ICCJ. Decizia nr. 6538/2004. Penal. Art211 alin 2 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6538/2004
Dosar nr3869/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 435 din 3 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul V.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod, a art. 74 lit. c) şi a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 29 iunie 2003, inculpatul şi V.A. rulau cu un autoturism pe raza localităţii Brăneşti.
În dreptul haltei de cale ferată, inculpatul a observat, staţionat, un camion încărcat cu lemne. Imediat, i-a cerut prietenului lui să oprească lângă cabina camionului şi susţinând că este reprezentat al ocolului silvic, i-a solicitat şoferului, imperios, să-i prezinte actele vehiculului şi documentele de provenienţă a lemnelor. După ce i s-au prezentat documentele, inculpatul a păstrat la el bonul pentru lemne şi i-a spus conducătorului auto să-l aştepte pentru că se va reîntoarce cu organele de poliţie.
După circa o oră şi jumătate, inculpatul revenit la camion, de această fată el fiind singur şi i-a cerut şoferului să-i dea suma de 2.000.000 lei, în caz contrar ameninţându-l că îl va răni şi-i va descărca lemnele la o şcoală din Brăneşti.
În drumul spre postul de poliţie, de această dată conducătorul auto fiind însoţit de A.T.O. şi O.C., inculpatul la un moment dat s-a postat în faţa şoferului şi, răstit, l-a ameninţat că dacă nu-i dă suma de 2.000.000 lei îl va omorî.
De frică, şoferul a fugit, încercarea inculpatului de a-l prinde nedând rezultatul scontat. Imediat, în acest context, inculpatul s-a deplasat la camion şi găsindu-l pe scaunul conducătorului auto pe O.I., a urcat în cabină, a blocat geamul portierei şi ameninţându-l pe ocupant, a reuşit ca acesta să-i dea suma de 1.300.000 lei luată de sub pătură, după care inculpatul i-a spus că va reveni spre seară, pentru a primi şi restul de 700.000 lei.
Depistat fiind de organele în drept, asupra inculpatului s-au găsit banii, suma fiind restituită în natură.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
În apelul declarat, parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicia pedepsei şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 109 alin. (4) C. proc. pen., respectiv, restituirea către persoana căruia îi aparţinea briceagul.
Inculpatul şi-a motivat calea de atac a apelului pe netemeinicia pedepsei aplicată, considerată a fi prea aspră.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 440 din 11 iunie 2004, a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa şi a majorat pedeapsa de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, în baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a restituit către proprietar, briceagul corp delict.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Recursul declarat de parchet a fost motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 şi 14 C. proc. pen., respectiv, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare şi s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul şi-a motivat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sens în care a solicitat menţinerea pedepsei aplicată de prima instanţă.
Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentul ce se va detalia.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Art. 263 din acelaşi cod, prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă. fapta reţinută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea.
În aceeaşi ordine de idei, art. 264 alin. (1) C. proc. pen., prevede că rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată.
Art. 317 C. proc. pen., prevede că judecarea se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei.
Raportând la cauză aceste dispoziţii procedural penale, se reţine că prin rechizitoriul din iulie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, emis în dosarul nr. 3544/P/2003, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
Nici un moment actul de inculpare nu a avut în vedere şi o altă faptă, respectiv cea prevăzută de art. 240 C. pen., uzurparea de calităţi oficiale, mai mult, urmărirea penală s-a făcut în exclusivitate pentru fapta de tâlhărie, simpla susţinere din cuprinsul unor propoziţii ale respectivului act că inculpatul s-ar fi prezentat ca fiind de la un ocol silvic (nici nu s-a individualizat vreun asemenea organism), neputând duce la concluzia că actul de trimitere în judecată, implicit, ar fi investit instanţa şi cu infracţiunea prevăzută de art. 240 C. pen.
Ca atare, sub acest aspect, primul motiv al recursului declarat de parchet, nu este fondat.
Privind pedeapsa aplicată inculpatului, se reţine că procedând la individualizarea acesteia, instanţa de apel şi instanţa care a judecat fondul, deşi au luat în considerare unele criterii generale aşa cum sunt prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu le-a apreciat prin corelare, respectiv, pericolul social grav al faptei, împrejurările în care ea a fost săvârşită, astfel cum s-au detaliat în situaţia de fapt şi, mai ales, persoana inculpatului, recidivist, motive pentru care în cauză nu se pot justifica circumstanţe atenuante cu consecinţa aplicării unei pedepse mici.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 52 C. pen., text de lege care prevede scopul pedepsei, se apreciază că 5 ani închisoare sunt în măsură să realizeze prevenţia generală şi specială.
Recursul declarat de inculpat vizând netemeinicia pedepsei aplicată de instanţa de apel, în opinia recurentului hotărârea primei instanţe fiind temeinică şi legală sub acest aspect, este nefondat, aşa cum s-a reţinut prin aprecierea ca fondat a motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în recursul declarat de parchet.
Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de parchet fiind fondat, urmează a fi admis, iar în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 440 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul V.V.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 435 din 30 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) şi ale art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., dispoziţii pe care le înlătură şi cu privire la pedeapsa aplicată.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 30 iunie 2003, la 7 decembrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6534/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6560/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
