ICCJ. Decizia nr. 1544/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1544/2005
Dosar nr. 6415/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 4 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 440/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicare art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.I.E. la 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii U.C.C. şi T.I., la câte 3 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe o durată de câte 4 ani.
Au fost puse în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepse, perioada cuprinsă între 8 ianuarie şi 12 ianuarie 2004 (reţinere şi arestare preventivă).
S-a constatat că partea vătămată G.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.I.E. a unui topor corp delict.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
A fost obligat inculpatul S.I.E. la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu apărător oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, că în actul de sesizare s-a menţionat, în fapt că în noaptea de 20 decembrie 2003 au intrat în domiciliul părţii vătămate G.M., mascaţi, au întrerupt curentul electric şi au lovit-o, ameninţat-o cu moartea, deposedând-o de bunuri şi bani în valoare de 5.800.000 lei.
Instanţa de fond a reţinut, în fapt, pe baza recunoaşterilor inculpaţilor, pe baza declaraţiilor martorilor coroborate cu susţinerile victimei şi cu actele de cercetare la faţa locului că inculpaţii s-au hotărât să tâlhărească partea vătămată, plecând pe jos spre comuna Valea Mare, unde locuia acesta.
Au ajuns la locul faptei, în jurul orelor 2,00 noaptea, în data de 21 decembrie 2003, au sărit gardul în curtea victimei, iar inculpatul T.I. a întrerupt curentul electric prin desfacerea siguranţei de la tabloul electric, după care toţi inculpaţii au intrat în casă, pe uşa care nu era asigurată. U.C.C. a stat de pază la uşa dormitorului părţii vătămate, pentru a o împiedica să iasă din casă, după ajutor, iar ceilalţi doi inculpaţi au început să caute prin celelalte camere.
Aceştia au găsit suma de 400.000 lei, după care toţi trei au intrat în dormitorul victimei, i-au cerut acesteia să spună unde ţine banii, iar T.I. a lovit-o cu palma peste faţă, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 2 – 3 zile îngrijiri medicale şi au ameninţat-o cu un topor. În şifonier au găsit suma de 1.000.000 lei, iar sub saltea suma de 400.000 lei.
Pentru a împiedica intrarea în dormitor a inculpaţilor, iniţial, victima a asigurat uşa acestei camere cu un ivăr, care a fost forţat. Aceste aspecte au rezultat din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, unde s-a precizat că ivărul a fost îndoit spre interior. Tot din procesul-verbal a rezultat că lucrurile părţii vătămate erau răvăşite, iar în una din camere s-a găsit toporul cu care victima a fost ameninţată şi, care a fost recunoscut de S.I.E. ca fiind al său.
La plecare inculpaţii au mai luat două flexuri, după care au pornit spre domiciliul lui S.I.E. Aici au împărţit banii, luând fiecare câte 600.000 lei, pe care i-au cheltuit a doua zi, într-un bar din Slatina.
Partea vătămată G.M. a apreciat valoarea bunurilor şi a banilor sustraşi la suma de 5.800.000 lei, însă nu mai are pretenţii civile, deoarece prejudiciul s-a recuperat. Flexurile s-au găsit în domiciliul inculpatului S.I.E., iar suma de 2.000.000 lei a fost restituită de inculpaţii minori.
În drept, s-a apreciat că fapta astfel prezentată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi b), raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
La individualizarea pedepselor la care au fost condamnaţi inculpaţii, prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei prin care s-a adus atingere patrimoniului unei persoane fizice, prin violenţă, împrejurările reale ale săvârşirii acesteia, respectiv faptul că inculpaţii au acţionat organizat, pe timp de noapte, mascaţi, precum şi circumstanţele personale ale acestora, care nu au mai săvârşit fapte de natură penală, inculpatul S.I.E. este tânăr şi pe parcursul urmăririi penale a avut o comportare sinceră, contribuind la aflarea adevărului, iar inculpaţii U.C.C. şi T.I. sunt minori.
În raport cu elementele sus-menţionate s-a apreciat că aplicarea, în cazul inculpatului S.I.E., a unei pedepse cu închisoare privativă de libertate va fi de natură să-şi atingă scopul preventiv educativ urmărit de lege.
