ICCJ. Decizia nr. 6084/2004. Penal. Art.174,175 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6084/2004
Dosar nr. 3718/2004
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 361 din 9 iunie 2003, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe inculpaţii:
- M.M.,
- M.D.,
- în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la câte 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 8 ani.
S-a făcut aplicaţia art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că nu există constituirea de parte civilă în cauză.
În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul M.B., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constatând decesul inculpatului.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 6 iunie 2000, numita M.C., în vârstă de 25 ani din oraşul Techirghiol, a decedat la domiciliu.
La data de 7 iunie 2000, M.T. tatăl decedatei, a depus plângere penală împotriva soţiei sale M.L. şi a copiilor inculpaţii M.M., M.D. şi M.B., acuzându-i de provocarea, prin înfometare a decesului fiicei sale M.C.
Pe baza materialului probator administrat s-a stabilit că membrii familiei M., respectiv M.T., tată, M.L., mamă şi cei 6 copii, între care victima M.C., inculpaţii şi M.T., fac parte din cultul Bisericii creştine adventiste de ziua a 7-a, cult recunoscut de lege.
Atât victima M.C. cât şi fratele acesteia M.T., sunt cunoscuţi ca retardaţi psihic.
Membrii familiei M. fac parte dintr-o comunitate de circa 60 persoane adepte acestui cult religios organizat pe raza oraşului Techirghiol.
Cu circa 2 ani înainte de decesul numitei M.C., numita M.L., împreună cu copiii ei şi o altă rudă, L.G., s-au izolat treptat de comunitatea adventistă, l-au izgonit din domiciliu pe numitul M.T., soţ şi tată în familie şi cu toate insistenţele acestuia, i-a fost refuzată reintegrarea în spaţiu.
Din declaraţiile membrilor practicanţi ai cultului religios adventist, rezultă că M.L., împreună cu copiii inculpaţi şi-a format o concepţie retrogradă potrivit căreia izolarea de societate, posturile îndelungate şi rugăciunile nesfârşite duc la o purificare a sufletelor şi în special al victimei M.C.
De asemenea, inculpaţii, împreună cu mama lor, profitând şi de dependenţa psihică a victimei M.C., datorată retardului psihic major, au supus-o, prin obligarea la posturi îndelungate, unui proces sistematic de înfometare.
Victimei i se interzicea să mănânce, alimentele fiind încuiate.
Potrivit actului constatator medico-legal de autopsie al S.M.L. Constanţa, moartea numitei M.C. a fost violentă şi s-a datorat isuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive unei caşexii severe. Raportul medico-legal a fost avizat de Comisia de avizare şi control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, cu precizarea că examenul morfopatologic macroscopic şi microscopic nu a depistat afecţiuni organice cronice care să justifice instalarea caşexiei, aceasta datorându-se nealimentaţiei protein-calorice.
La acelaşi regim de înfometare a fost supus şi M.T., acesta, la vârsta de 25 ani, având conform Raportului de expertiză medico-legală, greutatea de 25 kg, urmare stării de denutriţie.
Inculpaţii deşi legal citaţi, nu au participat la judecarea cauzei la instanţa de fond.
La data de 17 iunie 2003 a fost comunicată copia dispozitivului hotărârii pronunţate, actul fiind afişat la uşa imobilului de domiciliu al acestora.
Hotărârea nefiind atacată cu apel, la data de 2 iulie 2003, Tribunalul Constanţa a emis mandatele de executare a pedepselor nr. 483/2003, pentru inculpatul M.M. şi respectiv nr. 484/2003 pentru inculpata M.D., ambii inculpaţi fiind încarceraţi în Penitenciarul Poarta Albă la data de 3 iulie 2003.
La data de 29 martie 2004, inculpaţii M.M. şi M.D. au formulat la Curtea de Apel Constanţa cereri pe care, prin precizările ulterioare, le-au caracterizat ca apeluri împotriva sentinţei penale nr. 361 din 9 iunie 2003 a Tribunalului constanţa, considerându-se nevinovaţi.
Prin Decizia penală nr. 96 din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Constanţa a constatat apelurile inculpaţilor în termen şi admiţându-le, a desfiinţat hotărârea atacată şi rejudecând, a schimbat încadrarea juridică din art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia i-a condamnat pe inculpaţi la câte 3 ani închisoare fiecare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/202 a constatat graţiate în întregime pedepsele.
Au fost înlăturate pedepsele complementare.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a constatat că apelurile au fost declarate în termen, motivat de faptul că agentul procedural afişând atât actul procedural cu copia dispozitivului hotărârii pronunţate, pe uşa locuinţei inculpaţilor, nu s-a conformat obligaţiei, prevăzute de art. 179 C. proc. pen., respectiv de a se interesa când pot fi găsiţi acasă inculpaţii pentru a li se înmâna actele şi numai dacă nu putea ajunge nici pe această cale la înmânare, să procedeze la afişare.
