ICCJ. Decizia nr. 6014/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6014/2004
Dosar nr. 4225/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 554 din 26 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1226/2004 a fost respinsă ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul I.S. A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 2 martie 2004 sub nr. 1226/2004, condamnatul I.S. a formulat contestaţie la executare, împotriva sentinţei penale 924 din 3 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2373 din 21 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, solicitând redozarea pedepsei, apreciată ca fiind mult prea aspră, în raport de împrejurările comiterii faptei. Totodată, contestatorul a susţinut că la judecarea cauzei în calea de atac a recursului nu i s-a acordat termen pentru angajarea unui apărător.
Prin sentinţa penală nr. 924 din 3 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2373 din 21 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, I.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de stupefiante şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În fapt, s-a reţinut că în ziua de 14 martie 2002, inculpatul a vândut 5 doze de heroină şi a deţinut fără a poseda autorizaţie un pistol cu gaze şi 11 cartuşe.
Prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării poate fi exercitată numai în cazurile expres, prevăzute de acest text de lege. Câtă vreme printre cazurile stabilite nu figurează şi redozarea pedepsei, o contestaţie la executare prin care se tinde la aceasta este inadmisibilă.
A admite contrariul, ar însemna ca pe o cale procesuală de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării, să se antameze puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 461 şi următoarele C. proc. pen., Tribunalul a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul I.S.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel contestatorul I.S., care a criticat-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri de către instanţa de fond a contestaţiei la executare formulată.
În plus, contestatorul a susţinut că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
S-a arătat, în motivarea orală a apelului, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacată şi pe fond admiterea contestaţiei la executare.
Prin Decizia penală nr. 495 din 30 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul I.S.
A fost obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei onorariu avocat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face numai în anumite cazuri expres şi limitativ, prevăzute de acest text de lege şi numai pentru incidente ivite în cursul executării.
Având în vedere că motivele invocate de contestator în susţinerea cererii sale nu se încadrează între cazurile expres şi limitativ, prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în care se poate face contestaţie la executare, Curtea a apreciat că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins contestaţia formulată, ca inadmisibilă.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul-contestator I.S., care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. pen., coroborate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Într-adevăr, din examinarea conţinutului cererii, Curtea constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Nici în apel contestatorul nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ, prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Vinovăţia ori nevinovăţia făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancţiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, nu pot forma obiectul contestaţiei la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. şi pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac şi aspecte vizând executarea hotărârilor penale.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul I.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.S., împotriva deciziei penale nr. 495/ A din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat să plătească suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6012/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6090/2004. Penal. Art.208,209 c.pen. Recurs... → |
|---|
