ICCJ. Decizia nr. 6105/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6105/2004
Dosar nr. 4222/2004
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2004
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 280 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, la 3 iunie 2004, în dosarul nr. 756/P/2004, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la 22 noiembrie 2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru l-a trimis în judecată penală pe inculpatul C.C., pentru săvârşirea, în condiţiile prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., a infracţiunilor prevăzute de:
art. 198 alin. (1) şi (2) (act sexual cu un minor)
art. 203 C. pen. (incest) şi respectiv
art. 259 C. pen. (denunţarea calomnioasă).
Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolulJudecătoriei Motru cu numărul de dosar 4398/2003, iar prin sentinţa penală nr. 1341, pronunţată la 18 decembrie 2003, instanţa astfel sesizată a schimbat încadrarea juridică a faptei prevăzute de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., declinând competenţa de judecată în favoarea Tribunalului Gorj.
Ulterior, prin sentinţa penalã nr. 50, pronunţată la 24 februarie 2004, în dosarul nr. 256/2004, Tribunalul Gorj, secţia penală, a procedat la o nouă schimbare de încadrare juridică, condamnându-l pe inculpat la 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) şi d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol în forma prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi b1) şi alin. (3) C. pen., precum şi la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzute de art. 203 C. pen.
S-a avut, de asemenea, în vedere că ambele infracţiuni menţionate au fost comise în starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în raport cu o altă condamnare a aceluiaşi inculpat la 6 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 98 pronunţată de Tribunalul Gorj la 10 decembrie 1996, în legătură cu care C.C. beneficiase de suspendarea condiţionată a executării unui rest de 967 de zile de închisoare.
Totodată s-a dispus executarea celei mai grele pedepse stabilite în cauza de faţă, aceea de 11 ani închisoare, care a fost a fost majorată cu 6 luni, în condiţiile contopirii efectuate potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen. şi cu alte 6 luni în temeiul art. 39 C. pen.
În consecinţă s-a reţinut că inculpatul urma să execute în total 12 ani de închisoare, precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi pe timp de 2 ani.
De asemenea, instanţa a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), ca şi a art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deducând din durata celor 12 ani de închisoare, perioada în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, această din urmă măsură fiind menţinută.
Prin aceeaşi hotărâre inculpatul a fost obligat, conform art. 191 C. proc. pen., la plata către stat a sumei de 20 000 000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Apelul declarat numai de către inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 280, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală la 3 iunie 2004, în dosarul nr. 756/P/2004.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în esenţă că, la sfârşitul lunii august a anului 2002, inculpatul a întreţinut cu fiica sa în vârstă de 13 ani şi 10 luni, C.A., relaţii sexuale în urma cărora aceasta a dat naştere unui copil.
S-a avut, de asemenea, în vedere că, datorită handicapului psihic de care suferea, minora C.A. s-a găsit în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa cât priveşte întreţinerea acelor relaţii sexuale.
În considerentele deciziei pronunţate în apel a fost evidenţiată şi omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 259 C. pen., raportat la art. 37 lit. a) C. pen., relevându-se însă că analizarea acestui aspect ar fi fost de natură a „agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac".
Ulterior, în termen legal, inculpatul C.C. a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cu numărul de dosar 4222/2004.
În motivarea recursului inculpatul a afirmat că este nevinovat şi că hotărârile pronunţate în cauză sunt netemeinice şi nelegale, deoarece au fost date cu ignorarea declaraţiilor minorei care, în mod constant, l-a indicat ca autor al violului pe numitul S.G.
Alte critici au fost formulate de recurent cu privire la refuzul instanţelor de a încuviinţa cererile sale de efectuare a „unei expertize medicale", de audiere a unor martori şi respectiv de reaudiere a minorei C.A.
Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, desfăşurate la termenul de la 5 noiembrie 2004, în apărarea inculpatului s-a mai susţinut că pedeapsa aplicată este excesiv de aspră în raport cu criteriile legale de individualizare.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea reţine că este lipsită de suport critica recurentului referitoare la neadministrarea în cauză a unei expertize medico-legale şi că, dimpotrivă, activitatea infracţională reţinută în sarcina sa a fost dovedită cu precădere prin constatări medicale sau medico-legale atestate în scris în dosarul de urmărire penală.
Conform acestor probe este de netăgăduit că:
minora C.A. prezintă diagnosticul „tulburări de conduită pe fond de oligofrenie gr. I/II", formula genetică a copilului născut de minoră îl indică drept tată biologic pe inculpatul C.C., cu o probabilitate de 99,994 %, ia.
numitul S.G., în vârstã de 63 de ani, nu îndeplinea condiţiile anatomice necesare realizării unui act sexual datorită unor malformaţii evidenţiate printr-o expertiză medico-legală.
În altă ordine de idei, procedând la verificarea încheierilor din dosarele de fond înregistrate succesiv pe rolul Judecătoriei Motru şi al Tribunalului Gorj, precum şi a încheierilor din dosarul de apel, Curtea constată că, la nici un termen de judecată, inculpatul nu a solicitat suplimentarea probelor prin audierea unor martori, critica referitoare la respingerea de către instanţe a unei astfel de cereri fiind deci nefondată.
Nu în ultimul rând este de amintit că, în faţa instanţei de fond, fiica inculpatului l-a indicat pe acesta ca autor al violului, iar inculpatul a recunoscut el însuşi comiterea acelei infracţiuni ca şi a incestului prin multiple declaraţii, date nu doar în cursul urmăririi penale ci şi în dosarele de fond de la judecătorie şi tribunal.
Semnificativ este şi faptul că revenirea sa asupra acestor recunoaşteri s-a produs numai după pronunţarea sentinţei conform căreia urma să execute 12 ani de închisoare şi după ce, într-o primă motivare a apelului, a criticat respectiva hotărâre exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei.
Reiterarea acestei din urmă critici în recurs este, de asemenea, nejustificată fiind de remarcat că, dimpotrivă, în aplicarea prevederilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la scopul pedepsei şi la criteriile de individualizare a acesteia, instanţele s-au orientat spre minimul special al sancţiunii prevăzut de art. 197 alin. (3) C. pen.
Curtea reţine pe de altă parte că analizarea în apel a omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa în legătură cu infracţiunea de denunţ calomnios săvârşită, potrivit rechizitoriului, împotriva numitului S.G. ar fi contravenit principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Aşa fiind, soluţia instanţei de apel este legalã şi sub aspectul menţionat, găsindu-şi deplin temei în dispoziţiile art. 372 C. proc. pen.
De altfel principiul amintit este aplicabil şi în cazul soluţionării recursului, conform art. 3858 C. proc. pen.
Reţinând deci că în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi a art. 38516, raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea urmează, de asemenea, să se pronunţe în sensul deducerii, din pedeapsa principală aplicată inculpatului, a perioadei cuprinse între data arestării sale preventive şi data pronunţării prezentei hotărâri.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul urmează a fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu menţiunea că onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 280 din 3 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicatã inculpatului timpul arestării preventive de la 6 noiembrie 2003 la 18 noiembrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2004
| ← ICCJ. Decizia nr. 6076/2004. Penal. Leg.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6107/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
