ICCJ. Decizia nr. 87/2004. Penal. Lg 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 87/2004
Dosar nr. 3520/2003
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 256 din 11 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 722/2003, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei rezultante.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art.64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata arestării preventive a inculpatului de la 18 noiembrie 2002 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpat cantităţile de 0,05 grame heroină şi 0,56 grame heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator.
S-a constatat că proba nr. 2 (o seringă hipodermică) a fost distrusă şi proba nr. 3 (o ţigaretă care conţinea cannabis în amestec cu tutun) a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor sume de bani: 3.000.000 lei, 10 Euro şi 50 dolari S.U.A., ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare şi a unui telefon, culoare negru cu argintiu.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 2.600.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a constatat că la data de 18 noiembrie 2002, organele de poliţie din cadrul I.G.P. B.C.C.O.A.B. au efectuat o percheziţie la imobilul situat în Bucureşti, str. Valea Argeşului, unde domicilia fără forme legale inculpatul S.M.
Potrivit procesului verbal de percheziţie domiciliară, inculpatul a indicat organelor de poliţie pe o măsuţă din sufragerie două punguţe din celofan alb, transparent, ce conţineau o substanţă purvelurentă de culoare cafenie, o seringă ce conţinea un lichid brun-roşcat în valoare de 25 unităţi, o ţigară confecţionată artizanal dintr-o hârtie transparentă, despre toate acestea inculpatul declarând că ele conţin heroină, respectiv cannabis şi că le deţine pentru consum propriu.
Au mai fost găsite 14 punguţe în interiorul unei cutii de TIC-TAC, aflată într-un săculeţ textil aşezat pe canapeaua din sufragerie, inculpatul declarând, de asemenea, că le are pentru consum propriu şi conţin heroină.
În acelaşi proces-verbal se arată că o persoană pe nume „B." a solicitat prin telefon achiziţionarea unei bile şi după aproximativ 10 minute la uşa apartamentului s-a prezentat un tânăr identificat în persoana martorului S.M.B.
În ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri, instanţa a constatat vinovăţia inculpatului, dar nu în modalitatea reţinută prin rechizitoriu şi nedovedită în cauză, ci în modalitatea altor activităţi care contravin circulaţiei legale a substanţelor stupefiante.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere gradul concret de pericol social al infracţiunilor săvârşite, datele personale ale inculpatului şi toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva sentinţei penale nr. 256 din 11 martie 2003 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante.
Parchetul a mai arătat că se impunea confiscarea sumelor de bani ridicate de la domiciliul inculpatului, făcându-se aplicarea art. 17 din Legea nr. 143/2000, precum şi aplicare art. 116 C. pen., privind măsura de siguranţă a interzicerii în Bucureşti.
Apelantul inculpat a solicitat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece din probele administrate nu rezultă că a comis această infracţiune.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpat.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului s-a constatat că a fost bine individualizată avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi datele personale ale inculpatului, reţinerea circumstanţelor atenuante fiind determinată de lipsa antecedentelor penale, atitudine sinceră şi conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptelor.
În ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Legea 143/2000 referitoare la confiscarea sumelor găsite în locuinţa inculpatului s-a apreciat că atâta timp cât nu s-a făcut dovada că aceste sume provin din comiterea infracţiunii în mod corect prima instanţă nu a dispus confiscarea.
Corect a procedat aceeaşi instanţă şi atunci când nu a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a interzicerii dreptului de a se afla în anumite localităţi, prevăzută de art. 116 C. pen., avându-se în vedere datele ce-l caracterizează pe inculpat.
Cu privire la apelul inculpatului instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt probe suficiente care demonstrează vinovăţia inculpatului în săvârşirea traficului de droguri şi anume declaraţia martorului S.M.B., coroborată cu recunoaşterea inculpatului care a relatat că a oferit droguri şi altor persoane pe care le cunoştea pentru a-i ajuta atunci când rămâneau fără droguri şi cu procesele verbale încheiate de organele de poliţie cu ocazia percheziţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 169 C. proc. pen.
