie 1997 au indus-o în eroare la acordarea unui împrumut, în sensul că deşi au convenit ca pentru suma de bani să încheie un contract de garanţie imobiliară, pentru apartamentul persoanei vătămate, s-a încheiat de fapt un contract de vânzare – cumpărare, iar ulterior apartamentul a fost luat de C.A.M. Ulterior, cu ocazia audierii sale, în data de 30 noiembrie 2001, persoana vătămată M.F. a formulat plângere şi împotriva făptuitoarei P.D.C., notar public, care a autentificat contractul de vânzare – cumpărare şi care ar fi semnat în fals cererea de redactare, autentificare şi intabulare a contractului de vânzare – cumpărare din 15 octombrie 1997.
Din expertiza grafologică, efectuată în cauză, a rezultat că partea vătămată a executat semnăturile în cauză. Mai mult, conform legii de organizare a notarilor publici, cererea de redactare, autentificare şi intabulare nu este obligatorie şi nu produce consecinţe juridice prin conţinutul său, astfel că nu se poate reţine în sarcina făptuitoarei P.D.C. comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. şi complicitate la înşelătorie în convenţii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., faptelor lipsindu-le unul din elementele constitutive, respectiv intenţia.
Cu privire la soluţia de disjungere, s-a arătat că sunt aplicabile prevederile art. 64 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2002, făptuitorul M.M. având calitatea de subofiţer la Poliţia municipiului Sibiu.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara M.F. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, care a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 791 din 26 noiembrie 2003 a acestei autorităţi judiciare. Prin aceasta a fost respinsă plângerea persoanei vătămate, arătându-se că în condiţiile în care petenta recunoaşte că a semnat personal actul de vânzare – cumpărare translativ de proprietate, semnătura depusă pe cerere (stabilită, de altfel, că îi aparţine, conform raportului de constatare tehnico – ştiinţifică) este lipsită de relevanţă efectuarea unei expertize grafice, plângerea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta M.F. a formulat plângere la instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.D.C. şi începerea urmăririi penale faţă de aceasta, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 şi art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. Totodată, petiţionara a solicitat efectuarea unei expertize grafologice.
Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa penală nr. 24/ F din 18 iunie 2004, a respins plângerea formulată de petentă, obligând-o la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara M.F., solicitând, prin motivele scrise, efectuarea unei noi expertize grafologice, prin care să dovedească faptul că nu a semnat actele pe care le contestă.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, se constată că acesta este nefondat şi urmează a fi respins.
Verificând actele şi lucrările dosarului se reţine că prin Rezoluţia nr. 93/P/2003 din 11 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.D.C., pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 291, art. 26 şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., disjungerea cauzei şi disjungerea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, privind pe făptuitorii M.M. şi C.A.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Prin rezoluţia nr. 791/II/2/2003 din 26 noiembrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea petiţionarei, împotriva soluţiei dată prin rezoluţia nr. 93/P/2003 din 11 iunie 2003.
Susţinerile petiţionarei, în sensul că făptuitoarea P.D.C. ar fi falsificat cererea de redactare, autentificare şi intabulare a contractului de vânzare – cumpărare, sunt infirmate de declaraţiile luate de organele de cercetare penală şi de raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 179 din 25 iulie 2003, care concluzionează că semnăturile depuse pe cererea intitulată „Doamna Notar Public" din 15 octombrie 1997, atribuite petiţionarei, au fost executate de aceasta.
Aşadar, se constată că instanţa a cărei hotărâre a fost recurată, a apreciat în mod corect că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în mod justificat a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.D.C.
Pentru aceste considerente, se constată că nu există motive pentru efectuarea unei noi expertize grafologice şi ca urmare pentru trimiterea dosarului în vederea redeschiderii urmăririi penale, în cauză, şi în consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul petiţionarei M.F. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.F. împotriva sentinţei penale nr. 24/ F din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5610/2004. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5613/2004. Penal. Plîngere. Recurs → |
|---|
