ICCJ. Decizia nr. 6352/2004. Penal. Art.254 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6352/2004
Dosar nr. 4481/2004
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 656 din 30 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 2852/2003, Tribunalul Iaşi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul T.A., pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) şi art. 250 alin. (2) C. pen.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.D., precum şi cererea privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi a infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut că inculpatul, conductor de tren la SN C.F.R. divizia de călători, în noaptea de 1 iulie 2002, fiind în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (de controlare a legitimaţiilor de călătorie), în trenul personal nr. 6488 cu direcţia Iaşi, în jurul orelor 4,00, în apropierea staţiei Iacobeni, a cerut părţii vătămate S.D. biletul de călătorie. Acesta i-a oferit inculpatului suma de 10.000 lei pentru a-i permite călătoria frauduloasă din Halta Soldana până la Staţia Cf Iaşi. Inculpatul a fost, în principiu, de acord, dar i-a solicitat suma de 15.000 lei.
Nemulţumit, S.D. s-a enervat şi i-a cerut inculpatului să-i elibereze un bilet cu taxare, eliberându-i-se de către inculpat un bilet în valoare de 24.000 lei. Inculpatul a primit de la călător suma de 50.000 lei, dar din lipsă de monedă i-a restituit doar 25.000 lei. Partea vătămată i-a reproşat inculpatului că a găsit o altă metodă de a-şi însuşi pe nedrept bani de la călători. Între cei doi a izbucnit un conflict, în cursul căruia inculpatul a lovit pe S.D. cu pumnii şi picioarele în faţă şi în zona membrelor inferioare. Ca urmare a acestor violenţe, partea vătămată a suferit leziuni corporale, care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa şi-a întemeiat soluţia de achitare a inculpatului pe declaraţiile date de martorii oculari în faţa instanţei de judecată, înlăturând declaraţiile date de aceiaşi martori în faza de urmărire penală, întrucât acestea nu s-ar corobora cu alte probe.
Prin Decizia penală nr. 241 din 29 iunie 2004, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a desfiinţat sentinţa menţionată şi, rejudecând cauza, l-a condamnat pe inculpatul T.A. la 6 luni închisoare, în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la 2 luni închisoare, în baza art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată pedeapsa de 2 luni aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., atrăgându-i atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din legea de graţiere.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, punându-i în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la despăgubiri civile în sumă de 360.000 lei, reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal, şi la 1 milion lei daune morale.
Instanţa de apel a reţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a înlăturat declaraţiile date de martori la urmărirea penală, martori care au revenit în instanţă asupra acestor declaraţii, deoarece, aceşti martori cercetaţi apoi pentru mărturie mincinoasă au precizat că faptele s-au petrecut conform primelor depoziţii, revenirea în instanţă fiind determinată de refuzul părţii vătămate de a le plăti cheltuielile de deplasare.
Instanţa a reţinut gravitatea infracţiunilor săvârşite, întrucât inculpatul a acţionat contrar atribuţiilor sale de serviciu, nefiind relevantă suma solicitată drept mită şi a săvârşit acte de violenţă în exerciţiul aceloraşi atribuţii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul solicitând casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei prin care a fost achitat pentru ambele fapte.
Examinând recursul, Înalta Curte constată, că este nefondat, pentru următoarele argumente:
Din examinarea probelor administrate, rezultă că inculpatul a pretins bani de la călătorul S.D., pentru încălcarea unei atribuţii de serviciu, bani care nu i se cuvin, aspecte ce reprezintă elemente constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. Constituie probe în acest sens, declaraţia părţii vătămate S.D., declaraţiile martorilor oculari S.G., B.C., E.D. şi chiar declaraţia inculpatului prin care recunoaşte parţial faptele, declaraţii date la poliţie şi menţinute la Parchet.
Înlăturarea acestor probe de către prima instanţă a fost nejustificată, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, instanţa neputând înlătura declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală, numai pe considerentul că aceşti martori audiaţi în instanţă nu şi-au mai menţinut declaraţiile iniţiale.
Pe de altă parte, aceste declaraţii se coroborează perfect cu susţinerile părţii vătămate, care, potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen., constituie, de asemenea mijloc de probă.
Cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă, pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost condamnat de instanţa de apel, prin Decizia atacată, Înalta Curte reţine, de asemenea, temeinicia şi legalitatea hotărârii instanţei de control judiciar, deoarece şi în acest caz există probe certe privind vinovăţia inculpatului (care, de altfel, a recunoscut săvârşirea faptei în declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi). Declaraţiile martorilor oculari menţionaţi, declaraţia părţii vătămate, declaraţia inculpatului, precum şi certificatul medico-legal din dosarul de urmărire penală, fac dovada deplină a săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte constată că Decizia instanţei de apel este legală şi justificată de probele administrate în cauză, astfel încât va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A., împotriva deciziei penale nr. 241 din 29 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6349/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6356/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
