ICCJ. Decizia nr. 5662/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5662/2004
Dosar nr. 3306/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 606 din 17 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş, inculpatul P.D. a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 19 din OUG nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503 /2002.
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 26, raportat la art. 257 C. pen., inculpatul V.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare.
S-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 61 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003, inculpaţii au fost obligaţi să restituie lui Ţ.N. suma de 2000 dolari S.U.A., respectiv 500 dolari S.U.A. P.D. şi 1500 dolari S.U.A. V.M.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus pentru inculpatul P.D. arestarea preventivă de la 13 ianuarie 2003 la zi, iar pentru inculpatul V.M. arestarea preventivă de la 11 februarie 2003 la zi.
A reţinut instanţa că, partea vătămată Ţ.N. era administrator al SC S. SRL Timişoara, cu sediul în str. Chişodei, înregistrată la registrul comerţului Timiş sub nr. J25/1475/1992, care are ca obiect de activitate, în principal efectuarea unor lucrări de construcţii.
În cursul lunii august 2000, firma SC S. SRL a contractat a serie de lucrări cu regionala C.F.R. Timişoara, prin Deviza Patrimoniu, în urma participării la o licitaţie organizată de acesta, a căror valoare s-a cifrat la 12,5 miliarde lei.
Datorită problemelor de blocaj financiar ivite la nivelul Regionalei C.F.R. Timişoara, au existat întârzieri la plată sau chiar refuzuri de plată, iar în această situaţie CN C.F.R. Bucureşti, a recomandat firmei SC S. SRL, pentru a-şi putea recupera creanţele să intre într-un circuit de compensări a datoriilor.
Iniţial, partea vătămată Ţ.N. a manifestat neîncredere în acest sistem de compensări practicat de CN C.F.R. SA prin clienţii săi agreaţi, mai ales comisionului deosebit de mare practicat de firmele care se angajau să preia creanţele pentru recuperare, care era de 21 % din valoarea creanţei, însă după ce l-a cunoscut pe inculpatul P.D., în cursul lunii mai 2002, care este asociat unic al SC H. SA Timişoara, fiind una din firmele agreate de CN C.F.R. SA, a apelat la serviciul acestuia pentru a-i recupera printr-un circuit de compensare creanţa în valoare de 951.260.500 lei.
Astfel, până la sfârşitul anului 2002, părţii vătămate i s-a recuperat prin acest sistem suma respectivă, mai puţin comisionul de 21 % care a fost reţinut de firma comisionară SC H. SRL.
În cursul lunii iulie 2001, firma SC S. SRL a încheiat un contract cu Regionala C.F.R. Timişoara prin Serviciul R K – Investiţii, contract de executarea de lucrări nr. 5/2/3/786 din 17 iulie 2001, având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrării „Apărare mal Km 16+600/700 linia c.f. Ilia-Lugoj" în valoare de aproximativ 1,6 miliarde lei, fondurile de finanţare fiind asigurate de B.E.I.
Până la finalizarea lucrării contractate şi la încheierea procesului verbal de recepţie a lucrării, beneficiarul a plătit firmei constructoare o parte din preţul convenit, rămânând cu o restanţă de 1.527.682.000 lei, conform adresei din 16 ianuarie 2003 a Regionalei C.F.R. Timişoara în care se apreciază că lucrarea respectivă a fost cuprinsă în Programul de eliminare a efectelor inundaţiilor din perioada 1999 - 2000 finanţate de împrumutul B.E.I. nr. 20699, program P 31 cu o alocaţie de 2.140.002 miliarde lei (104.528 EURO).
Având această creanţă de recuperat, care nu era acceptată însă în sistemul de compensare practicat de CN C.F.R. SA Bucureşti, deoarece finanţarea lucrării era asigurată din fonduri BEI, firmei SC S. SRL i s-a comunicat de către Regionala C.F.R. Timişoara că întârzierea de plată se datorează faptului că CN C.F.R. SA Bucureşti nu a virat în contul său nici o sumă în lei din creanţă.
În aceste împrejurări, constatând că inculpatul P.D., prin firma sa SC H. SRL îi rezolvase obţinerea plăţii creanţei de 951 milioane lei, în cadrul sistemului de compensări, şi crezând că acesta are relaţii şi influenţă asupra unor funcţionari din conducerea CN C.F.R. SA Bucureşti, la sfârşitul lunii mai 2002, în perioada în care s-a derulat circuitul de compensări în care fusese inclusă şi firma sa, Ţ.N. l-a întrebat pe acesta dacă cunoaşte persoane din conducerea CN C.F.R. Bucureşti pentru a-i aproba plata creanţei restante de 1,5 miliarde lei, rugându-l să-l ajute în acest sens, explicându-i totodată că, creanţa respectivă nu este admisă în circuitul de compensări prin faptul că lucrarea a fost finanţată din fondurile B.E.I.
După aproximativ o săptămână de la această discuţie, inculpatul P.D. l-a contactat telefonic pe partea vătămată şi i-a comunicat că a găsit persoane în conducerea CN C.F.R. SA Bucureşti care îi pot rezolva aprobarea plăţii creanţei sale de 1,5 milioane lei, în schimbul unei „ dedicaţii" de 10 % din valoarea acesteia.
