ICCJ. Decizia nr. 633/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 633/2004
Dosar nr. 5623/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 283 din 27 octombrie 2003, Tribunalul Bihor-Oradea, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1949 din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei Oradea, aşa cum a fost ea modificată prin Decizia penală nr. 85/ A din 9 februarie 2001 a Tribunalului Bihor, pedeapsă pe care o va executa alături de pedeapsa din prezenta cauză, prin privare de libertate.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din această pedeapsă de 3 ani închisoare durata arestului preventiv a acestuia de la 13 iulie 2000 şi până la 12 februarie 2001.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut pe inculpat în stare de arest şi a prelungit măsura arestării preventive a acestuia de la 27 octombrie 2003 şi până la 25 noiembrie 2003.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată în prezenta cauză durata arestului preventiv a aceluiaşi inculpat, de la 19 iunie 2003 şi până la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.000.000 lei în favoarea părţii vătămate F.I., cu titlu de despăgubiri civile în favoarea acestei părţi vătămate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că inculpatul L.A. o cunoştea pe partea vătămată F.I. de mai mult timp, întrucât îi dusese spre vânzare de mai multe ori fier vechi, partea vătămată având o unitate care se ocupa cu achiziţionarea de materiale feroase şi neferoase, situată pe str. Oneşti din Oradea.
La data de 17 iunie 2003, în jurul orelor 22,00, inculpatul a intrat în casa părţii vătămate pe poarta care era deschisă şi i-a spus acestuia că un cunoscut de-al lui are o maşină plină cu materiale feroase şi neferoase şi după câteva clipe inculpatul i-a aplicat o lovitură în faţă, iar partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut, pierzându-şi cunoştinţa fiind găsit aşa de soţia acestuia. Revenindu-şi, partea vătămată şi-a dat seama că îi lipseşte borseta în care avea peste 7.000.000 lei şi mai multe acte, respectiv talonul şi certificatul de înmatriculare al maşinii, permisul de conducere, precum şi un telefon celular. Partea vătămată a declarat că în dimineaţa zilei de 18 iunie 2003 l-a sunat inculpatul pe telefonul soţiei sale şi i-a spus că îl va suna din nou pentru a stabili modul în care îi va restitui actele, convenind să se întâlnească în data de 19 iunie 2003 în apropierea sediului Poliţiei municipiului Oradea, pe o terasă. Partea vătămată a anunţat organele de poliţie, care au venit la faţa locului şi i-au condus pe amândoi la sediul poliţiei unde au fost ridicate de la inculpat actele şi telefonul mobil, fiind restituite părţii vătămate.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat, conform certificatului medico-legal, 1-2 zile îngrijiri medicale, iniţial, apoi totalul zilelor de îngrijiri medicale ridicându-se la 12.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile părţii vătămate F.I., declaraţiile martorilor V.M. şi M.D., concubina părţii vătămate, raportul de constatare medico-legală, procesele verbale de confruntare.
Deşi iniţial, în timpul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, ulterior, în faţa instanţei a revenit asupra declaraţiilor şi nu a mai recunoscut comiterea infracţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul L.A., solicitând, în principal achitarea sa, pe motiv că nu a comis fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei şi înlăturarea executării restului de pedeapsă din pedeapsa de 3 ani închisoare, cu privire la care s-au aplicat dispoziţiile art. 83 C. pen., având în vedere situaţia sa familială grea.
Prin Decizia penală nr. 221/ A din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.A., considerând că în mod corect, pe baza probelor administrate, dar şi a declaraţiei iniţiale a inculpatului, instanţa de fond a reţinut vinovăţia acestuia, aplicându-i o pedeapsă minimă de 5 ani închisoare, iar în ceea ce priveşte restul de pedeapsă rămas neexecutat, din pedeapsa de 3 ani închisoare, revocarea suspendării executării acestui rest fiind obligatorie, conform art. 83 C. pen., nu se putea dispune înlăturarea lui, aşa cum a cerut inculpatul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, recurs apreciat de instanţă ca fiind promovat în termen legal, prin care a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că fapta nu a fost săvârşită de el, ci de o altă persoană, iar, în subsidiar, redozarea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Verificând Decizia atacată, atât sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că instanţa de fond şi cea de apel, au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului şi au stabilit corespunzător pedeapsa aplicată acestuia.
Cu privire la motivele de recurs invocate de inculpat, sunt de arătat următoarele: faptul că inculpatul este autorul faptei şi nu altă persoană, aşa cum a susţinut, este dovedit cu declaraţiile părţii vătămate F.I., ale martorilor V.M. şi M.D., raportul de constatare medico-legală, procesele verbale de confruntare şi nu în ultimul rând declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, atât în faţa organelor de cercetare penală, cât şi în faţa procurorului, ambele în prezenţa unui apărător, în care a recunoscut săvârşirea faptei.
Împrejurarea că ulterior inculpatul nu a mai recunoscut că este autorul faptei este lipsită de relevanţă, întrucât în sprijinul susţinerii invocate, respectiv că partea vătămată îi datora o sumă de bani şi pentru a-l mai amâna cu restituirea acesteia i-a dat de bunăvoie buletinul de identitate, certificatul de înmatriculare al maşinii şi telefonul mobil, nu a făcut nici un fel de dovadă, aceasta rămânând o simplă afirmaţie.
Mai mult, schimbarea atitudinii procesuale penale a inculpatului în cursul cercetării judecătoreşti, fără nici o motivare pertinentă din partea acestuia, nu poate fi primită, ea părând ca o încercare de a desimula adevărul în vederea sustragerii sau diminuării răspunderii penale.
Prin urmare, neexistând nici o dovadă care să contrazică situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului reţinute de prima instanţă şi confirmate de instanţa de apel, motivul de casare invocat de inculpat prin care solicită a se dispune achitarea pentru considerentul că fapta nu a fost săvârşită de el nu poate fi primit.
Referitor la cea de-a doua critică, formulată în subsidiar, şi anume reducerea pedepsei se constată, de asemenea că este nefondată.
Faţă de gravitatea faptei comise, de pericolul social ridicat pe care aceasta îl prezintă şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o poziţie de negare a vinovăţiei sale, la care se adaugă şi statutul său de recidivist postcondamnatoriu pe care îl are, se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare nu poate fi apreciată ca severă, executarea ei fiind în măsură să contribuie la realizarea prevederilor art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul L.A. este nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A. împotriva deciziei penale nr. 221/ A din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 13 iulie 2000 la 12 februarie 2001 şi timpul arestării preventive de la 19 iunie 2003 la 3 februarie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 631/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 638/2004. Penal → |
|---|