În consecinţă s-a apreciat că apelurile sunt declarate în termen.
Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa criticând-o pentru greşita constatare în termen a apelurilor declarate de inculpaţi şi pentru greşita încadrare juridică dată faptei penale, precum şi de către inculpaţi, care, prin motivele scrise şi susţinerile oral, solicită să se constate nevinovăţia lor.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen., este fondat.
Potrivit dispoziţiilor din Partea Generală, Titlul V, Capitolul II ale Codului de procedură penală, comunicarea actelor procedurale, inclusiv a copiei dispozitivului hotărârii, se face prin înmânare persoanei căreia îi sunt adresate, prin înmânare uneia dintre persoanele arătate de art. 179 C. proc. pen., sau prin afişare pe uşa locuinţei persoanei destinatare.
Oricare dintre aceste moduri de comunicare are aptitudinea legală de a produce curgerea termenului procedural de 10 zile de declarare a apelului, conform art. 363 C. proc. pen.
Este adevărat că, într-o ordine de preferinţă legală, comunicarea trebuie înmânată cu prioritate persoanei căreia îi este adresată şi numai dacă aceasta nu este de găsit, va fi înmânată apoi celeilalte persoane, arătate de art. 179 C. proc. pen. şi, în lipsa şi a acestora precum şi a informaţiilor când poate fi găsită persoana destinatară, comunicarea se afişează pe uşa locuinţei destinatarului.
Cum legea condiţionează curgerea termenului de apel în cauză, de comunicarea copiei de pe dispozitiv, în oricare dintre modurile prevăzute de lege şi întrucât această comunicare s-a făcut prin afişare pe uşa locuinţei inculpaţilor, deoarece nici o persoană dintre cele care aveau dreptul să primească actul nu a fost găsită, Curtea constată că dovezile de comunicare din data de 17 iunie 2003, aflate la dosarul instanţei de fond, atestă legala îndeplinire a acestei proceduri.
Ca urmare, formulând cereri de apel la data de 29 martie 2004 în condiţiile în care copia dispozitivului hotărârii atacate le-a fost comunicată la data de 17 iunie 2003, inculpaţii au încălcat prevederile art. 363 C. proc. pen., referitoare la termenul de declarare a apelului, acestea fiind tardive.
De altfel, la aceeaşi concluzie se ajunge şi din examinarea conduitei inculpaţilor în faza procesului penal de punere în executare a hotărârii de condamnare.
De principiu, dacă partea interesată a luat cunoştinţă, în desfăşurarea procesului penal, în oricare fază, de un act procesual, poate folosi împotriva acestuia eventualele căi de atac, fără să aştepte comunicarea actului care, în aceste condiţii, devine inutilă, astfel că nici neîndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi invocată ca motiv de nulitate.
Aşa cum s-a arătat, în executarea pedepselor la care au fost condamnaţi, recurenţii au fost arestaţi la data de 3 iulie 2003.
Lipsind atât la judecată, cât şi la pronunţare, conform art. 365 C. proc. pen., inculpaţii aveau posibilitatea declarării apelului peste termen, cu respectarea, însă, a condiţiilor prevăzute de lege şi anume „nu mai târziu decât 10 zile de la data începerii executării pedepsei".
Nici această condiţie nu a fost respectată de către inculpaţi, astfel că apelurile declarate sunt, şi din această perspectivă, tardive.
În referire la recursurile inculpaţilor, Curtea constată că acestea sunt, pe de o parte, inadmisibile şi, pe de altă parte, tardive.
Recursurile sunt inadmisibile întrucât, constatând că apelurile inculpaţilor sunt tardive, ceea ce echivalează cu nefolosirea acestei căi de atac, potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora inculpaţii nu au folosit calea apelului.
Aceleaşi recursuri sunt şi tardive, deoarece fiindu-le comunicată copia dispozitivului deciziei instanţei de apel la data de 3 mai 2004, la locul de deţinere, conform dovezilor aflate la dosar (pe care au şi precizat în scris „nu fac recurs"), inculpaţii au formulat cererile de recurs abia la data de 25 mai 2004.
Curtea va lua în considerare inadmisibilitatea recursurilor, astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va dispune respingerea acestora.
Admiţând recursul parchetului pentru cele ce preced, va fi casată Decizia instanţei de apel pentru greşita admitere a apelurilor tardive declarate de inculpaţii M.D. şi M.M., menţinând hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împotriva deciziei penale nr. 96 din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la greşita admitere a apelurilor tardive declarate de inculpaţii M.D. şi M.M.
Menţine sentinţa penală nr. 361 din 9 iunie 2003 a Tribunalului Constanţa.
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii M.D. şi M.M., împotriva aceleiaşi decizii.
Constată că inculpaţii au executat din pedeapsa aplicată perioada de la 3 iulie 2003 la 3 mai 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului cât 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6078/2004. Penal. Art.208,209 c. pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6017/2004. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
|---|
