ICCJ. Decizia nr. 6567/2004. Penal. Art20,174,175 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6567/2004
Dosar nr. 5536/2004
Şedinţa publică din 8 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 83 din 17 iunie 2004, Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe inculpatul C.N. la o pedeapsă de 18 ani închisoare şi 9 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), precum şi art. 67 alin. (1) şi (2).
S-a menţinut starea de arest şi s-a computat prevenţia de la 8 mai 2004 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate B.V. şi C.M.F. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că, în noaptea de 7 mai 2004, inculpatul a agresat fizic şi psihic pe soţia sa, victima C.G., care pentru a-şi asigura scăparea s-a aruncat pe fereastra de la bucătăria apartamentului situat la etajul 4 al blocului, decedând.
Pe baza declaraţiilor martorilor B.E., C.E., P.F., D.G. şi M.M., coroborate cu relatările inculpatului, s-a stabilit că în familia inculpatului exista un climat tensionat generat de comportamentul violent al acestuia, care consuma frecvent băuturi alcoolice, venea acasă în stare de ebrietate, îşi bătea soţia şi întreţinea relaţii extraconjugale.
De două-trei ori pe săptămână inculpatul îşi agresa soţia. Aceasta îl aştepta acasă până noaptea târziu, îmbrăcată, pentru a reuşi să părăsească în fugă locuinţa şi să caute adăpost la vecini ori la rude.
Uneori, victima fugea desculţă şi îmbrăcată sumar, indiferent de anotimp, nemaiavând posibilitatea să se adăpostească în altă parte, decât în parcul din faţa blocului în care locuia.
Ultimul incident violent la care a fost supusă victima s-a petrecut în noaptea de 7 mai 2004. Astfel cum inculpatul l-a descris în declaraţiile sale, după ce a plecat de la locul de muncă, în jurul orelor 18,00, a cutreierat mai multe baruri din oraş, consumând bere şi vodcă, ajungând acasă, în jurul orelor 24,00. El i-a cerut soţiei să-i încălzească mâncarea şi să-i prepare o salată. Replica acesteia, în sensul că „salata să i-o facă cei cu care a umblat până acum", l-a enervat. Inculpatul a început să-şi înjure soţia şi i-a smuls din mână cuţitul cu care aceasta tăia pâinea. Victima a fugit, cu intenţia să părăsească apartamentul, ştiind că va fi agresată fizic.
Inculpatul, continuând să o înjure şi să o ameninţe, a urmărit-o, a aruncat cu oala de mâncare înspre ea, apoi i-a ieşit din nou în faţă pe uşa de intrare în bucătărie, împiedicând-o să fugă afară. Victima s-a refugiat în sufrageria apartamentului, dar inculpatul a urmărit-o şi văzând că nu reuşeşte să o prindă, a aruncat după ea cu telecomanda televizorului.
Revenind în bucătărie, victima a fost întâmpinată din nou de inculpat, care a încercat să o prindă şi să o lovească. Disperată şi neavând altă posibilitate de a scăpa, victima s-a aruncat prin fereastra deschisă a balconului situat la etajul 4 al blocului.
În urma impactului cu solul, victima a suferit mai multe fracturi şi rupturi de organe interne, care i-au produs decesul.
Raportul de constatare medico-legală a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, urmare politraumatismelor cranio-toraco-abdominale, fracturilor şi rupturilor organelor interne. Leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire de corpuri dure, în cadrul unei precipitări.
Cu ocazia cercetării locului faptei, în bucătăria apartamentului s-au găsit o şurubelniţă şi o bucată din mânerul cuţitului pe care inculpatul l-a aruncat după victimă, în sufragerie s-a găsit telecomanda parţial distrusă, iar pe pereţi erau împrăştiate resturi de mâncare.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de inculpat.
Prin Decizia penală nr. 634/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul parchetului, a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi a majorat pedeapsa la 20 de ani închisoare, respingând, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
S-a motivat că se impune majorarea pedepsei, faţă de periculozitatea deosebită a inculpatului şi a faptei săvârşite, precum şi de lipsa sentimentului de căinţă şi regret, atâta timp cât inculpatul iniţial a negat total faptele, iar ulterior, deşi a recunoscut incidentul din 7 mai 2004, a contestat comportamentul violent avut anterior evenimentului tragic.
