ICCJ. Decizia nr. 5666/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5666/2004
Dosar nr. 4281/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 286 din 19 mai 2004, Tribunalul Prahova a dispus, în temeiul art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului M.I.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OUG nr. 18/2003, a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei rezultante de un an şi 6 luni închisoare, compusă din două pedepse de un an închisoare şi respectiv un an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 569 din 24 noiembrie 2003 a Judecătoriei Vălenii de Munte şi pe care o va executa alături de pedeapsa aplicată, adică în final inculpatul va executa 9 (nouă) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa rezultantă prevenţia de la 23 februarie 2004 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 350 C. proc. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
S-a aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 827.504 lei către Serviciul de Ambulanţă Prahova.
S-a confiscat de la inculpat un briceag şi a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în seara zilei de 21 februarie 2004, partea vătămată A.M. şi vărul său, martorul A.V. s-au întâlnit cu inculpatul M.I.A., care era însoţit de martorul S.I., într-un bar din com. Vărbilău, jud. Prahova.
Martorul A.V., cunoscându-i din vedere pe cei doi, i-a cerut inculpatului o ţigară, dar acesta i-a răspuns că nu are, apostrofându-l.
În jurul orelor 23,00, partea vătămată şi vărul său au plecat spre casă deplasându-se pe drumul Plopeni – Slănic şi după circa 5 minute au fost ajunşi din urmă, în dreptul barului SC F. SRL, de către inculpat şi martorul S.I.
La un moment dat, inculpatul s-a intercalat între cei doi, prinzându-i cu mâinile de gât şi i-a ameninţat spunându-le că-i „omoară ca pe nişte şoareci".
Încercând să scape din mâna inculpatului, partea vătămată l-a lovit cu pumnul pe acesta.
Dorind să aplaneze conflictul martorul A.V. l-a tras de haine pe inculpat, dar acesta a scos un briceag din buzunar şi s-a apropiat de partea vătămată pe care a înjunghiat-o în abdomen, după care i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în faţă, trântind-o la pământ.
În clipa imediat următoare, inculpatul l-a lovit cu piciorul în frunte şi pe martorul A.V., care, după ce s-a ridicat, de la pământ, s-a refugiat lângă linia ferată ce se afla în apropiere, de unde a încercat să-l îndepărteze pe inculpat, aruncând cu pietre spre el.
După plecarea inculpatului şi a martorului S.I., partea vătămată a fost dusă acasă de vărul său şi în aceeaşi seară a fost internat la Spitalul de Urgenţă Ploieşti.
Din rapoartele de expertiză medico-legale întocmite în cauză rezultă că leziunile traumatice suferite de partea vătămată (plagă prin înjunghiere cu armă albă, abdominală, regiune hipogastrică, penetrantă cu evisceraţie parţială de epiploon) au fost produse prin lovire cu un corp dur înţepător-tăietor şi necesită pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Leziunile traumatice nu au pus în pericol viaţa victimei.
Situaţia de fapt arătată mai sus rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi în timpul cercetării judecătoreşti.
Instanţa de fond a respins cererea inculpatului formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., şi a dispus condamnarea pentru tentativă la infracţiunea de omor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul susţinând, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, întrucât aceasta a fost săvârşită nu în forma intenţiei directe, că din actele medicale rezultă că părţii vătămate nu i-a fost pusă în primejdie viaţa, că nu a avut intenţia de a ucide întrucât a trecut la agresiune doar în momentul în care s-a văzut în minoritate.
Prin Decizia penală nr. 295 din 5 iulie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva sentinţei penale nr. 286 din 19 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Prahova.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului, computând detenţia de la 16 august 2002 la 31 octombrie 2002 şi de la 23 februarie 2004 la zi.
Totodată, l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulţumit de soluţia instanţei, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut intenţia suprimării vieţii părţii vătămate, ripostând doar pentru a se apăra.
În subsidiar, apărătorul ales al inculpatului a solicitat înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., considerând că în mod greşit sintagma de „în public" a fost asimilată cu cea de „loc public", arătând că este greşit a se susţine că este mai grav săvârşirea unui omor în loc public decât săvârşirea unui omor în cadru privat, dar la care participă publicul.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că atât prima instanţă, cât şi cea de apel au reţinut o situaţie de fapt bazată pe probele administrate în cauză, au stabilit o corectă încadrare juridică şi au aplicat, respectiv menţinut pedepse just individualizate.
Astfel, intenţia autorului de a omorî victima poate rezulta din activitatea materială desfăşurată de acesta.
Este evident că acţionând cu un briceag cu lama de 7 cm şi vizând o zonă vitală, acea a abdomenului, inculpatul M.I.A. a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui.
Împrejurarea că leziunea suferită de partea vătămată, „plagă abdominală prin înjunghiere, regiunea hipogastrică, penetrantă, cu evisceraţie parţială de mare epiploon", nu a pus în pericol viaţa acesteia este irelevantă sub aspectul reţinerii tentativei de omor, atâta vreme cât inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, iar rezultatul letal nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa.
Aşa fiind, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte motivul vizând înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., nici acesta nu este fondat.
Potrivit articolului respectiv, omorul este calificat şi atunci când este săvârşit „în public".
Pe de altă parte, conform art. 152 lit. a) C. pen., „fapta se consideră săvârşită „în public" atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană".
Or, din probele administrate rezultă că inculpatul a săvârşit fapta pe drumul judeţean nr. 102, Plopeni – Slănic, deci în loc public în accepţiunea explicaţiei date prin art. 152 lit. a) C. pen., astfel că, în mod corect, instanţele au reţinut forma calificată pentru infracţiunea săvârşită de inculpat.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, fiind aptă să atingă scopul preventiv şi educativ.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva deciziei penale nr. 295 din 5 iulie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2002 la 31 octombrie 2002 şi de la 23 februarie 2004 la 2 noiembrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5665/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5668/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
