ICCJ. Decizia nr. 1119/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1119/2005
Dosar nr. 4971/2003
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 565 din 10 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul Ţ.G. la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 3 ani.
Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 0,76 gr. fragmente comprimat metadonă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 22 octombrie 2002, organe abilitate din cadrul B.C.C.O.A. Bucureşti, în baza unei autorizaţii de percheziţie emisă de parchet, l-au identificat pe Ţ.G. în zona străzii Braşov din sectorul 6 al Capitalei şi efectuând percheziţie domiciliară la adresa unde acesta locuia fără forme legale, respectiv str. Târgu Neamţ, au găsit un tub pentru medicamente în care se afla o pastilă Metadonă şi 0,88 gr. fragmente comprimate Metadonă, cel în cauză recunoscând că este consumator de droguri.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a reţinut că substanţa activă găsită în locuinţa lui Ţ.G. este Metadonă (Sintalgon), ea făcând parte din Tabelul II, anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Împotriva sentinţei, a declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicată, cu referire la modalitatea de executare a acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 556 din 22 septembrie 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa şi a redus pedeapsa privativă de libertate de la 4 ani închisoare, la 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Împotriva hotărârii instanţei de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
În recurs, parchetul a criticat hotărârea instanţei de apel, motivat pe cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., considerând că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului este greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul şi-a motivat recursul pe cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 5 şi 14 C. proc. pen., respectiv judecata a avut loc fără participarea sa şi s-a aplicat pedeapsa greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inculpatul susţinând că în favoarea persoanei sale se pot reţine circumstanţe atenuante cu consecinţa dispunerii ca pedeapsa să-i fie suspendată condiţionat sau aceasta să fie suspendată, sub supraveghere.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Din verificarea actelor dosarului, se reţine că instanţa de apel, în procesul individualizării pedepsei, a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă stipulate în textul de lege incriminator, pericolul social al faptei, aceasta aducând atingere regimului normativ privind substanţele dăunătoare sănătăţii, împrejurările în care fapta a fost comisă, dar şi persoana făptuitorului, sincer şi cooperant pe parcursul fazelor procesului penal.
Privind motivele de recurs invocate de inculpat, se reţine că acesta a fost citat cu respectarea dispoziţiilor procedurale, procedura a fost îndeplinită la termenele acordate atât la instanţa de fond cât şi la cea de apel, neprezentarea lui fiind în exclusivitate datorată modului în care a înţeles să-şi exercite drepturile, acestea fiindu-i însă asigurate prin asistenţă juridică.
Privind motivul de recurs ce vizează modalitatea de executare a pedepsei, se reţine că dispoziţiile legale, în această materie, art. 81 şi art. 861 C. pen., prevăd că instanţa poate dispune fie suspendarea condiţionată, fie suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, printre acestea, infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Cazierul judiciar al lui Ţ.G. înscrie că acesta a fost condamnat la pedeapsa de un an, 5 luni şi 17 zile închisoare, prin sentinţa penală nr. 1340 din 28 septembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare.
În aceste condiţii, recursurile declarate de parchet şi de inculpat nefiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul Ţ.G. împotriva deciziei penale nr. 556/ A din 22 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1114/2005. Penal. Art.208. 209 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1125/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
