ICCJ. Decizia nr. 5920/2004. Penal. Art.208,209 c. pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5920/2004
Dosar nr. 5366/2004
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2145 din 17 decembrie 2002, Judecătoria Slatina a condamnat pe inculpaţii:
T.A. la:
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea şi anume, 6 ani închisoare.
În temeiul art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de un an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 465/2000 a Judecătoriei Alexandria, judeţul Teleorman, pe care a descontopit-o în pedepsele componente şi anume: un an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966; un an şi 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiate în întregime pedepsele de un an închisoare, un an şi 8 luni închisoare şi la un an şi 6 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conforma art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive cu începere de la 21 august 2002.
Ţ.S.M. la:
- 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea carnet de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen.;
- 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea carnet de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea carnet de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 864 C. pen., a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de un an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 665/2002 a Judecătoriei Caracal şi a constatat că această pedeapsă este graţiată în întregime, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive, începând cu data de 21 august 2002.
Prin aceeaşi sentinţă, cei doi inculpaţi au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile C.G., suma de 29.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată C.F. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.A. a unui dispozitiv metalic în formă „T".
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa din 27 august 2002 asupra bunurilor inculpaţilor, conform art. 166 C. proc. pen.
Fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la datele de 24 iunie şi 21 august 2002, cei doi inculpaţi, prin efracţie au sustras din autoturismele părţilor vătămate C.G. şi C.F., folosind chei potrivite, sumele de 29.000.000 lei şi, respectiv, 100.000.000 lei. În ambele cazuri, inculpaţii s-au deplasat cu un autoturism condus de inculpatul Ţ.S.M., al cărui permis de conducere fusese anulat.
Diferit, la data de 9 august 2002, inculpatul Ţ.M., aflat la volanul unui autoturism, după ce a provocat un accident de circulaţie, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi inculpaţii T.A. şi Ţ.S.M.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor pe care le consideră ca fiind prea blânde, solicitând majorarea acestora.
Inculpaţii au criticat aceeaşi hotărâre tot sub aspectul individualizării pedepselor, susţinând contrariul, respectiv, că acestea sunt prea severe.
Tribunalul Olt, prin Decizia penală nr. 375 din 2 septembrie 2003, a admis apelul declarat de parchet, în sensul că a majorat pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor cu câte un an închisoare, urmând ca fiecare să execute câte 7 ani închisoare.
Prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpaţii T.A. şi Ţ.S.M., pe care au criticat-o cu privire la pedepsele aplicate, pe care le-au considerat prea severe, solicitând reducerea lor prin reaprecierea criteriilor de individualizare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 120 din 2 februarie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare pe care le-a criticat referitor la:
- greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 543/2002, privind graţierea pedepselor la care au fost condamnaţi prin hotărârile anterioare, având în vedere faptul că inculpaţii aveau statutul de recidivişti, iar actul normativ menţionat exceptează de la beneficiul graţierii pe cei ce au săvârşit faptele în stare de recidivă;
- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) pct. b C. pen.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că, referitor la primul motiv, în mod greşit s-a făcut aplicarea prevederilor Legii nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse în ce priveşte pe ambii inculpaţi, deoarece la data săvârşirii faptelor a căror graţiere s-a dispus, aceştia aveau statutul de recidivişti, iar actul de graţiere menţionat exceptează de la graţiere pe cei ce au comis fapte în stare de recidivă.
Referitor la al doilea motiv s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel a dispus majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor cu câte un an închisoare fără a dispune descontopirea pedepselor rezultante şi majorarea, fie numai a uneia dintre ele, fie a tuturor.
Recursul în anulare este fondat în limitele şi considerentele ce se vor arăta.
1. Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi au încadrat faptele comise de inculpaţi în textele de lege corespunzătoare, pentru care le-a aplicat pedepse just individualizate, cu corectura adusă de instanţa de apel.
De asemenea, instanţele au reţinut corect că, în ce privesc pedepsele la care au fost condamnaţi cei doi inculpaţi, anterior săvârşirii faptelor din cauza de faţă şi anume, sentinţa penală nr. 465/2000 a Judecătoriei Alexandria (prin care inculpatul T.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an şi 8 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat în temeiul art. 81 C. pen. şi, respectiv, de un an şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului Ţ.S.M. prin sentinţa penală nr. 665/2002 a Judecătoriei Caracal, prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere conform art. 861 C. pen., se impune a se dispune revocarea acestor măsuri, din moment ce aceştia, în intervalul de timp stabilit ca termen de încercare au săvârşit şi alte fapte cu caracter penal (cele din prezenta cauză).
Cu toate acestea, instanţele au greşit atunci când, referitor la aceste pedepse, a dispus constatarea că sunt graţiate, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, deoarece, potrivit art. 4 din acest act normativ, prevederile art. 1 şi 2 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă sau celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
În cauză, instanţele au reţinut corect existenţa stării de recidivă postcondamnatorie a inculpaţilor cu privire la faptele pentru care au fost judecaţi, însă au omis să constate că, referitor la faptele pentru care au fost condamnaţi prin hotărârile anterioare (465/2000 a Judecătoriei Alexandria în ce priveşte pe T.A. şi 665/2002 a Judecătoriei Caracal, în ce priveşte pe inculpatul Ţ.S.M.) aceştia săvârşind în perioada termenului de încercare noi infracţiuni, au dobândit atât calitatea de recidivişti după condamnare în ce privesc faptele deduse judecăţii cât şi pe aceea de recidivişti prin condamnări anterioare, pentru faptele anterior comise, calitate instituită prin actul de graţiere menţionat.
