ICCJ. Decizia nr. 1205/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1205/2005
Dosar nr. 5954/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 484 din 8 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpatului V.C. la 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 250.000 lei de la inculpat provenită din vânzarea drogurilor.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariul avocatului din oficiu au fost avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 4338/P/2003 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 27 august 2003, în urma denunţului numitului M.F. s-a procedat la organizarea unui flagrant prin inscripţionarea de către organele de poliţie a sumei de 250.000 lei cu menţiunea „droguri", pentru prinderea inculpatului V.C. de la care acesta îşi procura drogurile.
Astfel, în aceeaşi zi, concubina denunţătorului M.F., numita D.A. a luat legătura telefonic cu un individ căruia i-a solicitat o doză de heroină, urmând să se întâlnească cu acesta, în jurul orei 22,00, la intersecţia străzilor Alexandru cel Bun – Aleea Oteşani.
La locul stabilit D.A. s-a întâlnit cu persoana respectivă care a venit cu un autoturism marca Dacia Break, a intrat în autoturismul acestuia şi a cumpărat două doze de heroină cu suma de 250.000 lei/doză.
Imediat, cei doi au fost reţinuţi de poliţiştii care supravegheau tranzacţia din apropiere şi care au identificat-o pe persoana care a vândut drogurile ca fiind inculpatul asupra căruia s-a găsit suma de 250.000 lei primită de la D.A.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, invocând netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea severă în raport cu circumstanţele sale personale, mai ales că a colaborat cu organele de urmărire penală ajutând la identificarea unei persoane care a comis infracţiunea de trafic de droguri, solicitând reducerea pedepsei prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Prin Decizia penală nr. 733/ A din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul V.C., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, pe fond, a înlăturat condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea, analizând hotărârea primei instanţe, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că instanţa de fond nu a aplicat corect criteriile generale de individualizare, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că din adresa nr. 3284/II/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, rezultă că inculpatul V.C. a fost introdus în dosarul nr. 1946/P/2003 al aceluiaşi parchet în calitate de colaborator, contribuind la prinderea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului P.G. şi tot în mod corect această instanţă a apreciat că inculpatului nu i se poate aplica art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece nu au fost întrunite condiţiile cumulative prevăzute de acest text de lege, motiv pentru care instanţa de apel a evaluat această împrejurare ca pe o circumstanţă atenuantă reţinută în favoarea inculpatului alături de lipsa antecedentelor penale, consecinţa fiind reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de textul incriminator.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termen legal inculpatul a atacat-o cu recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor sale, din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar ca modalitate de executare a pedepsei, a solicitat suspendarea executării conform art. 811 lit. c) C. pen.
Recursul este fondat.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă şi au încadrat fapta în textele de lege corespunzătoare, însă la motivele de analizare a pedepsei nu s-a dat o corectă relevanţă dispoziţiilor art. 72, art. 74 şi art. 76 C. pen., ceea ce ar fi dus la reducerea acesteia într-un cuantum şi mai mare. Astfel, deşi Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în favoarea inculpatului ca circumstanţă atenuantă împrejurarea că acesta a colaborat cu organul de urmărire penală la identificarea unei persoane care a comis infracţiunea de trafic de droguri, ca şi circumstanţa atenuantă a lipsei antecedentelor penale, totuşi nu au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea pedepsei instanţele au avut în vedere numai gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, împrejurările care agravează răspunderea penală şi nu au avut în vedere persoana inculpatului, tânăr (46 ani), căsătorit, având doi copii majori. De asemenea, instanţele nu au dat o corectă relevanţă următoarelor împrejurări:
- inculpatul a colaborat cu organul de urmărire penală la prinderea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului P.G.
- a recunoscut şi a regretat constant săvârşirea faptei.
- nu este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere scopul pedepsei, acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, dar şi finalitatea ei, executarea urmărind formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, se impunea stabilirea unei pedepsei ferme însă nu exagerate.
Existând temeiuri că inculpatul poate fi reeducat, executând o pedeapsă privativă de libertate în cuantum mai redus, urmează ca prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) şi dându-se o corectă relevanţă împrejurării că inculpatul a fost introdus în dosarul nr. 1946/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în calitate de colaborator, contribuind la prinderea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului P.G., pedeapsa principală să fie redusă de la 6 ani la 4 ani închisoare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 733/ A din 1 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va casa Decizia atacată numai privitor la pedeapsa principală pe care o va reduce de la 6 ani la 4 ani închisoare şi va menţine restul dispoziţiilor date cu respectarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 733/ A din 1 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia instanţei de apel numai privitor la pedeapsa principală pe care o reduce de la 6 ani la 4 ani închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1200/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1211/2005. Penal → |
|---|