În cazul inculpaţilor minori T.I. şi U.C.C. s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor cu închisoare, la care au fost condamnaţi, va fi atins şi fără executarea acestora, având, în vedere că, din caracterizările emise de Consiliul Local al comunei Perieţi a rezultat că aceştia provin din familii organizate şi anterior săvârşirii faptei au avut o comportare bună, aceste aspecte constituind indicii temeinice că inculpaţii minori îşi vor schimba comportamentul antisocial şi fără executarea pedepselor, în speţă, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi art. 110 C. pen., fiind puse în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 83 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, în termen, Ministerul Public, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece cuantumul pedepselor şi modalităţile lor de executare nu au fost corect individualizate şi inculpaţii, care au criticat hotărârea pentru netemeinicie, deoarece pedepsele sunt prea aspre, în raport cu datele lor personale.
Prin Decizia penală nr. 421 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 979/P/2004, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de inculpaţii T.I., U.C.C. şi de inculpatul S.I.E. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 4 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 440/2004.
A fost obligat fiecare apelant la 750.000 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 600.000 lei reprezentând onorariu apărător oficiu Baroul Dolj, care a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
S-a dedus prevenţia faţă de inculpatul S.I.E. de la data de 23 decembrie 2003 la zi.
S-a menţinut măsura arestului preventiv faţă de acelaşi inculpat.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de dispoziţiile Părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă cât şi de persoana infractorului, dar şi de eventualele împrejurări care agravează sau atenuează răspunderea penală, gradul de pericol social al infracţiunii, fiind doar unul dintre criteriile legale prevăzute.
Din actele şi probele administrate a rezultat, însă, că doar unul dintre inculpaţi este major, că toţi inculpaţii sunt lipsiţi de antecedente penale şi că deşi inculpaţii minori nu au recunoscut de la început comiterea faptei, în final toţi inculpaţii au recunoscut-o şi au regretat comiterea ei, contribuind la recuperarea în întregime a prejudiciului produs, urmarea produsă fiind minimă, precum şi că, inculpaţii minori, nu fac parte dintr-un grup infracţional, infracţiunea comisă fiind un act singular, confirmat de comportamentul bun al minorilor anterior comiterii faptei şi de integrarea lor socio-şcolară.
Aceste împrejurări constituie circumstanţe atenuante cărora li s-a dat eficienţa cuvenită, în favoarea inculpaţilor, însă o reducere suplimentară a pedepselor, în raport cu cele reţinute, nu se mai justifică. Totodată s-a apreciat că suspendarea executării pedepsei pentru ambii inculpaţi minori este de natură să realizeze scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., având în vedere mediul social pozitiv în care trăiesc aceştia. Toate aceste împrejurări au fost de natură să diminueze, în raport cu gradul de pericol social al infracţiunii de tâlhărie, sancţiunea penală aplicată inculpaţilor inclusiv a inculpaţilor minori.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., deoarece pedepsele aplicate inculpaţilor sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare nu au fost bine individualizate.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, parchetul a precizat că în mod nejustificat, la stabilirea pedepselor inculpaţilor, instanţele au avut în vedere numai lipsa antecedentelor penale şi comportamentul bun anterior comiterii faptei, au omis să reţină criteriul gradului de pericol social al faptei înserat în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), învederând cum inculpaţii s-au hotărât să o tâlhărească pe victima G.M., primind informaţii exacte în legătură cu sumele de bani şi locurile unde victima deţinea banii respectivi, au întocmit un plan de acţiune, stabilind pentru fiecare dintre ei activităţile pe care trebuiau să le desfăşoare. Astfel, în acest scop, s-au mascat, iar inculpatul S.I.E. s-a înarmat cu un topor, în timp ce unul dintre inculpaţi asigura paza la uşa dormitorului victimei pentru ca acesta să nu poată ieşi din cameră, ceilalţi au căutat în celelalte camere, sume de bani răvăşind bunurile aparţinând victimei, inculpaţii au forţat intrarea. Inculpatul T.I. a lovit-o pe victimă cu palma, bunurile victimei au fost răvăşite, la plecare inculpaţii şi-au mai însuşit şi alte bunuri aparţinând părţii vătămate, împărţindu-şi suma de bani obţinută. Toate elementele menţionate denotă un grad de pericol ridicat atât al faptei cât şi al inculpaţilor, care nu a fost exprimat de cuantumul pedepselor aplicate.
