ICCJ. Decizia nr. 1540/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1540/2005
Dosar nr. 170/2005
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 216 din 23 august 2004, Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpaţilor:
- B.R.I.;
- A.M.M.;
la câte 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) (teza I) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- R.S.C.;
- A.A.;
la câte 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) (teza I) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 1400 Euro sau echivalentul în lei la data executării despăgubiri civile către partea civilă B.B. şi la 1200 Euro către partea civilă S.L.
S-a mai dispus confiscarea sumei de 50.000 lei de la inculpaţii B.R.I. şi A.A.
În sfârşit s-a computat arestarea preventivă şi s-a dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii decembrie 2003, inculpatul A.A. a luat legătura telefonic cu partea vătămată B.B.C. (despre care aflase că efectua uneori deplasări cu autoturismul personal în Germania), cu care s-a înţeles să-l transporte pe el şi pe ceilalţi trei coinculpaţi în această ţară, contra cost. Conform înţelegerii, în după amiaza zilei de 19 decembrie 2003 toţi cei patru inculpaţi s-au întâlnit cu partea vătămată în localitatea Bocşa, jud. Caraş Severin, unde s-au îmbarcat în autoturismul acesteia marca Opel şi au pornit spre vama Nădlac. În noaptea de 19 decembrie 2003, în jurul orei 24,00, ajungând în zona staţiei Peco P. din vama Nădlac, partea vătămată împreună cu inculpaţii R.S.C. şi A.A. au intrat în incinta sediului societăţii de asigurări A. SA unde au solicitat întocmirea actelor de asigurare medicală şi asistenţă pentru călătorii în străinătate. După ce au intrat în posesia actelor, partea vătămată şi cei patru inculpaţi, la cererea expresă a inculpatului R.S.C., s-au deplasat împreună în spatele staţiei P.. Aici inculpatul A.A. l-a prins din spate de gât cu o mână pe B.B. imobilizându-l, iar inculpatul R.S.C., ameninţându-l cu un cuţit, i-a controlat în buzunarele pantalonilor de unde i-a sustras suma de 1.400 Euro. În acest timp inculpaţii B.R.I. şi A.A. au asistat la comiterea tâlhăriei, asigurând paza apoi toţi cei patru inculpaţi au părăsit locul faptei cu banii sustraşi asupra lor.
Prejudiciul, în cuantum total de 1400 Euro nu a fost reparat, iar partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.
În cursul lunii februarie 2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, după ce au citit în ziar un anunţ prin care partea vătămată S.L. (posesor de autorizaţie pentru transport persoane) îşi oferea serviciile, inculpaţii B.R.I. şi A.A. au contactat-o telefonic pe partea vătămată cu care s-au înţeles să îi transporte până în Italia. Conform înţelegerii, în data de 18 februarie 2004 cei doi inculpaţi însoţiţi de data aceasta de martora R.R.P. şi de numitul B.D. s-au întâlnit cu partea vătămată în localitatea Arad, unde s-au îmbarcat în autoturismul acesteia marca Renault Laguna şi au pornit spre vama Nădlac. Pe drum inculpaţii l-au întrebat pe S. dacă are la el suficienţi bani pentru benzină, iar partea vătămată le-a spus că are bani destui, arătându-le totodată sumele de 1.200 Euro şi 1.200.000 lei pe care le avea asupra sa. Când au ajuns în zona staţiei Peco P. din vama Nădlac, toţi cei cinci ocupanţi au coborât din autoturism şi au intrat în incinta staţiei, iar după ce S. a alimentat autoturismul şi a plătit benzina, acesta intenţiona să se deplaseze la sediul firmei de asigurări din aceeaşi incintă pentru obţinerea documentelor necesare călătoriei. Inculpatul B.R.I. a intervenit atunci cu propunerea ca toţi să se deplaseze la hotelul din spatele staţiei P. ca să-şi facă asigurările la firma din acel hotel. Astfel, inculpaţii B.R.I. şi A.A., împreună cu partea vătămată au ieşit afară şi au ocolit clădirea staţiei, ajungând în partea din spatele ei. Acolo, profitând de faptul că nu erau prezenţi decât ei trei, inculpatul A.A. l-a prins cu o mână de gât pe S.L., iar cu cealaltă mână l-a prins de mâna stângă, imobilizându-l. Concomitent, inculpatul B.R.I. s-a apropiat de partea vătămată şi a introdus mâna în buzunarul stâng al pantalonilor acesteia, de unde a sustras sumele de 1200 Euro şi 150.000 lei, apoi ambii inculpaţi (B.R.I. şi A.A.) au părăsit locul faptei cu banii sustraşi asupra lor.