Se susţine că în cauză se impune aplicarea faţă de inculpat a unor pedepse în limitele prevăzute de lege şi înlăturarea circumstanţelor atenuante care în opinia parchetului reprezintă în speţă doar elemente care îndreptăţesc instanţele să aplice pedepse apropiate de minim, dar nu justifică coborârea acestora sub minimul special prevăzut de lege.
Referitor la cea de-a doua critică ce vizează greşita restituire către inculpat a unor sume de bani şi a telefonului mobil ridicate de la locuinţa acestuia se argumentează, în sensul că atâta timp cât din probele administrate în cauză rezultă că sumele de bani au fost obţinute din vânzarea dozelor de heroină, iar telefonul mobil a constituit mijlocul prin care inculpatul ţinea legătura cu eventualii clienţi, se impunea confiscarea atât a banilor respectivi în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea 143/2000, cât şi a telefonului mobil conform art. 118 lit. b) C. pen.
Criticile invocate de inculpat se referă la greşita condamnare pentru infracţiunea de trafic de droguri, despre care susţine că nu a săvârşit-o şi pentru care nu există dovezi certe de vinovăţie.
Recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul Parchetului, Curtea constată, că instanţele au procedat corect atunci când, individualizând pedepsele aplicate inculpatului au reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Deşi este de necontestat că infracţiunea de trafic de droguri prezintă un pericol social generic ridicat instanţele au avut în vedere şi pericolul social concret al faptei comise de inculpat, modul, mijloacele şi împrejurările săvârşirii infracţiunii, scopul urmărit şi urmarea produsă, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, conduita sa bună avută anterior, atitudinea din timpul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, elementele ce au îndreptăţit aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Referitor la neaplicarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea 143/2000 şi a art. 118 lit. b) C. pen., este de observat că atâta timp cât instanţele au reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri într-o altă modalitate decât cea reţinută în rechizitoriu şi nedovedită în cauză şi anume sub forma oferirii de droguri altui consumator ca modalitate a activităţii care contravine circulaţiei legale a substanţelor stupefiante, confiscarea banilor şi a telefonului mobil ar fi fost o măsură nelegală.
În opinia instanţelor de fond şi de apel ca dealtfel şi a Înaltei Curţi în speţă nu s-a făcut dovada că inculpatul a traficat droguri în modalitatea deţinerii de heroină în vederea comercializării ci în modalitatea la care deja ne-am referit.
Ca atare nu s-a demonstrat că banii găsiţi la inculpat proveneau din vânzarea drogurilor, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi nici cele ale art. 118 lit. b) C. pen., în legătură cu telefonul mobil.
Ca urmare, Curtea apreciază că instanţele au procedat corect dispunând restituirea către inculpat a bunurilor respective în temeiul art. 169 C. proc. pen.
Cu privire la recursul inculpatului.
Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr. 143/2000 constituie infracţiunea de trafic de droguri, printre altele, deţinerea şi orice alte operaţii privind circulaţia drogurilor de mare risc, fără drept.
Din examinarea textului incriminator, rezultă că, pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri este suficient să se dovedească prin probe, în mod cert, în sarcina autorului infracţiunii, acţiunea de deţinere a acestora în vederea desfăşurării unor activităţi ce contravin circulaţiei legale a stupefiantelor, nu neapărat în vederea comercializării.
În cauză, probele administrate dovedesc în mod cert că inculpatul a desfăşurat astfel de activităţi, în sensul că a deţinut droguri pe care le-a oferit spre consum şi altor persoane din anturajul său, aşa cum dealtfel inculpatul a recunoscut, declaraţiile sale coroborându-se cu cele ale martorului S.M.B. şi cu procesele verbale de percheziţie domiciliară.
Aşa fiind, apărarea recurentului inculpat, în sensul că nu se face vinovat de trafic de droguri nu poate fi primită, probele administrate în cauză dovedind contrariul, astfel că recursul declarat de acesta apare ca nefondat şi va respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceeaşi soluţie, de respingere urmează a fi dispusă şi faţă de recursul parchetului, pentru considerentele deja arătate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 327/ A din 5 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 noiembrie 2002 la 8 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 877/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie... → |
|---|
