ICCJ. Decizia nr. 1368/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1368/2005
Dosar nr. 112/2005
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185 din 11 mai 2004, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul Mustaţă Iulian la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată C.S. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 28 noiembrie 2003, în jurul orelor 22,00, inculpatul, coborând din tramvai, în staţia apropiată de Fabrica de Mobilă din municipiul Botoşani, a observat-o pe partea vătămată C.S. care se îndrepta, pe o străduţă lăturalnică, spre locuinţa sa.
După ce a urmărit-o circa 15 metri, inculpatul venind din spate, a smuls geanta din mâna părţii vătămate rupându-i torţile, a fugit cu ea spre oraş, iar după ce a parcurs pe jos distanţa dintre două staţii de tramvai a controlat conţinutul, a oprit pentru sine un telefon mobil cu încărcător şi a aruncat celelalte bunuri.
În timp ce se afla în Sala Polivalentă, unde avea o cunoştinţă, inculpatul a fost contactat pe telefonul sustras, de către fiul părţii vătămate şi a stabilit cu acesta să restituie bunul furat în schimbul sumei de 8.500.000 lei, fixând un loc de întâlnire.
Organele de poliţie, sesizate între timp l-au depistat pe inculpat, bunul sustras fiind recuperat iar a doua zi şi celelalte bunuri abandonate de acesta.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greşita încadrare juridică a faptei şi netemeinicia pedepsei aplicate, considerându-se că pot fi aplicate dispoziţiile art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 200 din 28 iunie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, ce viza schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de tâlhărie în infracţiunea de furt şi aplicarea art. 81 C. pen.
Curtea de apel a considerat că fapta săvârşită a fost corect încadrată în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., iar pedeapsa a fost just individualizată, suspendarea condiţionată a executării nefiind posibilă, deoarece sancţiunea prevăzută de lege este mai mare de 15 ani închisoare.
Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul a declarat recurs, cale de atac în care, de asemenea a susţinut că încadrarea juridică a faptei este consecinţa săvârşirii unei erori grave de fapt, iar pedeapsa aplicată este nelegal individualizată.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei instanţei de apel, este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 208 alin. (1) C. pen., infracţiunea de furt constă din luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.
Art. 211 C. pen., incriminează infracţiunea de tâlhărie ca fiind furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatul în timp de noapte, a urmărit victima şi venind din spate, instantaneu i-a smuls geanta din mână rupându-i torţile, după care a fugit, astfel inculpatul săvârşind infracţiunea de tâlhărie, iar nu aceea de furt; prin smulgerea obiectului material al infracţiunii elementul „violenţă" caracteristic tâlhăriei este realizat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare se reţine că instanţa procedând la stabilirea ei a acordat semnificaţie juridică tuturor criteriilor generale, prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cadrul cărora s-a considerat primordialitatea pericolului social concret al faptei agravat de împrejurările în care s-a săvârşit, în timpul nopţii şi în loc public, dar şi persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale şi a recunoscut fapta.
Suspendarea executării pedepsei, în viziunea prevederilor art. 81 C. pen., pentru a fi dispusă, trebuie să întrunească cumulativ toate cerinţele înscrise în alin. (1) lit. a) – e).
În cauză se apreciază că scopul pedepsei astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin executare, nefiind posibilă suspendarea condiţionată a executării pedepsei deoarece sancţiunea prevăzută de lege este mai mare de 15 ani închisoare.
Astfel fiind, motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare potrivit art. 385 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Constatând că în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice atât din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice dar şi din punct de vedere a individualizării pedepsei, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 iunie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1367/2005. Penal. Art.180 alin.1 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 1369/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