În consecinţă, inculpaţii, dobândind calitatea de recidivişti prin condamnările anterioare, instanţele nu mai puteau să facă aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, întrucât la data adoptării acestui act normativ, aceştia dobândise aceste calităţi, deoarece faptele din cauza de faţă au fost săvârşite anterior adoptării acestui act normativ (Legea nr. 543/2002).
Faţă de cele mai sus-arătate se constată că motivul de recurs în anulare analizat este fondat, motiv pentru care urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate, în sensul că se va înlătura constatarea referitor la pedepsele aplicate prin hotărârile anterioare săvârşirii faptelor din cauza de faţă, sunt aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 543/2002, dispoziţii ce urmează a fi înlăturate, cu consecinţa executării acestor pedepse pe lângă pedepsele aplicate în cauză ca efect al revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării şi respectiv, al suspendării sub supraveghere.
2. În ce priveşte critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., de către instanţa de apel, se constată că este formală, iar interpretarea dată prin recursul în anulare, excesivă, motiv pentru care nu poate fi primită.
Din analiza minutei şi dispozitivului deciziei penale nr. 375 din 2 septembrie 2003 a Tribunalului Olt, rezultă că instanţa de apel, primind critica formulată de parchet prin care se solicită majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, a considerat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o, majorând pedepsele rezultante de la câte 6 ani închisoare la câte 7 ani închisoare pentru fiecare inculpat.
În legătură cu acest aspect este de observat că din formularea folosită de instanţă, şi anume „că majorează pedepsele rezultante" aceasta nu a avut nici un moment în intenţie de a modifica una sau toate pedepsele aplicate inculpaţilor pe care le-a considerat just individualizate, ci faptul că, raportat la numărul de fapte comise în stare de recidivă pe care o aveau inculpaţii, se impunea şi aplicarea unui spor de pedeapsă, lucru pe care l-a şi făcut.
Faptul că instanţa de apel nu a folosit expres sintagma „omisiunea de a aplica un spor de pedeapsă" ori alta asemănătoare, nu poate duce la concluzia că intenţia sa a fost de a majora pedepsele aplicate inculpaţilor, situaţie în care, fără îndoială, se impunea a se proceda aşa cum s-a arătat în recursul în anulare, respectiv, descontopirea pedepselor rezultante şi majorarea după cum aprecia instanţa, fie a unei singure pedepse, fie a tuturor pedepselor, după care să refacă concursul de infracţiuni, cu consecinţa stabilirii pedepsei rezultante.
Cum intenţia instanţei de a aplica inculpaţilor un spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, este evidentă, casarea hotărârilor este formală, interpretarea dată prin recursul în anulare este aşa cum s-a mai arătat, excesivă şi fără consecinţe atât în planul legalităţii aplicării acestui spor, cât şi al executării pedepselor care sunt legale.
Pentru considerentele ce preced, recursul în anulare urmează a fi admis în limitele arătate, a casa hotărârile atacate şi a dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 2145 din 17 decembrie 2002 a Judecătoriei Slatina, deciziei penale nr. 375 din 2 septembrie 2003 a Tribunalului Olt şi deciziei penale nr. 120 din 2 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpaţii T.A. şi Ţ.S.M.
Casează hotărârile atacate după cum urmează:
În ce priveşte pe inculpatul T.A. referitor la:
- dispoziţia de descontopire a pedepsei rezultante de un an şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 465 din 29 septembrie 2000 a Judecătoriei Alexandria în pedepsele componente de un an închisoare, un an şi 8 luni închisoare şi respectiv, un an şi 6 luni închisoare, pe care o înlătură;
- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea pedepselor de un an închisoare, un an şi 8 luni închisoare şi un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală mai sus-menţionată, pe care le înlătură, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de un an şi 8 luni închisoare prin privare de libertate.
Menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionată a executării pedepsei de un an şi 8 luni închisoare, aplicată prin hotărârea menţionată, sentinţa penală nr. 456 din 29 septembrie 2000 a Judecătoriei Alexandria şi dispune executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul T.A. să execute pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute timpul executat cu începere de la 21 august 2002, la zi.
2. Referitor la inculpatul Ţ.S.M. numai cu privire la dispoziţia privind graţierea, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, a pedepsei de un an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 665 din 26 iunie 2002 a Judecătoriei Caracal, pe care o înlătură.
Menţine dispoziţia de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei mai sus-menţionată şi dispune ca inculpatul Ţ.S.M. să execute şi această pedeapsă, pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în total 7 ani şi 8 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa pe care inculpatul Ţ.S.M. urmează să o execute, timpul executat cu începere de la 21 august 2002, la zi.
Dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor emise în baza hotărârilor atacate şi emiterea unor noi mandate pentru executarea pedepselor astfel cum au fost stabilite prin Decizia de faţă.
Onorariile de avocat în sumă de câte 400.000 lei, cuvenite pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor T.A. şi Ţ.S.M. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5922/2004. Penal. Art.20 rap. la art.174, 175... | ICCJ. Decizia nr. 5918/2004. Penal. Art.211 alin2 c. pen. Recurs → |
|---|