Instanţa de apel, ca şi cea de fond, a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de determinare la sinucidere, prevăzută de art. 179 C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei, reţinând că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a-şi omorî soţia, prin violenţele la care a supus-o, astfel încât aceasta, de frică şi pentru a scăpa s-a aruncat în gol de la etajul 4 al blocului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 179 C. pen. şi în subsidiar, reducerea pedepsei.
Motivele invocate urmează a fi analizate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând criticile aduse de inculpat şi verificând probele administrate în cauză, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 179 C. pen., latura obiectivă a infracţiunii constă în fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc. Infracţiunea se pedepseşte mai grav în cazul în care fapta s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de consecinţele activităţii sale, ori nu putea fi stăpână pe actele sale.
Aşadar, esenţial în existenţa infracţiunii de determinare sau înlesnire la sinucidere este ca moartea victimei să constituie urmarea unui act de voinţă a acesteia, chiar dacă a fost îndemnată sau determinată de către inculpat, dar ea a avut posibilitatea să decidă liber asupra actului său, fără a exista o constrângere în acest sens. În sprijinul acestei interpretări vine şi măsura sancţionării mai severe a determinării la sinucidere a unui minor ori a unei persoane care nu şi-a dat seama de consecinţe şi nu era stăpână pe actele sale.
În speţă însă, inculpatul exercitând ameninţări deosebite şi prelungite în timp, asupra victimei, a constrâns-o să se arunce pe fereastră, ca fiind singura scăpare.
Victima nu a decis liber cu privire la sinucidere, ci ca urmare a constrângerii exercitate de inculpat prin violenţele fizice şi psihice la care a fost supusă şi cărora nu a mai putut rezista.
În cazul constrângerii la sinucidere, nu poate exista determinare sau înlesnire, întrucât victima nu are libertatea de a decide.
Dimpotrivă, există înlesnirea sinuciderii, atunci când sinucigaşul este ajutat în orice mod la realizarea unei hotărâri deja luată în acest sens.
Fapta inculpatului care prin ameninţări şi-a constrâns soţia să se arunce de la etajul 4, cu consecinţa morţii acesteia, constituie infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c), iar nu infracţiunea de determinare la sinucidere.
Victimei i s-a anihilat posibilitatea de a decide, în mod liber, asupra acţiunilor sale, prin comportamentul violent şi ameninţător avut de inculpat. Aflată în stare de pericol prelungit, victima nu a găsit răspunsul şi comportamentul adecvat pentru a se salva, reacţia sa de protecţie fiind anihilată. Înfricoşarea ei a determinat pierderea controlului şi afectarea capacităţii de decizie. Stresul şi tensiunea din cadrul relaţiei de familie, amplificate de un nou act violent, a determinat victima să aleagă soluţia aruncării pe fereastră, de la etajul 4.
Inculpatul şi-a dat seama că datorită violenţelor exercitate, pentru a scăpa, victima se va arunca de la etaj, în imposibilitatea de a fugi, acceptând producerea rezultatului letal. El, astfel, a acţionat cu intenţia indirectă de a o ucide.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a majorat cuantumul pedepsei, având în vedere comportamentul extrem de violent al inculpatului, pe o lungă perioadă de timp, ca şi atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii, iniţial prin inventarea unui scenariu potrivit căruia victima ar fi fost tâlhărită de persoane necunoscute, care au aruncat-o de la etaj, apoi prin limitarea acţiunilor sale violente la o simplă ceartă familială, petrecută în noaptea de 7 mai 2004.
Realizarea scopurilor pedepsei, în special a celui de prevenţie generală, se poate asigura prin executarea unei pedepse orientată către maximul special prevăzut de lege.
Aşa fiind, ambele motive de recurs invocate de inculpat, se privesc ca nefondate.
Analizând hotărârea atacată, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi cu privire la cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, se constată că aceasta este legală, urmând, astfel a fi menţinută.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează a respinge recursul inculpatului.
Din durata pedepsei se va deduce prevenţia cu începere de la 8 mai 2004 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 634/ A din 31 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 8 mai 2004 la 8 decembrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6568/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 6533/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
