ICCJ. Decizia nr. 5695/2004. Penal. Art. 174, 176 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5695/2004
Dosar nr. 4409/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242 din 17 martie 2004, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpaţii:
- M.G. la 19 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
- T.I. la 17 ani închisoare şi la 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen., pentru ambii inculpaţi.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la 35 milioane lei despăgubiri materiale şi 30 milioane lei daune morale către partea civilă A.V.
Au mai fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la 1.350.804 lei despăgubiri către Spitalul nr. 1 Craiova, cu dobânzile legale şi la 2.150.000 lei taxă privind expertiza medicală către I.M.L. Craiova.
Inculpatul M.G. a fost obligat şi la 520.000 lei către I.M.L. Mina Minovici Bucureşti.
Instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 9 octombrie 2002, victima M.A. şi nora sa M.G. s-au deplasat în comuna Valea Stanciului pentru a strânge iarba de pe un teren care aparţine martorului R.M.
În timp ce aceştia recoltau iarba, de grupul lor s-a apropiat un bărbat care ulterior a fost identificat ca fiind inculpatul T.I., care i-a întrebat ce fac şi după ce l-a salutat pe martorul R.M., a plecat spre stâna fratelui său, inculpatul M.G., aflată în apropiere.
La scurt timp, inculpatul M.G. înarmat cu o furcă le-a cerut victimei şi martorului să plece şi la refuzul acestora inculpatul a lovit victima în zona frontală a capului, împrejurare în care martora M.G. a încercat să-şi apere socrul, dar a fost şi ea lovită, suferind leziuni uşoare.
Înainte ca inculpatul să aplice lovituri victimei, martorul R.M. după ce i-a explicat că este pământul său şi a înţeles să vândă iarba celor doi, a plecat către sat pentru a chema ajutoare fiind ameninţat de inculpat.
După plecarea acestuia şi amplificarea conflictului a sosit şi inculpatul T.I., fratele inculpatului M.G. care şi el înarmat cu o furcă a aplicat lovituri victimei, până când a fost aruncată într-un canal de irigaţie, unde au continuat să o lovească.
Observând că nu poate să ajute victima, M.G. a plecat spre sat şi a ajuns din urmă pe martorul R.M. căruia i-a explicat ce s-a întâmplat şi împreună au transportat victima până la drumul principal de unde a fost transportată la dispensarul comunal şi apoi la Spitalul nr. 1 Craiova, însă pe drum a decedat.
Împotriva sentinţei de mai sus au formulat apel inculpaţii care au susţinut că T.I. nu a participat la comiterea faptei, iar inculpatul M.G. s-a aflat în stare de legitimă apărare.
Prin Decizia penală nr. 301 din 14 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-au admis apelurile inculpaţilor, hotărârea a fost casată în parte, cu privire la pedepsele aplicate care au fost reduse la câte 15 ani închisoare.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că pedepsele aplicate sunt mari în raport de condiţiile concrete în care fapta a fost comisă, de atitudinea relativ provocatoare a părţii vătămate care a refuzat să părăsească locul de pe care recoltau iarba.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii şi partea civilă A.V.
Parchetul a susţinut, prin motivele scrise, cât şi oral că, instanţa de apel a făcut o greşită individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, în raport cu gravitatea faptei comisă şi periculozitatea acestora, solicitând menţinerea pedepselor aplicate de instanţa de fond.
Recurentul inculpat M.G. a cerut, în principal achitarea, pe temeiul juridic prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., susţinând că probele au demonstrat că a acţionat în stare de legitimă apărare; în subsidiar, a cerut reducerea pedepsei în raport de contribuţia sa materială la realizarea infracţiunii.
Recurentul inculpat T.I. a criticat hotărârea pentru greşita sa condamnare pe baza unei grave erori de fapt, solicitând admiterea recursului şi în rejudecare pronunţarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Recurenta parte civilă a criticat hotărârea numai în ce priveşte cuantumul daunelor morale, solicitând majorarea lor la 300.000.000 lei.
Recursul părţii civile este inadmisibil pentru cele ce urmează:
Articolul 3851 alin. (4) C. proc. pen., interzice exercitarea recursului persoanelor care nu au folosit calea apelului, sau care şi-au retras apelul declarat.
În speţă, partea civilă A.V. nu a atacat cu apel hotărârea instanţei de fond, aşa încât, potrivit dispoziţiilor procesuale analizate, aceasta nu poate exercita calea de atac a recursului.
Este adevărat că, dispoziţiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., teza a II-a prevăd chiar şi în această situaţie posibilitatea exercitării recursului, cu condiţia însă, ca, prin Decizia pronunţată în apel să fie modificată soluţia din sentinţă şi recursul să vizeze numai această modificare.
Ori, în speţă, prin Decizia din apel au fost modificate doar pedepsele inculpaţilor, iar partea civilă, prin recursul său, a atacat latura civilă, solicitând majorarea daunelor morale acordate.
Desigur, în acest cadru procesual, recursul părţii civile este inadmisibil şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca atare.
În ce priveşte criticile formulate de inculpaţi, acestea vor fi examinate în conformitate cu cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171, 18 şi 14 C. proc. pen., constatându-se că sunt nefondate.
Într-adevăr, recurenţii inculpaţi şi-au construit o apărare, însă fără suport probator, potrivit căreia unul a lovit victima cu un lemn aflându-se în stare de legitimă apărare, iar celălalt nu s-a aflat la locul faptei.
