ICCJ. Decizia nr. 6760/2004. Penal. Amânarea executării pedepsei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6760/2004
Dosar nr. 6149/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91/ F din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul B.G.F. în temeiul dispoziţiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300.000 lei.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 9/ F din 29 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul penal nr. 199/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2840 din 26 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.G.F. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 323 alin. (1) C. pen.
La data de 3 iunie 2004, instanţa de fond a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
În motivarea cererii sale de amânare a executării pedepsei, condamnatul B.G.F. a învederat faptul că, în calitate de administrator la SC P. SRL Râmnicu Vâlcea, este unicul responsabil al derulării unor contracte comerciale în valoare de 2 miliarde lei, iar executarea imediată a sancţiunii penale ar conduce la neonorarea obligaţiilor contractuale, cu consecinţa producerii unor grave prejudicii materiale atât pentru propria firmă, cât şi pentru partenerii economici.
Amânarea executării pedepsei s-ar impune, potrivit susţinerilor petiţionarului, şi pentru a i se oferi posibilitatea pregătirii unui înlocuitor care să preia activitatea de administrare a firmei, după efectuarea inventarierilor şi expertizelor comerciale necesare.
Petiţionarul a mai invocat şi consecinţele grave pe care executarea pedepsei le-ar avea asupra familiei sale, el fiind singurul întreţinător al părinţilor şi sorei sale.
Instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de condamnat nu au caracterul unor împrejurări speciale, în sensul prevederilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., neimpunându-se amânarea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs condamnatul B.G.F., solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârilor atacate şi amânarea executării pedepsei.
Temeiul juridic îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Potrivit art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată, când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care acesta lucrează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că în mod temeinic instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de petiţionarul-condamnat nu au caracterul special cerut de lege,
Condamnatul a avut posibilitatea rezolvării problemelor legate de administrarea firmei de la data pronunţării hotărârii de condamnare, 29 noiembrie 2003.
Faptul că la data de 9 ianuarie 2004 el a prelungit contractul de închiriere a unei suprafeţe locative demonstrează fie că problemele predării, administrării firmei nu sunt atât de importante şi urgente pe cât se pretinde, fie lipsă de diligenţă din partea condamnatului care nu poate fi suplinită de instanţa de judecată, prin acordarea amânării executării pedepsei.
De altfel, preluarea, prin cesiune de creanţă, a întregului capital al firmei ale cărei probleme nerezolvate le invocă petiţionarul în cerere, a avut loc tot pe 9 ianuarie 2004, după pronunţarea hotărârii de condamnare a sa, dată la care B.G.F. nu şi-a pus nici o problemă privind modul de administrare a societăţii comerciale în condiţiile privării sale de libertate.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează să respingă recursul, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.G.F. împotriva sentinţei penale nr. 91 din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6759/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 6779/2004. Penal. Art208,209.c. pen. Recurs... → |
|---|