Martora R.R. a susţinut că nu a văzut momentul agresiunii, iar numitul B.D. nu a fost găsit pentru a fi audiat.
Prejudiciul în cuantum total de 1200 Euro şi 150.000 lei nu a fost recuperat, iar partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 lei.
Din probele administrate în cauză: declaraţiile inculpaţilor, a părţii vătămate S.L., ale martorilor V.A., V.G., I.D., R.R. şi B.D., coroborate cu probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, respectiv: plângerile părţilor vătămate, procese-verbale de cercetare la faţa locului, raport de constatare medico-legală, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor, planşe foto, procese-verbale de confruntare, declaraţiile inculpaţilor, instanţa a reţinut că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde realităţii, iar inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, după cum urmează:
În cursul lunii decembrie 2003 (19 decembrie 2003), inculpatul A.A., pe baza unui anunţ de la mica publicitate privind efectuarea cu autoturismul a unor curse în străinătate, l-a contactat telefonic pe partea vătămată B.B. solicitându-i să-l transporte în Germania împreună cu trei prieteni. Căzând la înţelegere, partea vătămată şi inculpatul A.A. au stabilit să se întâlnească chiar în aceeaşi zi (19 decembrie 2003) în localitatea Bocşa, jud. Caraş Severin pentru a porni în călătorie. Pe drum înspre vama Nădlac, cei patru inculpaţi au relatat părţii vătămate că nu au bani suficienţi pentru a prezenta la vamă (fiind necesari 500 euro/persoană), iar inculpatul R.S.C. a cerut bani împrumut părţii vătămate în scopul menţionat.
B.B. a fost de acord să împrumute bani inculpaţilor doar în momentul ajungerii în vamă. Ajunşi la Nădlac în cursul nopţii, partea vătămată însoţită de R.S.C. şi A.A. s-au deplasat la societatea de asigurări A. efectuând asigurările medicale şi cartea verde necesară trecerii frontierei.
Întorcându-se la maşina părţii vătămate ce se afla parcată în faţa hotelului J. din spatele staţiei Peco P., inculpaţii i-au cerut părţii vătămate B.B. predarea sumei de 1.400 Euro pentru a o prezenta personal în vamă. Întrucât partea vătămată a refuzat înmânarea banilor, dorind ca aceştia să rămână asupra sa pentru a-i prezenta chiar ea organelor de control, inculpaţii au devenit agitaţi, iar A.A. (ce se afla aşezat în maşină în spatele şoferului) l-a prins pe B.B. cu mâna de gât, timp în care R.S.C. (aşezat în dreapta) i-a cerut predarea banilor, ameninţându-l că în sens contrar îl va tăia cu cuţitul. Totodată, acelaşi inculpat R.S.C. a căutat în buzunarele îmbrăcăminţii părţii vătămate şi a sustras suma de 1.400 Euro, după care toţi patru inculpaţi au părăsit maşina în grabă, spunând părţii vătămate să nu anunţe poliţia întrucât o persoană din vamă cu numele F. deţine totul sub control. Este de menţionat că partea vătămată a văzut că pe parcursul drumului inculpatul R.S.C. a vorbit la telefon cu un anume F. din Nădlac în scopul de a-i ajuta la trecerea frontierei. După comiterea faptei, partea vătămată s-a deplasat de urgenţă în vamă pe sensul de ieşire din ţară sperând că-i va găsi pe inculpaţi, după care a şi înştiinţat organele de poliţie; pentru a dovedi poliţiştilor veridicitatea spuselor sale, B.B. s-a deplasat şi la societatea de asigurare, cerând anularea cărţii verzi şi eliberarea unor copii ale asigurărilor medicale efectuate de inculpaţi; în acest mod au putut fi aflate datele de identitate ale inculpaţilor, date pe care partea vătămată le-a prezentat organelor de poliţie din Bocşa, care şi-au declinat competenţa organelor de poliţie din Arad.
