ICCJ. Decizia nr. 6570/2004. Penal. 211art.211 alin .2 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6570/2004
Dosar nr. 3871/2004
Şedinţa publică din 8 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin sentinţa penală nr. 163 din 1 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 8205/2003, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (2) lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpaţii:
- B.M.S. şi
- L.A. la câte:
- 8 ani închisoare fiecare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul:
- B.M.M. la pedeapsa de:
- 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul minor:
- M.I., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă, la pedeapsa de:
- 3 ani şi 6 luni închisoare.
A interzis tuturor inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestului preventiv din 6 iunie 2003, pentru inculpaţii B.M.S., B.M.M. şi L.A. la zi şi a menţinut starea de arest, iar pentru inculpatul minor M.I. a dedus arestul din data de 2 iulie 2003 până la data de 4 iulie 2003.
În temeiul art. 116 C. pen., a interzis inculpatului L.A. dreptul de a se afla în municipiul Timişoara pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpaţii în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile B.V. suma de 5.800.000 lei despăgubiri civile.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul L.A. sumele de 730.000 lei şi 930.000 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la câte 7.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 400.000 lei onorariu avocat oficiu către Baroul Timiş.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut următoarele:
În seara de 31 mai 2003 partea vătămată B.V. s-a deplasat, în jurul orelor 15,00, pe Calea Lugojului din Timişoara pentru a se întâlni şi a avea relaţii sexuale cu prostituate.
A stabilit cu numita M.R. întreţinerea unui raport sexual în schimbul sumei de 300.000 lei, s-a dus la Hotel B. şi după ce a luat banii aceasta a părăsit camera hotelului, fără a mai întreţine actul sexual.
Partea vătămată a coborât în stradă pentru a o găsi dar a întâlnit-o pe amica ei F.I. cu care a întreţinut relaţii sexuale în pădurea din apropierea Ştrandului T.
Observând aceasta, inculpatul L.A. îi cere concubinei sale N.V. să-l acosteze pe B.V. dându-i astfel lui posibilitatea să intervină, pentru a o salva. Deşi partea vătămată a refuzat, inculpatul L.A. s-a apropiat de el şi i-a aplicat o lovitură în zona feţei, victima i-a aplicat şi ea un pumn acestuia, după care s-au încăierat căzând în iarbă.
Inculpaţii B.M.S., B.M.M. şi M.I., care erau în apropiere au început să o lovească pe victimă cu pumnii şi picioarele dând prilej inculpatului L.A. să sustragă din buzunarul pantalonilor portmoneul părţii vătămate, împreună cu telefonul mobil.
Inculpatul L.A. i-a smuls părţii vătămate şi inelul din aur de pe deget, după care toţi au părăsit zona şi s-au deplasat la un local situat în perimetrul zonei de Est din Timişoara unde au împărţit bunurile sustrase.
Inculpatul L.A. a primit de la inculpatul B.M.S. suma de 1.500.000 lei împreună cu telefonul şi inelul din aur, inculpatului M.I. i-a revenit suma de 700.000 lei, iar fraţilor B. câte 700.000 lei fiecare.
După primirea părţii sale de profit inculpatul L.A. a vândut inelul cumpărătoarei de bună credinţă S.A. în schimbul sumei de 900.000 lei, iar telefonul mobil martorului P.C. în schimbul sumei de 730.000 lei, bunuri care au fost ridicate de organele de poliţie şi restituite părţii vătămate.
În cursul urmăririi penale inculpatul M.I. a restituit părţii vătămate suma de 400.000 lei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza plângerii părţii vătămate (care la data de 3 iunie 2003 a relatat că, în noaptea de 31 mai 2003, a fost victima unei tâlhării comise de un grup de cinci persoane de etnie rromă, în complicitate cu nişte prostituate de aceeaşi etnie, prilej cu care a fost deposedat cu violenţă de banii şi bunurile de valoare pe care le posedă), a certificatului medico-legal, ce atesta existenţa unor leziuni la nivelul feţei şi capului, a procesului verbal de cercetare la faţa locului, a planşelor foto, declaraţiilor inculpaţilor, ale martorilor, precum şi cu dovezile de restituire a unor bunuri.
Apelurile declarate de inculpaţi împotriva acestei sentinţe au fost respinse de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia penală nr. 209/A/2004.
Inculpatul minor M.I. a formulat, în termen recurs, împotriva ultimei hotărâri, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire şi reducerea corespunzătoare a pedepsei, a cărei executare să fie suspendată condiţionat.
Motivele invocate urmează a fi analizate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că inculpatul minor M.I. l-a ţinut de picioare în momentul în care ceilalţi îi aplicau diferite lovituri.
La rândul său, M.I. a recunoscut participarea sa, relatând cu lux de amănunte modul în care a comis infracţiunea, imobilizând victima de picioare, timp în care inculpatul L.A. a sustras bunurile din buzunarul pantalonilor şi inelul de aur de pe deget. Ulterior inculpaţii, împreună cu recurentul s-au deplasat la un local unde au împărţit banii şi bunurile.
Potrivit art. 221 C. pen., constituie infracţiunea de tăinuire, primirea, dobândirea sau transformarea unui bun, ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte penale.
Această infracţiune presupune lipsa unei înţelegeri prealabile sau concomitente între autorul sustragerii şi cel care dobândeşte bunul provenit din săvârşirea faptei penale, ca şi lipsa oricărei participaţii la comiterea sustragerii.
Or, în cauză, M.I. a participat la agresiunea comisă împotriva victimei. El a luat parte la adoptarea hotărârii de a săvârşi tâlhăria, la stabilirea modului de a acţiona, a imobilizat victima, apoi a primit o parte din bunurile sustrase prin violenţă.
Aşadar, recurentul este coautor la infracţiunea de tâlhărie, astfel cum au reţinut corect instanţele de fond şi de apel, nicidecum un tăinuitor.
În consecinţă, primul motiv de recurs susţinut de inculpat este nefondat.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, la care s-a făcut referire prin al doilea motiv de recurs, Curtea constată că instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind că reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată însă către minimul prevăzut de lege. Inculpatul nu are antecedente penale şi a recunoscut fapta săvârşită, a absolvit 8 clase, după care a abandonat pregătirea şcolară. Provine dintr-o familie cu carenţe educaţionale.
Toate aceste date, coroborate cu periculozitatea socială deosebită a faptei, demonstrează că nu este întemeiată nici critica privind greşita individualizare a pedepsei.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul inculpatului, menţinând ca legale hotărârile atacate.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 209/ A din 14 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Constată că inculpatul M.I. se află arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6560/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6598/2004. Penal. Recurs - art.211 alin.2... → |
|---|
