ICCJ. Decizia nr. 6578/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6578/2004
Dosar nr. 5401/2004
Şedinţa publică din 8 decembrie 2004
Examinând recursul de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 296 din 31 martie 2004 a Tribunalului Dolj s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 312 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., raportat la art. 14 din Decretul nr. 446/1979 şi condamnarea inculpatului S.C. după cum urmează:
- în baza art. 312 alin. (1), raportat la art. 14 din Decretul nr. 466/1979, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. la un an şi 6 luni închisoare;
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate 7 ţigări, conţinând cofeină şi heroină.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că la data de 3 februarie 2004 inculpatul a fost surprins în timp ce încerca să comercializeze 7 ţigări ce conţineau cofeină în amestec cu heroină, substanţe pe care inculpatul a declarat că le-a procurat de la o persoană necunoscută din Bucureşti.
Sentinţa a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi de inculpat.
În apelul procurorului s-a susţinut că pedepsele aplicate sunt prea blânde.
Inculpatul şi-a retras apelul în Şedinţa publică din 30 august 2004.
Prin Decizia penală nr. 370 din 30 august 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a respins ca nefondat apelul procurorului şi s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat.
Inculpatul a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 3851 alin. ultim. C. proc. pen., potrivit cărora persoanele care şi-au retras apelul pot declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate în apel, dacă prin aceasta a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Întrucât în speţă prin Decizia pronunţată în apel nu s-a modificat hotărârea dată în primă instanţă, recursul va fi respins ca inadmisibil conform art. 3859 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 370 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6577/2004. Penal. Art.211 alin2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6583/2004. Penal → |
---|