ICCJ. Decizia nr. 1084/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1084/2005
Dosar nr. 5586/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 din 8 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 5598/P/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul Caraş Severin a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului T.V. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 216 alin. (1) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.V. la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 81 şi art. 83 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe perioada termenului de încercare drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea specială a cantităţii de 1067 gr cannabis, a celor 10 recipienţi şi a plasei în care au fost depozitate drogurile.
În baza art. 18 alin. (1) teza II din Legea nr. 143/2000 a dispus distrugerea drogurilor şi a recipienţilor, cu păstrarea de contraprobe din acestea.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul T.V., cetăţean iugoslav, a urmat cursurile Facultăţii de Film din Bucureşti.
În data de 15 iulie 2003 inculpatul a plecat de la reşedinţa sa din municipiul Bucureşti cu trenul în Iugoslavia, în localitatea Pancevo. În data de 16 iulie 2003 a trecut frontiera de stat a României în punctul de control Stamora Moraviţa, ajungând în Pancevo. În aceeaşi dată s-a întors în România cu trenul.
La un moment dat, în timpul deplasării trenului pe teritoriul româniei inculpatul a mers la toaleta vagonului alăturat, unde din plafon a luat 10 cutii din material plastic.
Cutiile au fost puse într-o plasă găsită în acelaşi loc, inculpatul revenind în compartimentul din vagon. Aici, fiind singur, a scos hainele din rucsacul ce-l avea asupra sa, după care, cutiile le-a acoperit cu un ziar, plasa introducând-o la fundul rucsacului. Peste ea a aşezat înapoi hainele personale.
După toate acestea, la un control efectuat de organele de poliţie asupra inculpatului au fost găsite cele 10 cutii. Acestea (6 de culoare albă, 2 de culoare roz şi 2 de culoare maro) au fost ridicate de la inculpat, una din ele, respectiv cea de culoarea roz fiind desfăcută la un capăt.
Ulterior, s-a stabilit prin metode ştiinţifice, că cele 10 cutii conţineau 1069 gr cannabis.
Starea de fapt descrisă rezultă din întregul material administrat în cauză.
Inculpatul, în faza de judecată s-a apărat invocând faptul că nu a cunoscut că în cutiile găsite asupra sa erau droguri, însă existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului rezultă din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate nemijlocit în faţa instanţei.
Astfel, din declaraţiile date în faza de urmărire penală de către martorii A.D., şef de tren şi G.D., conductor, rezultă faptul că inculpatul, în momentul efectuării percheziţiei bagajului acestuia, a declarat că cele 10 cutii găsite într-o plasă aflată pe fundul rucsacului său, conţin droguri, posibil cannabis, această afirmaţie a martorilor fiind menţinută în declaraţiile date în faţa instanţei de judecată.
Totodată, tribunalul a reţinut că şi martorii B.L.P. şi B.E.A., în declaraţiile date în faza de urmărire penală, au arătat că, în faţa lor, inculpatul a declarat că în cei 10 recipienţi găsiţi asupra sa erau droguri.
Faptul că în faza de judecată cei doi martori mai sus amintiţi au declarat că nu-şi amintesc cu exactitate ce a declarat inculpatul dosar, nu este de natură să creeze vreun dubiu cu privire la exactitatea declaraţiilor lor iniţiale, deoarece, pe de o parte, ambii martori au declarat în faza de judecată că, înainte de a semna cele două declaraţii date în faza de urmărire penală, acestea le-au fost citite, iar pe de altă parte, faptul că nu-şi mai amintesc cu exactitate ce au declarat iniţial poate fi pus pe seama trecerii unei perioade relativ lungi de timp de la data declaraţiei date în faza de urmărire penală şi până la data audierii lor nemijlocite în faţa instanţei.
Tribunalul a reţinut că, în declaraţia dată în faza de urmărire penală inculpatul a declarat: „bănuiam că este posibil ca în respectivele pachete să fie droguri" şi că „având bănuiala că pachetele conţin ceva ilegal, presupunând că sunt droguri, le-am declarat (organelor de poliţie) că este posibil ca pachetele să conţină droguri".
Având în vedere faptul că prima declaraţie a inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate la dosarul cauzei, tribunalul a apreciat că schimbarea de către inculpat a declaraţiei sale în faza de judecată, nu poate crea un dubiu asupra faptului că inculpatul cunoştea conţinutul pachetelor pe care şi le-a însuşit.