Partea vătămată B.B. a susţinut că inculpaţii B.R.I. şi A.A. aveau asupra lor genţi de voiaj pe care le-au pus în portbagajul autoturismului său şi pe care nu le-au mai recuperat după săvârşirea faptei. Conform înscrisului de urmărire penală, la data de 6 aprilie 2004, partea vătămată B.B. a predat organelor de poliţie o geantă de voiaj marca U. în care se aflau câteva obiecte de îmbrăcăminte, despre care partea vătămată a susţinut că aveau un grad ridicat de uzură.
Cu privire la această faptă, cei patru inculpaţi se reţine că au avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând comiterea tâlhăriei. Declaraţiile succesive ale inculpaţilor date pe parcursul procesului, mai precis neconcordanţele dintre acestea, precum şi neconcordanţele dintre declaraţiile aceluiaşi inculpat, au condus instanţa la concluzia nesincerităţii lor. Este evident că dacă inculpaţii nu s-ar fi făcut vinovaţi de săvârşirea tâlhăriei, aceştia nu ar fi avut nimic de ascuns şi de la bun început declaraţiilor lor ar fi reliefat cu consecvenţă aceeaşi stare de fapt, fără a exista contraziceri, reveniri şi aspecte ce nu pot fi explicate de inculpaţi.
Astfel, în primele declaraţii date în cauză, inculpaţii B.R.I. şi A.A. nici măcar nu au recunoscut că în 19 decembrie 2003 s-au deplasat la vama Nădlac cu partea vătămată B.B.; mai apoi, aceeaşi inculpaţi au revenit, spunând că s-au deplasat la vamă împreună cu partea vătămată şi ceilalţi doi coinculpaţi, dar nu au tâlhărit-o, ci pur şi simplu au refuzat să mai treacă frontiera întrucât partea vătămată le-a cerut suplimentar nişte bani pentru a da mită organelor vamale. Aceeaşi variantă au susţinut-o şi inculpaţii R.S.C. şi A.A., fiind evident că referitor la declaraţiile date în faţa instanţei, s-au pus toţi patru de acord asupra aspectelor esenţiale ale relatării, spre deosebire de faza de urmărire penală, unde, între declaraţiile acestora există numeroase neconcordanţe vizând ţara de destinaţie (inculpatul B.R.I. susţine că a vrut să meargă în Ungaria, ceilalţi inculpaţi vorbind de Italia), sumele de bani pe care le aveau asupra lor (R.S.C. susţine că avea 600 Euro, fără a şti câţi bani aveau ceilalţi; ulterior revine, afirmând că poseda 700 Euro, iar A.A. avea 370 Euro; B.R.I. la rândul său susţine că el şi A.A. aveau câte 300 uro, fapt contrazis de A.A. ce afirmă că aveau doar 250 Euro), costul transportului, deţinerea unor bagaje, etc.
În cauză a fost audiată martora V.A., persoană care în data de 19 decembrie 2003, fiind angajata A. Nădlac, a întocmit documentele de asigurări medicale şi carte verde pentru părţi. Martora a relatat că, după 5-10 minute de la întocmirea documentelor, partea vătămată, fiind agitată, s-a întors cerându-i eliberarea unor copii ale asigurărilor şi anularea cărţii verzi, dar nu i-a relatat că a fost tâlhărit de inculpaţi şi nici nu a văzut urme de violenţă pe corpul părţii vătămate. Instanţa apreciază că într-adevăr partea vătămată B.B. nu a fost agresată de inculpaţi, astfel încât să existe urme, ci doar a fost ameninţată; în plus, faptul că partea vătămată nu a relatat martorei în mod fidel desfăşurarea evenimentelor, nu poate conduce instanţa la concluzia că B.B. nu ar fi fost tâlhărit de inculpaţi, neputându-i-se pretinde victimei unei fapte penale un anumit comportament, în sensul relatării faţă de unele persoane necunoscute a incidentului; nici motivul indicat de partea vătămată în cererea de anulare a cărţii verzi (probleme personale) nu are nici o importanţă în cauză şi nu poate conduce la concluzia inexistenţei tâlhăriei.
