ICCJ. Decizia nr. 6651/2004. Penal. Art.20 rap.la art.197, 211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6651/2004
Dosar nr. 6460/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 274/ D din 29 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2125/2004, a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv începând din 18 februarie 2004, la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.Z. următoarele sume:
- 14.000.000 lei, despăgubiri civile;
- 10.000.000 lei, daune morale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului cu care inculpatul a ameninţat victima şi care se află în Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt că, în ziua de 14 februarie 2004, aflându-se în locuinţa părţii vătămate C.Z. din comuna Onceşti, judeţul Bacău, a încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta împotriva voinţei ei, acţiunea fiind întreruptă de prezenţa ulterioară a soţului victimei. În aceleaşi împrejurări, prin violenţă şi ameninţare cu un cuţit, inculpatul a sustras obiecte din aur, aparţinând aceleiaşi părţi vătămate, care pentru leziunile cauzate a necesitat 12-13 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, s-a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de fond cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei, în sensul că în mod nelegal s-a înlăturat agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., încadrarea juridică fiind cea dată prin rechizitoriu.
Inculpatul prin apelul declarat, cât şi prin apărătorul din oficiu a solicitat achitarea pentru ambele infracţiuni şi punerea în libertate, susţinând că este nevinovat, totul fiind o înscenare, iar în subsidiar să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen., pentru completarea probelor de organele de urmărire penală.
Prin Decizia nr. 309 din 12 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău numai cu privire la încadrarea juridică a faptei, care a fost schimbată din art. 211 alin. 21 lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 211 alin. 21 lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinând că agravanta prevăzută de lit. c) este incidentă indiferent de modul în care inculpatul a pătruns în locuinţă, relevant fiind că fapta se comite de infractor în mai mare siguranţă într-o locuinţă sau dependinţă a acesteia.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru fapte pe care nu le-a comis iar, în subsidiar, faţă de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată.
În motivarea recursului, inculpatul a susţinut că nu a săvârşit infracţiunea de tentativă de viol, deoarece partea vătămată este cea care i-a făcut avansuri, însă el nu a cedat, situaţie în care faptei îi lipseşte un element constitutiv şi se impune achitarea. În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, inculpatul susţine că nu a săvârşit nici această faptă, că, dacă ar fi intenţionat să sustragă bunuri din locuinţa părţii vătămate, ar fi avut numeroase ocazii, lucrând ca zilier în casa acesteia. Mai arată că totul a fost o înscenare regizată de partea vătămată. În subsidiar, solicită reducerea pedepsei în raport de circumstanţele sale personale, respectiv faptul că este căsătorit şi are copii în întreţinere, motiv pentru care şi lucra ca zilier la partea vătămată.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă de viol, leziunile traumatice produse părţii vătămate fiind specifice unor violenţe exercitate în scopul întreţinerii de acte sexuale. Constatările în acest sens ale actului medico-legal se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor care au văzut-o în momentele imediat următoare săvârşirii faptei; în plus, partea vătămată a fost de acord să se supună testării la poligraf, constatându-se că răspunsurile sale la întrebările relevante pentru cauză nu au evidenţiat un comportament simulat, pe când, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, s-a evidenţiat exact contrariul.
Pe de altă parte, se constată că instanţele au reţinut în mod corect că inculpatul a săvârşit şi infracţiunea de tâlhărie, în modalitatea prevăzută de agravantele de la lit. b) şi c) ale art. 211 alin. (21), inculpatul având asupra sa un cuţit şi săvârşind fapta într-o dependinţă a locuinţei părţii vătămate. Nerecunoaşterea inculpatului referitor la exercitarea violenţelor şi sustragerea bunurilor a fost combătută prin declaraţiile părţii vătămate, coroborată cu declaraţiile martorilor care ştiau că aceasta purta în mod obişnuit acele bijuterii, dar nu le mai avea imediat după săvârşirea faptei, precum şi cu declaraţiile copiilor inculpatului care au arătat că acesta a practicat o tăietură într-o canapea cu cuţitul şi a împins ceva în tăietura practicată, însă, fiind surprins de fiica sa, probabil că a schimbat locaţia, bijuteriile nemaifiind găsite în acel loc de către copii. În sprijinul formării convingerii asupra vinovăţiei inculpatului vine şi încercarea acestuia de a-şi cere scuze de la partea vătămată, prin intermediul copiilor săi, faţă de care a afirmat că a lovit-o, precum şi faptul că a ascuns cuţitul folosit la ameninţarea acesteia în căptuşeala ghiozdanului uneia dintre fiicele sale.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora, precum şi vinovăţia inculpatului.
2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia şi de starea de recidivă postexecutorie în care se afla la data săvârşirii faptelor; de altfel, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea de tâlhărie iar reţinerea unor circumstanţe atenuante este exclusă pentru motivele arătate.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 309 din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 18 februarie 2004 la 9 decembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6638/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6655/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
