ICCJ. Decizia nr. 5697/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5697/2004
Dosar nr. 5123/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 150 din 1 iunie 2004, Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V. la pedeapsa de 20 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate, pentru restul rămas neexecutat de 552 zile închisoare anterioară, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final 20 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A admis în parte cererea formulată de partea civilă S.D. şi a obligat pe inculpat la plata sumei de 100.000.000 lei despăgubiri materiale şi 150.000.000 lei daune morale către această parte civilă.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 2 aprilie 2004 la 1 iunie 2004.
A obligat pe inculpat la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Probele administrate în cauză, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografică judiciară, raport de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, au evidenţiat următoarea situaţie de fapt:
La solicitarea martorului F.V.D., proprietarul unui bar din satul Văcăreşti comuna Drăgăneşti de Vede, inculpatul a sacrificat în gospodăria acestuia, un viţel.
Când a venit la locuinţa acestuia, inculpatul era deja în stare de ebrietate şi după tranşarea animalului a mai consumat vin, iar la plecare, acesta i-a mai dat o sticlă cu 2,5 l din aceeaşi băutură. Deoarece barul face corp comun cu gospodăria martorului F.V.D., inculpatul având asupra sa cuţitul cu care sacrificase viţelul introdus într-o cizmă, a intrat în local, s-a aşezat la masa ocupată de martorul P.M. şi împreună cu acesta au început să consume din vinul adus de autor.
În incinta barului se aflau mai multe persoane, printre care martorii: C.V., S.G.L., C.F., P.M., P.M., G.I., G.G., G.F., G.C.C., S.S. şi victima S.G.V.
Observând starea avansată de ebrietate în care se afla inculpatul şi că începuse să facă scandal, dar şi cunoscându-i comportamentul violent după consumul de alcool, fratele său, martorul G.I., s-a deplasat la masa unde era autorul, i-a vărsat băutura din pahare şi i-a solicitat să meargă acasă. A izbucnit un conflict între cei doi fraţi, a intervenit şi celălalt frate G.G., conflict în care a fost antrenat şi martorul P.M.
Aşa cum declară martorul C.V., în cursul altercaţiei, inculpatul G.V. a scos cuţitul din cizmă, moment în care a intervenit S.G.V., cu intenţia de a aplana conflictul dintre fraţi şi de a preîntâmpina urmări mai grave. Victima a reuşit pentru scurt timp să-l imobilizeze pe autor, prinzându-l de mâini şi scoţându-l din local la câţiva metri de uşa de acces şi concomitent, l-a îndemnat să se liniştească şi să înceteze conduita agresivă.
Inculpatul a reuşit să se desprindă de victimă îmbrâncindu-o, după care i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona inimii, fugind imediat de la locul faptei.
Prăbuşindu-se, victima l-a indicat pe autor ca fiind cel care l-a înjunghiat, sub porecla acestuia, spunând „L. m-a înţepat" (declaraţiile martorilor C.V. şi P.M.).
Conform concluziilor raportului de constatare medico-legală, moartea victimei S.G.V. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracice stângi cu interesare de ventricul drept. Direcţia loviturii a fost orizontală de la dreapta la stânga şi din faţă către spate şi s-a putut produce cu un corp dur, tăietor sau înţepător.
Declaraţiile contradictorii ale inculpatului au fost coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, reţinându-se vinovăţia acestuia pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
La individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa a avut în vedere pericolul deosebit de ridicat al faptei comise, starea de recidivă şi atitudinea parţial nesinceră a inculpatului, dar şi de vârsta sa tânără şi regretul manifestat în faţa instanţei pentru săvârşirea infracţiunii, astfel încât prin orientarea sancţiunii spre minimul prevăzut de textul incriminator, vor fi realizate corecţia, prevenirea şi reeducarea făptuitorului.
În termenul legal, împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul G.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- greşita condamnare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, întrucât, din probele administrate rezultă lipsa intenţiei în suprimarea vieţii victimei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.;
- dacă nu se reţine primul motiv de apel, să se aibă în vedere că pedeapsa aplicată este prea mare, chiar dacă este recidivist, solicitând reindividualizarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 605 din 18 august 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.V., apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul G.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de acesta.
Cu privire la solicitarea inculpatului de achitare, întrucât nu a avut intenţia de a ucide, se constată că această cerere este nejustificată.
Astfel, din analiza raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză, rezultă că leziunea ce a determina cauza decesului „s-a putut produce prin acţiune cu corp dur tăietor – înţepător cu lăţimea maximă de 2,5 cm şi lungimea de 7 cm, direcţia de lovire fiind orientată de la dreapta la stânga şi din faţă către spate".
Aşa încât, susţinerile inculpatului că nu a avut intenţia de a ucide şi că victima s-a tăiat în cuţit în urma faptului că, atât inculpatul cât şi victima, îmbrăţişaţi, au căzut la pământ, sunt infirmate de aceste concluzii, cât şi de declaraţiile martorilor oculari care, fiind audiaţi, au relevat că, pe tot parcursul desfăşurării incidentului, inculpatul şi victima au fost în permanenţă în picioare.
Sunt de reţinut, în acest sens declaraţiile martorilor C.V., S.G., P.M., G.C.
Astfel încât, cererea de achitare formulată de inculpat nu poate fi primită, în cauză fiind dovedită vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
Cu privire a cel de al doilea motiv de recurs, formulat în subsidiar, care vizează cuantumul pedepsei aplicate, apreciat prea mare, solicitându-se o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Curtea apreciază că, în cauză, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările şi condiţiile concrete ale săvârşirii faptei, gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracţiunii, având ca urmare decesul victimei, circumstanţele personale (inculpatul având condamnări anterioare, ceea ce demonstrează perseverenţa infracţională), limitele de pedeapsă, aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum şi modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.
Aşa încât, nu sunt motive care să justifice solicitarea de reducere a pedepsei.
faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În baza dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V., împotriva deciziei penale nr. 605 din 18 august 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 2 aprilie 2004 la 3 noiembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5695/2004. Penal. Art. 174, 176 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5699/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
