ICCJ. Decizia nr. 5839/2004. Penal. Art.211 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5839/2004
Dosar nr. 4453/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77/ P din 26 mai 2004, Tribunalul Neamţ a condamnat pe inculpatul Z.S. la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. ultim şi art. 76 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 85 C. pen., a dispus anularea suspendării condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 335/2002 a Judecătoriei Neamţ.
A constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pentru care s-a dispus anularea suspendării condiţionate şi cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 305/2003 a Judecătoriei Piatra Neamţ, sunt concurente, în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen., iar în temeiul art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea lor cu consecinţa executării celei mai grele şi anume 3 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 305/2003 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus reţinerea de 24 de ore din data de 28 martie 2003, dispusă în dosarul nr. 9887/2002 şi timpul arestării preventivă de la 15 ianuarie 2004, la zi.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu inculpatul Z.E.F. (condamnat prin sentinţa penală nr. 165/2003 a Tribunalului Neamţ) părţii civile SC A.S.I. SA Piatra Neamţ, suma de 85.000 lei, iar părţii civile C.P. suma de 5.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În după amiaza zilei de 26 iunie 2003, inculpatul Z.S., împreună cu fratele său Z.E.F., au consumat băuturi alcoolice în diverse locuri din comuna de domiciliu şi apoi acasă.
La un moment dat, cei doi au hotărât să meargă la SC A. SA Piatra Neamţ pentru a sustrage castraveţi şi zmeură, luând-o cu ei şi pe M.F., concubina fratelui inculpatului.
Anterior, inculpatul şi fratele său, au mai comis infracţiuni de furt în dauna numitei societăţi, constând în sustragerea de componente metalice de la halele serelor, pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi.
Conform înţelegerii, cei trei s-au deplasat în proprietatea SC A. unde au fost surprinşi de paznicul societăţii C.P. în timp ce sustrăgeau castraveţi şi zmeură. Până în momentul când au fost surprinşi, aceştia reuşiseră să sustragă 5 kg de castraveţi şi 2 kg de zmeură.
La apariţia paznicului, care avea asupra sa o furcă, inculpatul Z.S. a luat din scheletul metalic rămas la una din sere, o bară metalică, iar fratele lui, de jos, o altă bară metalică.
Fratele inculpatului Z.E.F., s-a apropiat de paznic cu intenţia de a-l lovi, lucru pe care nu l-a reuşit, deoarece acesta s-a apărat cu furca.
Aflat într-o situaţie critică, paznicul a încercat să scape, fugind de la locul faptei.
Inculpatul şi fratele său l-au urmărit pe paznic, iar în momentul în care l-au ajuns, Z.S., cu bara pe care o avea asupra sa, i-a aplicat trei lovituri şi anume: una peste spate, una peste braţul stâng şi alta peste umărul stâng. În momentul în care inculpatul încerca să-i aplice paznicului cea de a patra lovitură, acesta a reuşit să se apere cu furca. Din cauza intensităţii loviturii, coada de la furcă s-a rupt.
La rândul său, Z.E,F. a lovit şi el pe paznic cu bara metalică ce o avea asupra sa în zona toracelui şi peste faţă.
Nemaivând cu ce să se apere, paznicul a plecat către o altă zonă unde se afla un coleg al său pentru a-i veni în ajutor, iar inculpatul, fratele său şi M.F. au fugit către locuinţele lor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul Z.S. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta şi de greutăţile pe care le întâmpină cu întreţinerea familiei.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 209 din 6 iulie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei, în care este inclusă şi suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu ce se va suporta de către Ministerul Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Bacău.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, în continuare, reţinerea de o zi şi timpul arestării preventive.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că la „individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere pericolul social al faptei comise deduse în mod real din împrejurările comiterii şi rezultatul păgubitor produs, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care a mai suferit două condamnări pentru comiterea unor infracţiuni de sustragere şi, deşi a beneficiat de clemenţa legii, prin acordarea pentru una din pedepse a suspendării condiţionată a executării, iar pentru cealaltă de graţierea condiţionată, a continuat să săvârşească fapte penale intenţionate."
S-a concluzionat că procedând în acest fel, prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atunci când a individualizat pedeapsa aplicată în cauză, cuantumul ridicat al acesteia, datorându-se revocării beneficiului graţierii condiţionată pentru o faptă comisă anterior.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul Z.S. pe care a criticat-o pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în apel şi anume, reducerea pedepsei prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului. Aceasta a avut în vedere, pe lângă pericolul social al faptei comisă, şi datele ce ţin de situaţia familială a inculpatului, cât şi valoarea redusă a bunurilor sustrase, reţinând în favoarea sa circumstanţe atenuante care s-au concretizat în reducerea pedepsei sub limita minimă a textului de lege incriminator în condiţiile în care, datorită existenţei concursului de circumstanţe, agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub limita minimă nu este obligatorie, în cauză fiind incidente prevederile art. 80 alin. (2) C. pen.
Ori, aplicând inculpatului, pentru fapta comisă în cauză o pedeapsă de numai 2 ani închisoare, nu se poate spune că aceasta este exagerată, în condiţiile în care a fost orientată în imediata apropiere a limitei minime permisă de lege.
Faptul că acesta, în final, urmează să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare nu se datorează greşitei individualizări a pedepsei pentru fapta din cauza de faţă ci datorită nerespectării prevederilor legale cu privire la graţierea unei pedepse anterioară, pentru care nu a respectat prevederile impuse de acel act normativ, respectiv Legea nr. 543/2002.
Întrucât hotărârea pronunţată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel este legală, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul Z.S. este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva deciziei penale nr. 209 din 6 iulie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii de 24 de ore din data de 28 martie 2003, precum şi timpul arestării preventive de la 15 ianuarie 2004, la 9 noiembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5838/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5857/2004. Penal. Legea 284/1947. Recurs în... → |
|---|