Mai întâi, soluţia de condamnare a inculpatului T.I. nu este consecinţa unei grave erori de fapt a instanţelor, fiind fără echivoc stabilit, în baza declaraţiilor martorilor M.G. şi R.M., precum şi a procesului verbal de recunoaştere din grup, a propriilor sale declaraţii din faza de urmărire penală, că a fost prezent la locul faptei, având o contribuţie substanţială la lovirea victimei cu furca pe corp şi pe membre.
Probele administrate au evidenţiat că decesul victimei (care a suferit un şoc traumatic şi hemoragic) s-a datorat acţiunii conjugate a celor doi inculpaţi care au lovit cu furcile victima, decesul acesteia producându-se înaintea ajungerii la spital.
Pe de altă parte, acelaşi material probator respinge susţinerea inculpatului M.G. potrivit căreia a comis infracţiunea în stare de legitimă apărare.
Chiar dacă victima a refuzat, la cererea inculpatului să părăsească terenul de pe care cosea iarbă, această împrejurare nu constituia un motiv care să justifice lovirea sa, cu atât mai mult, cu cât, refuzul său nu a fost însoţit de violenţe verbale sau fizice la adresa celor doi inculpaţi.
Pentru a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 44 C. pen., era necesar ca împotriva inculpaţilor să se fi declanşat un atac material, imediat, direct şi injust de către victimă care să justifice lovirea în stare de legitimă apărare.
Că acest atac nu a existat a rezultat din declaraţiile celor doi martori, cât şi din actele medico-legale de autopsie efectuate în cauză din care rezultă că victimei i s-au aplicat mai multe lovituri ce au produs leziuni grave, din împrejurarea că inculpatul M.G. nu a prezentat urme de lovire în urma conflictului avut cu victima.
Pentru toate consideraţiunile expuse criticile formulate de inculpaţi sunt nefondate, după cum nefondată este şi critica formulată de parchet vizând menţinerea pedepsei aplicată de instanţa de fond pentru motivele ce urmează.
Recursurile declarate de inculpaţi şi de parchet sunt fondate, însă, pentru că hotărârile pronunţate în cauză sunt supuse casării potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Procedând la condamnarea inculpaţilor pentru art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen., respectiv, omor deosebit de grav, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale, în vădită contradicţie cu probele administrate în cauză şi dispoziţiile care incriminează cruzimile ca o circumstanţă ce agravează răspunderea penală.
Astfel, pentru a se putea reţine infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., este necesar să se constate că autorul a urmărit să provoace victimei, prin cruzimi, o moarte lentă, folosind în acest scop procedee menite să cauzeze victimei suferinţe chinuitoare, prelungite.
Dar, în speţă, activitatea infracţională s-a desfăşurat într-un interval scurt (aşa cum susţin cei doi martori, M.G. şi R.M.), în care inculpaţii, urmărind să suprime viaţa victimei, i-au aplicat mai multe lovituri cu furcile cu care erau înarmaţi, lovind victima în frunte, peste corp şi membre, chiar şi atunci când aceasta era căzută la pământ.
Lovirea victimei, în condiţiile descrise mai sus, a produs plăgi contuze, înţepate, escoriaţii şi fracturi costale, decesul datorându-se asfixiei mecanice prin aspirat gastric complicaţie survenită în evoluţia şocului traumatic şi hemoragic şi pe fondul consumului de alcool, alcoolemia fiind de 1 o/oo la ora decesului (raportul medico-legal de autopsie). În acest context, victima a decedat pe drum, înainte de a ajunge la spital.
În aceste împrejurări concrete, suferinţele victimei au fost inevitabile şi subsecvente acţiunii de ucidere săvârşite, prin cooperare de inculpaţi, iar nu provocate în vederea cauzării unor dureri deosebite, prelungite în timp, care sunt de esenţa agravantei prevăzută în art. 176 lit. a) C. pen.
În consecinţă, cum fapta comisă în cauză nu depăşeşte limitele obişnuite ale unor acţiuni proprii laturii obiective a infracţiunii de omor, încadrarea juridică corectă era în dispoziţiile art. 174 C. pen., infracţiune pentru care trebuiau condamnaţi cei doi inculpaţi.
Sub acest aspect, hotărârile vor fi casate potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., numai cu privire la încadrarea juridică a faptei şi rejudecând în limitele casării se va proceda la schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen.
Cu ocazia individualizării pedepselor, în scopul respectării dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen., se vor aplica pedepse în cadrul limitelor noii încadrări juridice reţinute cu considerarea datelor personale ce caracterizează pe fiecare inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se vor computa din pedepsele aplicate perioadele de arest preventiv, pentru fiecare inculpat.
În termenul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă A.V. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii M.G. şi T.I. împotriva deciziei penale nr. 301 din 14 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 242 din 17 martie 2004 a Tribunalului Dolj numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor.
Conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b), pentru inculpatul M.G.) în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru inculpatul M.G.), text de lege în baza căruia condamnă inculpatul M.G. la pedeapsa de 16 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani, iar pe inculpatul T.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.G. durata arestării preventive de la 10 octombrie 2002 la 3 noiembrie 2004, iar pentru inculpatul T.I. de la 18 octombrie 2002 la 3 noiembrie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă A.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5669/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5697/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