Cu privire la inculpatul major S.I.E. trebuia să se aibă în vedere că acesta a fost iniţiatorul faptei comisă la care au fost atraşi şi ceilalţi inculpaţi minori, la rândul lor, având o contribuţie importantă, respectiv au întrerupt curentul electric, au asigurat paza la uşa dormitorului părţii vătămate, au lovit victima.
Împrejurarea că inculpatul major nu are antecedente penale nu este de natură prin ea însăşi să determine aplicarea de circumstanţe atenuante şi stabilirea unei pedepse sub minimul special de 7 ani. Inculpaţii minori nu şi-au recunoscut fapta comisă, deşi din probele administrate a rezultat contribuţiile acestora deja evidenţiate.
Aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi art. 110 C. pen., inculpaţilor minori numai în raport de caracterizările emise de Consiliul Local Perieţi şi circumstanţele cu privire la persoana inculpaţilor minori, fără a se avea în vedere fapta comisă şi atitudinea nesinceră a acestora după comiterea faptei, nu constituie o corectă individualizare a pedepselor aplicate minorilor sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor, solicitând admiterea recursului, casare hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei.
Procurorul a dezvoltat oral, în dezbateri, motivele de recurs, astfel cum au fost formulate în scris, apreciind că instanţele în mod greşit au reţinut circumstanţe judiciare atenuante pentru inculpatul S.I.E. şi au aplicat suspendarea condiţionată prevăzută de art. 81, cu referire la art. 110 C. pen., pentru inculpaţii minori, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivele prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen. şi, pe fond, aplicarea unor pedepse corect individualizate, în cuantum şi ca modalitate de executare, urmând a se avea în vedere faptul că a fost tâlhărită o persoană vârstnică, de către trei persoane mascate.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs aşa cum au fost precizate şi oral, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, stabilind, la rândul ei vinovăţia inculpaţilor S.I.E., T.I. şi U.C.C. în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pentru care fiecare a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului major S.I.E., care împreună cu inculpaţii minori T.I. şi U.C.C. au hotărât să o deposedeze prin violenţă pe partea vătămată G.M. de banii pe care ştiau că îi deţine, informaţie primită de la sora inculpatului S.I.E., respectiv numita S.C.M., care lucra cu ziua la partea vătămată, scop în care s-au deplasat noaptea la domiciliul părţii vătămate, mascaţi, au sărit gardul, inculpatul T.I. a întrerupt curentul electric, inculpatul U.C.C. a stat de pază la uşa dormitorului părţii vătămate pentru a o împiedica să iasă din casă după ajutor, timp în care ceilalţi inculpaţi au căutat bani, găsind, iniţial suma de 400.000 lei, după care i-au cerut bani părţii vătămate, folosind violenţa, prin aplicarea de către T.I. a unei palme peste faţă, leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 2 – 3 zile îngrijiri medicale şi ameninţarea cu toporul, deposedând-o în acest mod şi de suma de 1.000.000 lei găsită pe şifonier, respectiv 400.000 lei sub saltea, două flexuri, împărţind ulterior banii, revenindu-le la fiecare câte 600.000 lei, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată fiecare inculpat, în condiţiile menţionate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a adecvat cauzal criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 100 C. pen., în modul cum au fost aplicate de prima instanţă la stabilirea pedepselor şi a modalităţilor de executare a acestora, atât pentru inculpatul major S.I.E., cât şi pentru inculpaţii minori T.I. şi U.C.C., având în vedere nu numai gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările reale ale comiterii acesteia, organizaţi, pe timp de noapte, mascaţi, dar şi circumstanţele personale ale acestora, inculpaţii nu au mai săvârşit anterior alte infracţiuni, inculpatul major este tânăr, ceilalţi inculpaţi sunt minori, care deşi au avut o poziţie oscilantă cu privire la recunoaşterea infracţiunii comise, în final au recunoscut-o şi regretat-o, au acoperit integral prejudiciul.
Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii cât şi atitudinea acestuia după comiterea ei, rezultată din prezentarea în faţa autorităţii, comportarea în cursul procesului au reprezentat circumstanţele judiciare stipulate de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu regimul sancţionator special impus de art. 76 lit. b) C. pen., reţinute just, în mod distinct, inculpatului major S.I.E., având drept consecinţă aplicarea unei pedepse al cărei cuantum s-a situat sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, cu executare prin privare de libertate.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii minori s-a considerat că, atât cuantumurile pedepselor, cât şi modalitatea suspendării condiţionate a acestora reflectă deopotrivă gravitatea faptei, dar şi circumstanţele personale ale acestora.
Aşadar, instanţa de apel a avut în vedere în mod plural atât criteriile generale, dar şi speciale ce caracterizează individualizare judiciară, apreciind în mod diferenţiat activitatea infracţională a inculpaţilor, contribuţiile acestora, comportarea anterioară, dar şi ulterioară săvârşirii infracţiunii comise.
Înalta Curte nu poate reţine critica parchetului privind greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât în ceea ce priveşte cuantumurile cât şi modalităţile de executare pentru inculpaţii minori, deoarece în cauză a fost evaluată întreaga activitate infracţională, contribuţiile concrete ale inculpaţilor, în contextul împrejurărilor reale, făcându-se referire expresă la gradul de pericol social concret ridicat al infracţiunii săvârşite, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Mai mult în cauză modul în care au fost aplicate dispoziţiile legale referitoare la individualizarea judiciară a evidenţiat nu numai cunoaşterea conţinutului acestora dar şi a finalităţii pe care trebuie să o aibă pedeapsa aplicată pentru inculpatul major şi respectiv sancţiunea aleasă iniţial în cazul inculpaţilor minori, concretizată ulterior şi în cazul acestora în pedeapsă.
Înalta Curte apreciază cuantumurile şi modalităţile de executare aplicate ca fiind suficiente, reflectând diferenţiat gravitatea faptei dar şi profilul personalităţii fiecărui inculpat.
Aşa cum au fost dispuse pedepsele pentru cei trei inculpaţi sunt menite să asigure realizarea scopurilor, educativ şi de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii acestora viitoare prin abţinerea de la comiterea altor infracţiuni, cunoscut fiind faptul că nu pedeapsa excesiv de mare conduce la reeducarea inculpaţilor, ci natura sancţiunii care prin ea însăşi se caracterizează printr-un accentuat caracter coercitiv.
De asemenea, în cazul inculpaţilor minori, legiuitorul a statuat un regim sancţionator diferenţiat de cel al majorilor, fundamentat tocmai pe tipul aparte de personalitate delincventă al acestora, care prezintă o insuficientă maturizare bio-psihică, evidenţiată uneori prin precocitate în abordarea actului infracţional, dar caracterizată şi prin oscilaţii comportamentale determinate de impulsuri instinctive, ca urmare a unor nevoi imediate, teribilism specific vârstei şi relevarea aparentă a unei personalităţi sigure, căreia răspunsul societăţii prin tragerea la răspundere penală, când comite o faptă penală trebuie să-i fie adecvat, aşa cum a fost şi cazul în speţă.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele privind pe cei trei inculpaţi, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Totodată critica formulată de parchet nu putea fi analizată în raport cu motivele invocate decât prin prisma cazului de casare menţionat, neaplicabil în cauză nu şi prin dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., precizate oral, deoarece acestea din urmă se referă la hotărâri contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii alta decât cea privind greşita individualizare, legiuitorul reglementând un caz de casare distinct prin care să poată fi examinată greşita individualizare a pedepsei aplicate, ce ar putea cuprinde atât critici de temeinicie, cât şi de legalitate prin cele două teze expres statuate.
De asemenea, Înalta Curte nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 421 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpaţii T.I., U.C.C. şi S.I.E.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.I.E. durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 decembrie 2003 la 3 martie 2005.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului S.I.E., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 421 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpaţii T.I., U.C.C. şi S.I.E.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.I.E. durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 decembrie 2003 la 3 martie 2005.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului S.I.E., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1540/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1548/2005. Penal. Art.211 alin2 c. pen. Recurs → |
|---|