În acest context, depoziţia martorei V.A. nu este relevantă sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor decât în măsura în care confirmă prezenţa acestora în vama Nădlac împreună cu partea vătămată.
Întrucât fapta penală a fost comisă în absenţa vreunor martori, singurele mărturii esenţiale în cauză sunt ale părţii vătămate, pe de o parte şi ale inculpaţilor, pe de altă parte. Analizând fiecare depoziţie în contextul şi prin raportare la toate probele administrate în cauză, instanţa a apreciat că starea de fapt relatată de partea vătămată B.B. reprezintă adevărul; în opinia instanţei, este posibil ca inculpaţii să nu fi premeditat săvârşirea tâlhăriei, ci să fi avut în vedere o altă modalitate dea intra în posesia banilor acesteia, anume solicitarea de bani cu împrumut în vederea prezentării la vamă, după care urma părăsirea zonei fără înştiinţarea victimei; evident într-o asemenea situaţie nu ar fi putut fi vorba de tâlhărie, ci doar de împrumut nerestituit sau cel mult abuz de încredere, astfel cum a şi încercat să demonstreze apărătorul inculpaţilor. Totuşi, întrucât partea vătămată a refuzat acordarea împrumutului înainte de vamă, inculpaţii au recurs la deposedarea acesteia prin imobilizare şi ameninţare, în condiţiile în care scopul deplasării la vama Nădlac era de a obţine banii victimei, iar nu de a trece frontiera.
În cursul lunii februarie 2004, partea vătămată S.L. (persoană ce dăduse anunţuri la ziar privind efectuarea unor curse contra-cost în străinătate) a fost contactată telefonic de numitul B.D., care i-a cerut să-l transporte împreună cu alte trei persoane la Barcelona (Spania). Partea vătămată a propus trecerea frontierei pe la Borş, dar B.B. (ce susţinea că e dintr-o localitate de lângă Arad) a solicitat părăsirea ţării prin vama Nădlac, afirmând că are probleme la vama Borş.
Căzând la înţelegere, partea vătămată a stabilit ca la data de 18 februarie 2004 să se întâlnească într-o benzinărie la ieşirea din Arad spre Nădlac. La data menţionată inculpaţii B.R.I. şi A.A. au sosit la Arad, s-au întâlnit în faţa gării C.F.R. Arad cu numiţii B.D. şi prietena sa R.R., după care toţi patru s-au deplasat la locul de întâlnire cu partea vătămată S.L. Văzând fizionomiile inculpaţilor ce nu-i inspirau încredere, şi fiind dubios aspectul că aveau asupra lor doar două genţi relativ mici de voiaj, ce în plus erau foarte uşoare, partea vătămată a încercat diverse tertipuri pentru a se anula călătoria; astfel, a spus că nu poate merge decât până în Italia, a majorat preţul cursei şi în final au stabilit să se deplaseze doar până la Szeged în Ungaria; spre surprinderea părţii vătămate, clienţii săi au acceptat cu mare uşurinţă schimbarea destinaţiei, precum şi plata unui preţ foarte mare. Pe drumul înspre Nădlac, cei patru au afirmat că au bani suficienţi asupra lor, asigurându-se că şi partea vătămată posedă bani. Ajunşi în vamă, partea vătămată a alimentat maşina, timp în care cele patru persoane au intrat în incinta magazinului staţiei Peco, după care partea vătămată le-a propus să se deplaseze la ghişeul A. din incinta staţiei pentru întocmirea asigurărilor medicale şi a cărţii verzi. Inculpaţii au solicitat părţii vătămate să meargă la hotelul J. din spatele staţiei Peco, unde spuneau că pot întocmi documentele mai ieftine. Prin urmare, toţi cinci s-au deplasat înspre locul indicat şi ajungând într-o zonă relativ izolată unde nu se mai afla nimeni, partea vătămată a fost atacată de inculpaţi, care l-au prins de gât şi i-au sustras din buzunare suma de 1.200 Euro şi 100.000 lei; după agresiune toţi patru au fugit în direcţii diferite; partea vătămată S.L. a indicat ca participant la tâlhărie şi pe numitul B.D., care nu a fost trimis în judecată ca inculpat, fiind audiat de instanţă ca martor. Deşi, în opinia instanţei, participarea ca autor la tâlhărie a numitului B.D. (numit C.) este evidentă (fiind de discutat chiar şi săvârşirea unei fapte penale de către numita R.R.) nu s-a procedat la extinderea procesului penal pentru alte persoane, conform art. 337 C. proc. pen., întrucât procurorul (singurul abilitat) nu a solicitat aceasta.
