ICCJ. Decizia nr. 5699/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5699/2004
Dosar nr. 3482/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77 din 29 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.C.A. la 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate T.D., reprezentat prin părinţii săi T.Şt. şi T.A. 10.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul, fiind vecin cu familia părţii vătămate pe care o vizita deseori, se cunoştea bine cu minorul T.D.
În după amiaza acelei zile din luna iulie 2003, inculpatul l-a întâlnit pe minorul D.T. în vârstă de 3 ani în faţa casei. Profitând de faptul că nu se afla nimeni pe stradă, precum şi de imposibilitatea acestuia de a-şi exprima voinţa, în părculeţul din faţa casei a întreţinut cu minorul un act sexual oral.
După circa 3 săptămâni, aproximativ în aceleaşi împrejurări, în curtea victimei, după o grămadă de ţigle, a întreţinut din nou cu minorul un act sexual oral.
Împotriva sentinţei penale de mai sus, a declarat apel inculpatul care a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., achitarea pe motiv că nu el a comis fapta şi în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 185 din 26 mai 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând în motivare că probele administrate au demonstrat vinovăţia inculpatului în comiterea faptei dedusă judecăţii, fiind corectă atât încadrarea juridică dată faptei cât şi pedeapsa aplicată.
În termen legal, a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pentru nelegalitate prin aceea că probele administrate nu sunt suficiente în stabilirea vinovăţiei inculpatului, sens în care, a solicitat casarea şi restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale.
Critica formulată va fi examinată în raport de cazul de casare cuprins în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se că hotărârea pronunţată a reţinut o corectă stare de fapt, precum şi o încadrare juridică corespunzătoare.
Deşi recurentul inculpat a avut o conduită procesuală oscilantă, recunoscând în faza urmăririi penale faptele comise şi a relatat împrejurările în care a fost comisă, ulterior, în faţa primei instanţe revenind asupra declaraţiilor iniţiale, materialul probator ce a putut fi administrat în cauză a făcut dovada actelor materiale comise de inculpat asupra minorului T.D. de numai 3 ani.
Nu se constată necesar, în acest context, ca urmărirea penală să fie completată cu alte probe, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul s-a asigurat ca activitatea infracţională comisă să nu fie percepută de alte persoane.
În privinţa încadrării juridice, actele infracţionale comise de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţiuni delictuoase, au fost corect încadrate în drept într-o infracţiune continuată de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Hotărârile pronunţate în cauză sunt însă supuse casării pentru un alt motiv, examinat din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate.
Deci instanţele au aplicat o pedeapsă în limite legale, cu ocazia individualizării a avut în vedere, mai ales, pericolul social deosebit al faptei comise, omiţând să aprecieze şi să evalueze şi datele personale ale inculpatului.
Recurentul inculpat nu a avut o conduită procesuală sinceră şi constantă pe parcursul procesului penal, dar este un tânăr lipsit de antecedente penale şi mai ales, o persoană afectată de un deficient neuropsihic.
Fiind supus la 20 octombrie 2003 unei expertize psihiatrice în condiţii de spitalizare, prin raportul medico-legal s-a concluzionat că inculpatul prezintă tulburare anxioasă reactivă, intelect la limită, personalitate imatură, dar în raport cu fapta pentru care este cercetat, păstrează discernământul.
Prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere, Tribunalul Arad se menţionează o serie de factori care pot menţine un comportament presocial al inculpatului, iar în raport de structura sa afectivă se recomandă includerea inculpatului într-un program de consiliere adecvat.
Aceste împrejurări, rezultate din actele descrise, stabilesc o anumită stare de sănătate psihică a inculpatului care impunea o sancţionare sub limita minimă legală a textului sancţionator, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului.
Stabilirea pedepsei, într-un cuantum adecvat, prin aprecierea deopotrivă a pericolului social al faptei comise, dat şi al făptuitorului, conduc la considerarea atât a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi cele ale art. 52 C. pen.
Acestea sunt considerentele pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va admite, se vor casa hotărârile pronunţate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, care se va reduce sub limita minimă legală, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Se vor menţine în rest dispoziţiile hotărârilor recurate, inclusiv deducerea arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.C.A. împotriva deciziei penale nr. 185 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia recurată şi sentinţa penală nr. 77 din 29 martie 2004 a Tribunalului Arad numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, la 6 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5697/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5736/2004. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs... → |
|---|