Tribunalul, totodată a reţinut că nu poate fi luată în considerare nici apărarea inculpatului potrivit căreia avea intenţia să predea pachetele respective organelor în drept, atunci când ar fi ajuns în gara Bucureşti Nord, această declaraţie a inculpatului fiind contrazisă de modul în care acesta a acţionat, respectiv de faptul că a ascuns pe fundul rucsacului plasa în care se găseau pachetele cu droguri şi de faptul că nu le-a declarat organelor de poliţie, imediat ce s-a început percheziţia bagajului său că a găsit acele pachete.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul a reţinut că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul, prin luarea în posesie a celor 10 cutii ce conţineau cannabis şi ascunderea lor, a realizat activitatea de deţinere în forma reglementată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru realizarea elementului material al infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în această modalitate alternativă, neavând importanţă dacă drogurile aparţin sau nu persoanei care le deţine, ori dacă persoana asupra căreia au fost depistate este consumatoare sau nu.
Activitatea de deţinere s-a realizat fără drept, inculpatul neavând autorizaţie pentru a se afla în posesia drogurilor.
Sub aspectul laturii subiective, tribunalul a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei, pe care nu l-a urmărit, însă a acceptat posibilitatea producerii sale.
În drept, fapta inculpatului de a fi deţinut în data de 17 iulie 2003, fără drept cantitatea de 1067 gr. cannabis, ambalată în 10 cutii de material plastic, de diferite culori constituie infracţiunea de „trafic ilicit de droguri de risc" în forma prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinţei penale nr. 34 din 8 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, care a criticat hotărârea pentru greşita aplicare a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi şi inculpatul T.V., solicitând achitarea deoarece este nevinovat.
Prin Decizia nr. 292/ A din 6 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, împotriva sentinţei penale menţionate, care a fost desfiinţată în parte numai în ceea ce priveşte înlăturarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. S-a reţinut că inculpatului, fiind cetăţean iugoslav, nu-i pot fi interzise drepturile de care pot beneficia doar cetăţenii români iar, pe de altă parte, împrejurarea că la data săvârşirii faptei era student face neaplicabilă pedeapsa complimentară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. Totodată, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.V.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în condiţiile în care lipseşte latura subiectivă a acestei infracţiuni, întrucât nu a ştiut nici un moment ce conţin pachetele găsite asupra sa.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aceasta rezultând din modul de săvârşire a faptei. Astfel, inculpatul a ascuns pe fundul rucsacului pachetele pe care pretinde că le-a găsit în plafonul toaletei unui vagon de tren, realizând că acestea sunt droguri datorită locului şi modului în care erau amplasate. Mai mult, inculpatul a declarat că ştia că în acel tren s-au găsit în mai multe rânduri droguri, respectiv cannabis, împrejurare în care nu-şi explică de ce, cunoscând aceste aspecte, şi-a însuşit pachetele găsite. Totodată, inculpatul trebuia să-şi dea seama ce conţin pachetele datorită modului de ambalare, deja cunoscut datorită mediatizării televizate a capturilor de droguri şi, cu atât mai mult cu cât unul dintre pachete era desfăcut la unul din capete, putându-se observa, cu uşurinţă, plante uscate macerate cu aspect şi miros de cannabis. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că, tocmai pentru că a conştientizat despre natura ilegală a conţinutului pachetelor, inculpatul nu le-a declarat organelor de poliţie decât după ce percheziţia asupra bagajelor sale era în curs, lăsând fără suport afirmaţia că avea intenţia să le declare organelor de poliţie din gara Bucureşti Nord, drept bunuri găsite. De altfel, inculpatul a declarat organelor de poliţie că în pachete se află droguri, aspect reţinut în procesul verbal de constatare şi confirmat de declaraţiile martorilor prezenţi şi de către inculpat, în declaraţiile iniţiale. Faptul că, ulterior, inculpatul a revenit asupra acestor declaraţii, nu este de natură să formeze convingerea instanţei că este nevinovat.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind corect vinovăţia inculpatului, împrejurările comiterii faptei şi încadrarea juridică dată acesteia.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V., împotriva deciziei penale nr. 292 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1082/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1085/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