După săvârşirea tâlhăriei, partea vătămată şi-a recuperat de pe jos cheile şi ale documente şi s-a deplasat în incinta staţiei Peco, întrebând personalul angajat dacă nu i-a văzut pe cei patru clienţi ai săi. Întrucât nu-i văzuse nimeni, partea vătămată a înştiinţat organele de poliţie, cărora le-a şi predat cele două genţi de voiaj abandonate de clienţi în autoturismul său; cu ocazia cercetărilor la faţa locului organele de poliţie au constatat că în cele două genţi se aflau apă minerală, o pungă cu pâine şi alte pungi goale pentru crearea volumului genţii.
Este de menţionat că inculpaţii au imobilizat pe partea vătămată S.L., prinzând-o de gât, cauzându-i nişte escoriaţii la nivelul gâtului şi feţei, pentru a căror vindecare au fost necesare 5 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medico-legal întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad.
Ca şi în cazul precedent, cei doi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptei, aceeaşi atitudine nesinceră având-o şi martorii B.D. şi R.R., aceştia fiind direct interesaţi în susţinerea variantei inculpaţilor, întrucât, pe de o parte cei doi inculpaţi sunt prieteni cu martorii, iar pe de altă parte, starea de fapt relatată de partea vătămată ar conduce la concluzia implicării lor directe în săvârşirea tâlhăriei, în aceste condiţii, instanţa a înlăturat ca total nesincere depoziţiile martorilor menţionaţi, ca probe în apărarea inculpaţilor; însă, aceste depoziţii pot fi valorificate ca probe ale acuzării ţinând seama de numeroasele inadvertenţe şi contraziceri succesive pe care le conţin, putându-se trage concluzia că cei doi martori au cunoştinţă de săvârşirea tâlhăriei.
Astfel, în apărare, cei doi inculpaţi au susţinut că în realitate, pe drumul Arad - Nădlac, partea vătămată i-a împrumutat pe fiecare cu câte 200 Euro, bani necesari prezentării în vamă (ei având doar câte 300 Euro); la rândul lor cei doi martori susţin că aveau împreună 550 Euro, bani insuficienţi pentru vamă, dar se pare că pentru ei acest aspect nu constituia o problemă, după spusele lor, ei nefiind împrumutaţi cu bani de partea vătămată, în privinţa împrumutului banilor, declaraţiile celor patru sunt contradictorii; astfel, inculpatul B.R.I. iniţial declară că partea vătămată i-a împrumutat pe toţi cu suma totală de 300 Euro, după care declară că i-a împrumutat pe fiecare (patru persoane) cu câte 200 Euro, iar apoi susţine că doar el şi A.A. au fost împrumutaţi. La fel şi inculpatul A.A. declară iniţial că toţi patru au fost împrumutaţi, după care revine susţinând că doar el şi B.R.I.
Martora R.R., ce s-a aflat în permanenţă în maşina părţii vătămate pe drumul Arad - Nădlac (când se susţine că a avut loc darea banilor), arată că nu are cunoştinţă despre faptul că inculpaţii au luat bani de la şofer; aceeaşi martoră revine ulterior în sprijinul variantei inculpaţilor.
