ICCJ. Decizia nr. 5671/2004. Penal. Art.208,209 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5671/2004
Dosar nr. 4977/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 562 din 30 octombrie 2002 a Judecătoriei Reghin, deciziei penale nr. 267 din 9 mai 2003 a Tribunalului Mureş şi deciziei penale nr. 16/ R din 16 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş pentru motivul că instanţele de judecată au comis o gravă eroare de fapt dispunând achitarea inculpatului C.M..
Prin rechizitoriul nr. 778/P/2000 din 10 noiembrie 2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, la 25 iulie 2000, inculpatul C.M. a sustras din autoutilitara marca Ford Tranzit, proprietatea societăţii comerciale W.I. SRL Cluj Napoca, parcată într-un loc public, suma de 16.800.000 lei.
Judecătoria Reghin, prin sentinţa penală nr. 278 din 2 aprilie 2001, a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 298 din 1 aprilie 1999 a Tribunalului Mureş şi executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute, în total, pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dispus menţinerea sechestrului asigurator aplicată prin Ordonanţa nr. 4789/2000.
Acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC W.I. SRL Cluj Napoca a fost admisă şi, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 999 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 16.800.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi daune moratorii de 28 % pe an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a despăgubirilor civile.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 850.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 250.000 lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că, în ziua de 25 iulie 2000, în jurul orei 17,45, inculpatul a deschis prin apăsare cu mâinile geamul de la portiera din dreapta autovehiculului Ford Tranzit şi a sustras o plasă cu bani, împrejurare dovedită cu identificarea urmelor sale papilare aflate la locul faptei.
Prin Decizia penală nr. 638 din 9 octombrie 2001, Tribunalul Mureş a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia penală nr. 117/ R din 27 februarie 2002, a admis recursul declarat de inculpatul C.M., a casat hotărârile pronunţate şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.
S-a constatat că la data judecării fondului, inculpatul era arestat în altă cauză şi nu a fost prezent în faţa instanţei, situaţie în care hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută în conformitate cu prevederile art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
În rejudecarea cauzei, Judecătoria Reghin prin sentinţa penală nr. 562 din 30 octombrie 2002, a dispus achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., acţiunea civilă formulată de partea civilă a fost respinsă.
Instanţa de fond a reţinut că apărarea formulată de inculpat, în sensul că prezenţa amprentelor sale pe geamul autoturismului se explică prin aceea că a avut doar curiozitatea să privească în habitatul acesteia, este susţinută şi de declaraţiile martorilor T.I., S.D. şi M.I., fiind, astfel, dovedită.
Hotărârea instanţei de fond a fost menţinută prin respingerea, ca nefondate, a apelului şi recursului declarate de procuror (Decizia penală nr. 267 din 9 mai 2003 a Tribunalului Mureş şi Decizia penală nr. 16/ R din 16 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş).
Prin recursul în anulare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu încălcarea legii şi condamnarea inculpatului C.M. pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
S-a susţinut că dispoziţiile martorilor audiaţi în cauză nu sunt constante, iar antecedentele penale ale inculpatului dovedesc acelaşi mod de operare şi în săvârşirea altor infracţiuni de furt calificat pentru care acesta a mai fost condamnat.
Dintre toate probele administrate în cauză, cea mai credibilă şi obiectivă, prin rigoarea ei ştiinţifică, o constituie raportul de constatare tehnico-ştiinţifică prin care se dovedeşte că urmele papilare prelevate de pe geamul autovehiculului au fost create de inculpat.
Examinând recursul în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.
În procesul penal român, unde rolul activ al organelor judiciare şi obligativitatea pentru acestea de a afla adevărul constituie reguli de bază, sarcina probaţiunii revine în toate cazurile organului de urmărire sau judecată. Învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.
În conformitate cu dispoziţiile enunţate mai sus şi stabilite de art. 65 şi art. 66 C. proc. pen., inculpatul C.M. nu avea obligaţia de a dovedi împrejurările în care amprentele sale au ajuns pe geamul autovehiculului din care s-a sustras suma de bani.
Cu toate acestea, inculpatul C.M., care s-a apărat în mod constant, în sensul că şi-a pus mâinile pe geam în momentul în care a privit în habitatul maşinii, semnificaţia gestului fiind doar curiozitatea manifestată spontan, fără legătură cu furtul, a dovedit această împrejurare cu depoziţia martorului T.I.
Martorul a declarat că l-a văzut pe inculpat uitându-se la o maşină, având mâinile sprijinite de geamul de la portiera maşinii.
Alibiul prezentat îl exclude pe inculpat ca autor al furtului, iar dubiul astfel creat este întărit de declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză şi care prin depoziţiile lor, îl plasează pe inculpat, la momentul comiterii faptei, într-un cu totul alt loc şi în alt context (într-un local public şi apoi pe un teren de fotbal, în compania lui A.R.I., O.R., M.V.).
De altfel, chiar martorul M.I., care l-a văzut pe autorul furtului, precizează că nu inculpatul este acela, existând diferenţe anatomice considerabile între cei doi.
Aceste apărări nu au fost înlăturate, ele se coroborează şi converg spre dovedirea nevinovăţiei inculpatului C.M.
Prezumţia de nevinovăţie nu poate fi anulată decât prin certitudinea dovedită a vinovăţiei inculpatului.
Or, organele de urmărire penală nu au dovedit că autorul sustragerii banilor este inculpatul C.M., acuzarea acestuia bazându-se doar pe bănuieli legate de o voită interpretare a unor dovezi într-un anume sens; legătura făcută între prezenţa amprentelor inculpatului pe geamul autovehiculului şi modul de operare care îi este specific este insuficientă pentru a-i stabili cu certitudine vinovăţia şi pentru a înlătura apărarea pe care acesta şi-a făcut-o.
Pentru aceste considerente, recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 4141 C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 562 din 30 octombrie 2002 a Judecătoriei Reghin, deciziei penale nr. 267 din 9 mai 2003 a Tribunalului Mureş şi deciziei penale nr. 16/ R din 16 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş, privind pe intimatul inculpat B.M. (fost C.).
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5639/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5675/2004. Penal. Rev.susp. Recurs → |
|---|
