ICCJ. Decizia nr. 5838/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5838/2004
Dosar nr. 4332/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 521 din 15 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, dată prin rechizitoriu şi a dispus următoarele:
1. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul B.M. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
2. În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul F.C. la două pedepse de câte 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (pentru două fapte).
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe acelaşi inculpat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi a art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe care a sporit-o cu un an, inculpatul având de executat, în final, 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod.
3. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata N.V. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi ale art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003 până la 15 aprilie 2004, pentru fiecare inculpat, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a acestora.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, inculpaţii B.M. şi N.V. au vândut heroină colaboratorului R. S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul B.M. a deţinut droguri, în mod repetat, în vederea consumului propriu, iar inculpatul F.C., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a intermediat colaboratorului R. cumpărarea de heroină.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi cei trei inculpaţi.
În apelul parchetului, sentinţa a fost criticată sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul F.C., prin înlăturarea caracterului continuat al infracţiunii, reţinându-se în mod neîntemeiat că este vorba de trei infracţiuni distincte aflate în concurs real; greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33, art. 34 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în cazul aceluiaşi inculpat şi omisiunea aplicării măsurii de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen., faţă de inculpata N.V.
În apelurile inculpaţilor, deşi prin concluziile apărătorilor lor desemnaţi din oficiu, au criticat sentinţa exclusiv sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, în ultimul cuvânt, aceştia au contestat însăşi vinovăţia stabilită de prima instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 508/ A din 6 iulie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi în baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatei N.V. să se afle în municipiul Bucureşti pe o durată de 5 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondate, recursurile declarate de cei trei inculpaţi.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut cu privire la apelurile declarate de inculpaţi că, deşi, aceştia au avut o atitudine constant nesinceră, negând faptul că ar fi traficanţi de droguri, vinovăţia lor în legătură cu aceste fapte este confirmată de probele administrate în cauză.
Critica formulată de parchet cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpatul F.C. a fost înlăturată de instanţa de apel cu motivarea că „În speţă, chiar dacă inculpatul F.C. se ocupa generic cu traficul de droguri, această împrejurare nu este suficientă pentru a contura o rezoluţie infracţională unică şi prin aceasta un caracter continuat al infracţiunii, cu atât mai mult cu cât inculpatul a acţionat de fiecare dată la cererea colaboratorului R., realizând o pluralitate de acţiuni distincte constând fie în îndrumarea colaboratorului la ceilalţi inculpaţi pentru procurarea heroinei, fie prin procurarea la cererea acestuia, chiar de către el însuşi a unei cantităţi de heroină de la o altă persoană.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză, chiar dacă faptele au fost comise la intervale scurte de timp, acestea îşi păstrează autonomia şi reprezintă un concurs de infracţiuni, iar nu acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate".
De asemenea, instanţa de control judiciar a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de parchet şi de inculpaţi sub aspectul individualizării pedepselor, reţinând că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt egale cu minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise, şi în condiţiile în care în favoarea acestora, nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante, nu există temei pentru a coborî pedepsele sub minimul special.
A mai apreciat, în ce priveşte pe inculpatul F.C., că instanţa de fond a aplicat în mod corect prevederile legale referitoare la concursul de infracţiuni, atât în ce priveşte pedeapsa principală, cât şi pedeapsa complementară, iar sporul de pedeapsă de un an închisoare, aplicat inculpatului se justifică, ţinând seama de activitatea infracţională de ansamblu desfăşurată de acesta.
Fondată, a fost apreciată de către instanţa de apel, solicitarea parchetului de a se aplica în cauză dispoziţiile art. 116 C. pen., cu privire la inculpata N.V., reţinând în acest sens că, faţă de amploarea pe care a luat-o fenomenul de trafic de droguri, în special în Bucureşti, prezenţa inculpatei în această localitate constituie un pericol pentru societate şi a dispus măsura interzicerii acesteia de a se afla în municipiul Bucureşti pe o durată de 5 ani.
Împotriva deciziei penale, în termenul legal, au declarat recurs inculpaţii B.M., F.C. şi N.V., solicitând reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate.
Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi, din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.
Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 din acelaşi cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Or, în speţă, instanţele, în procesul individualizării pedepselor, raportându-se la dispoziţiile legale amintite, au considerat pericolul social deosebit al faptelor comise, determinat de amploarea fenomenului de trafic şi consum de droguri şi pericolul creat pentru sănătatea publică, modalitatea şi împrejurările în care au fost comise, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea oscilantă a acestora, de nerecunoaştere a faptelor comise, adoptată pe parcursul procesului penal.
În atare condiţii, se constată că, pedepsele rezultante de câte 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe care inculpaţii B.M. şi F.C. le au de executat, pentru acesta din urmă, sporită cu un an închisoare, urmând să execute, în final, 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., sunt corespunzătoare şi scopului, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. şi nu se justifică reducerea lor.
De asemenea, se constată că pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatei N.V. îşi găseşte raţiunea şi ea trebuie considerată ca fiind corespunzătoare şi pe măsura faptelor comise şi nu se impune a fi redusă.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţii B.M., F.C. şi N.V., ca nefondate, va deduce din pedepsele aplicate acestora, timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003, la zi şi îi va obliga pe recurenţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.M., F.C. şi N.V. împotriva deciziei penale nr. 508/ A din 6 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003, la 9 noiembrie 2004.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5736/2004. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5839/2004. Penal. Art.211 c.p. Recurs → |
|---|