Un alt aspect important asupra căruia inculpaţii şi martorii B.B. şi R.R. au făcut afirmaţii contradictorii se referă la motivul care i-a determinat să renunţe la continuarea călătoriei cu partea vătămată în străinătate şi părăsirea vămii fără a înştiinţa pe S.L. despre acest aspect. Iniţial, inculpaţii B.R.I. şi A.A. au susţinut că ajunşi în vamă, s-au răzgândit pur şi simplu să mai părăsească ţara, venindu-le ideea de a se întoarce acasă; ulterior, B.R.I. a invocat că au intervenit între ei şi partea vătămată discuţii contradictorii, după care B.R.I., A.A. şi R.R. au susţinut că s-au răzgândit întrucât B.B. avea de plătit o amendă pe teritoriul maghiar şi s-au gândit că oricum nu vor putea trece frontiera.
La rândul său B.B. a avut o altă explicaţie decât ceilalţi trei, referitor la motivul renunţării la călătorie, anume că partea vătămată S.L. le-ar fi cerut bani suplimentar pentru a fi daţi la vamă. În plus, fix atunci a primit telefon de la un prieten D., care i-a propus să plece împreună în străinătate în zilele următoare prin Serbia. B.B. afirmă că l-a resunat pe D. pentru a confirma plecarea sa şi a lui B.R.I. Ceea ce e greu de explicat, în opinia instanţei, este aspectul că nici unul dintre ceilalţi trei nu a relatat faptul că partea vătămată le-a cerut bani suplimentar şi nici despre primirea telefonului de la D., despre care ar fi trebuit să ştie cel puţin B.R.I.
În sprijinul vinovăţiei inculpaţilor vine şi chestiunea bagajelor (două genţi voiaj) abandonate de cei patru în autoturismul părţii vătămate S.L. Inculpaţii A.A. şi B.R.I. (cu excepţia unei plase cu alimente) au susţinut că nu au luat bagaje cu ei, mai precis îmbrăcăminte şi lucruri de igienă personală, întrucât fiecare avea câte un prieten în Italia care se oferise să îi împrumute cu asemenea bunuri. La fel a susţinut şi B.B. care şi-a pus puţine haine (potrivit spuselor sale), întrucât şi el avea prieten în Italia dispus să-l împrumute cu îmbrăcăminte. Singura care a recunoscut că a posedat o geantă de voiaj e R.R., dar aceasta nu a putut oferi o explicaţie a abandonării genţii în maşina părţii vătămate, cu atât mai mult cu cât susţinea că avea în ea obiecte de îmbrăcăminte; acest din urmă aspect e nereal, din procesul verbal de cercetare la faţa locului rezultând că în bagaje erau doar pungi goale, apă şi pâine.
Trebuie menţionat că în ceea ce priveşte această a doua faptă penală au fost audiaţi în cauză martorii V.G. şi I.D., prezenţi la data de 18 februarie 2004 la locul de muncă, fiind angajaţi ai staţiei Peco şi ai societăţii de asigurare din incinta acesteia. Cei doi martori au relatat, în esenţă, că la un moment dat partea vătămată i-a căutat cu insistenţă pe cei patru clienţi ai săi, fără a comunica martorilor motivul pentru care îi caută şi fără ca aceştia să sesizeze urme de violenţă pe corpul părţii vătămate. Faptul că S.L. nu a relatat martorilor aspectul că a fost tâlhărit de inculpaţi nu are nici o relevanţă, întrucât, după cum s-a arătat şi în cazul precedent, nu se poate pretinde victimei unei infracţiuni o anumită conduită, mai precis un comportament extravertit şi de natură a stârni compasiunea celor din jur. Cât priveşte neobservarea de către martori a urmelor agresiunii, acest aspect este perfectexplicabil, dat fiind că aceste urme nu erau grave, fiind vorba de simple escoriaţii la nivelul gâtului şi mâinii; de altfel, din planşa foto rezultă că respectivele escoriaţii erau greu de observat, putând fi uşor mascate de îmbrăcăminte; astfel, dacă partea vătămată nu a arătat martorilor în mod expres acele vătămări, este greu de crezut că aceştia le-ar fi putut vedea, fără o analiză foarte atentă a corpului victimei.