În cadrul discuţiilor inculpatul P.D. a vehiculat o serie de nume din conducerea CN C.F.R. SA Bucureşti, respectiv O.V., director economic, N.M., director general, S., ministru secretar de stat şi un anume M.V., care ar fi funcţionar în conducerea CN C.F.R. SA Bucureşti.
În zilele următoare acestor discuţii, inculpatul P.D. i-a solicitat părţii vătămate să pregătească documentele justificative privind restituirea creanţei şi să întocmească o împuternicire pe numele lui V.M., întrucât acesta este omul său de legătură cu conducerea C.F.R.-ului.
La scurt timp, P.D. a solicitat lui Ţ.N. să-i trimită urgent suma de 4900 dolari S.U.A. pentru a o remite persoanelor din conducerea CN C.F.R. SA Bucureşti, în vederea aprobării plăţii creanţei.
A doua zi, Ţ.N. i-a trimis inculpatului, prin şoferul său, S.M., suma de 2000 dolari S.U.A. urmând să-i restituie ulterior diferenţa. Primirea sumei de 2000 dolari S.U.A. s-a făcut de către P.D. în holul hotelului A. din Bucureşti.
În perioada următoare, în discuţiile telefonice cu partea vătămată, inculpatul P.D. l-a asigurat că problema este rezolvată şi pentru a-i întări convingerea, i l-a prezentat la telefon pe M.V., acesta din urmă dând asigurări că problema creanţei este rezolvată.
La scurt timp, la stăruinţele părţii vătămate, nemulţumită că cei doi inculpaţi nu au rezolvat restituirea creanţei, P.D. s-a prezentat la firma părţii vătămate, arătându-i copia unui mandat ON-LINE prin care făcea dovada expedierii la data de 28 august 2002 a sumei de 16.700.000 lei către V.M., pentru a fi remisă funcţionarilor din CN C.F.R. Bucureşti.
După o nouă perioadă de aşteptare, partea vătămată nereuşind să obţină restituirea sumei de 200 dolari S.U.A., a formulat plângere penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii P.D. şi V.M.
Parchetul a criticat sentinţa cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate, iar cei doi inculpaţi au criticat hotărârea primei instanţe cu privire la reţinerea vinovăţiilor lor, întrucât infracţiunilor reţinute le lipseşte unul dintre elementele constitutive, respectiv intenţia, şi au solicitat achitarea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 172 din 20 mai 2004, a admis apelul declarat de P.N.A. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.D. la 3 ani închisoare, iar cu privire la inculpatul V.M. a dispus majorarea pedepsei la 4 ani închisoare.
Apelurile declarate de inculpaţii P.D. şi V.M. au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii P.D. şi V.M. criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce priveşte reţinerea vinovăţiilor lor pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi respectiv complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, lipsind latura subiectivă.
În subsidiar, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet şi just apreciate, încadrările juridice date faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi sunt legale, iar vinovăţia acestora rezultă fără dubiu din actele dosarului.
În faza de urmărire penală inculpatul P.D. a recunoscut că la solicitarea părţii vătămate Ţ.N. de a-l ajuta să recupereze suma de 1.527.681.140 lei, reprezentând c/v lucrărilor executate de Regionala C.F.R. Timişoara, cu finanţare de la fondul B.E.I., sumă care nu se acceptă să se recupereze prin circuitele de compensare, a primit prin intermediul şoferului S.M. suma de 2000 de dolari S.U.A., reprezentând o parte din „dedicaţie" (declaraţia olografă) ce urma să fie dată funcţionarilor din CN C.F.R. SA Bucureşti.
În declaraţia dată în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului, inculpatul P.D., a relatat cum a luat legătura cu V.M., care la rândul său avea influenţă la conducerea CN C.F.R. SA Bucureşti, şi în prezenţa acestuia a luat legătura cu partea vătămată „spunându-i că este nevoie de bani pentru a rezolva problema".
Pe tot parcursul procesului penal inculpatul nu a contestat primirea sumei de 2000 dolari S.U.A. de la partea vătămată, depunând şi 2 mandate ON-LINE prin care i-a transmis lui V.M. pentru a rezolva probleme, la data de 12 iulie 2002 suma de 30.000.000 lei, iar la data de 28 august 2002 suma de 16.700.000 lei.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.M., acesta confirmă primirea sumelor de bani cu mandate ON-LINE de la P.D., dar declară că a acţionat în limitele recuperării legale a sumei la care era îndreptăţită partea vătămată Ţ.N.
Activitatea infracţională a acestui inculpat este dovediră cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului P.D. şi cu actele depuse la dosar.
Motivele de recurs ale inculpaţilor prin care au solicitat achitarea nu pot fi primite, probele administrate confirmând vinovăţia acestora.
Pedepsele aplicate inculpaţilor în raport de pericolul social al faptelor, de datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, de poziţia procesuală a fiecăruia pe parcursul procesului penal, apar ca just individualizate, neexistând temeiuri pentru modificarea lor.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioadele executate prin arest preventiv.
Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.D. şi V.M. împotriva deciziei penale nr. 172/ A din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 13 ianuarie 2003 la 2 noiembrie 2004, pentru P.D. şi de la 11 februarie 2003 la 2 noiembrie 2004, pentru V.M.
Obligă pe recurentul inculpat P.D. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe recurentul inculpat V.M. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5648/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5663/2004. Penal. Art.248 alin.1 c.pen.... → |
|---|