Pentru cele expuse anterior, instanţa a apreciat ca indubitabilă vinovăţia (sub forma intenţiei directe) inculpaţilor în săvârşirea faptelor penale reţinute prin rechizitoriu, în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie (furt comis prin violenţe sau ameninţări) în condiţiile agravantelor referitor la săvârşirea faptelor în timp de noapte, în loc public şi de către două sau mai multe persoane împreună, potrivit art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.; faţă de inculpaţii B.R.I. şi A.A. s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) întrucât, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (la un scurt interval de timp) au participat la tâlhărirea ambelor părţi vătămate (B.B. şi S.L.).
Din fişele de cazier judiciar a rezultat că inculpatul A.A. nu are antecedente penale iar ceilalţi trei inculpaţi, deşi au antecedente nu sunt recidivişti, fiind împlinite termenele de reabilitare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii, solicitând în rejudecarea cauzei, achitarea; în subsidiar s-a cerut restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale susţinând că, din fotografii rezultă că locul săvârşirii faptei este la câţiva metri de staţia Peco care are pereţi transparenţi şi nimeni nu a văzut nimic. La 15 – 20 metri se află un post de poliţie care nu a fost sesizat.
S-a mai reţinut că s-a parcurs o distanţă foarte mare, prin localităţi pustii şi apare ilogic, ca aceşti inculpaţi să tâlhărească partea vătămată B.B. tocmai în apropierea punctului de frontieră.
Referitor la partea vătămată S.L., s-a susţinut că acesta a împrumutat de bună voie suma de 200 Euro inculpaţilor pentru trecerea frontierei şi ca atare, nu se poate vorbi de infracţiunea de tâlhărie.
Prin Decizia penală nr. 420/ A din 2 decembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Instanţa de control judiciar verificând hotărârea instanţei de fond a apreciat-o ca fiind temeinică şi legală motivând că, deşi inculpaţii nu au recunoscut faptele, acestea au fost dovedite prin ansamblul probator administrat, şi anume deposedarea părţilor vătămate prin violenţă în momentul sosirii lor în vamă de sumele de bani, după care au părăsit locul faptei.
Totodată, sub aspectul individualizării pedepselor au fost corect dozate ţinându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii au declarat recurs, inculpaţii A.A., A.A. şi B.R.I. şi R.S.C. solicitând în principal restituirea dosarului la organele de urmărire penală pentru completarea probatoriului, audierea martorilor şi realizarea unei confruntări cu partea vătămată. Într-o altă apărare, achitarea lor pentru lipsa dovezilor pentru dovedirea vinovăţiei. Într-un subsidiar îndepărtat s-a solicitat reducerea pedepsei.
Recursurile sunt nefondate.
Din analiza ansamblului probator administrat, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt dând încadrarea juridică legală faptelor şi au făcut şi o justă individualizare a cuantumului pedepselor.
Apărările inculpaţilor sunt neîntemeiate şi vor fi înlăturate, ca atare.
Din expunerea pe larg a situaţiei de fapt, respectiv declaraţiile contradictorii ale inculpaţilor (care vizează, ţara de destinaţie, sumele de bani pe care le aveau asupra lor, costul transportului, deţinerea unor bagaje), declaraţiile părţilor vătămate, care în mod constant au susţinut faptul că, au fost atacate, imobilizate (prinse de gât) raportul medico-legal care confirmă existenţa unor escoriaţii la nivelul gâtului şi feţei (partea vătămată S.L.) şi nu în ultimul rând declaraţiile martorilor V.G. şi I.D., angajaţii staţiei Peco) care confirmă faptul că partea vătămată S.L. îi căuta cu insistenţă pe cei patru clienţi ai săi, se constată că probele administrate sunt elocvente şi în mod corect inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Ca atare, apărările inculpaţilor sub aspectul achitării şi restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale sunt neîntemeiate pentru considerentele sus-arătate.
Nici afirmaţiile referitoare la reindividualizarea pedepselor nu sunt întemeiate.
Înalta curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei (deplasarea părţii vătămate într-o zonă izolată propice săvârşirii atacului), de importanţa relaţiilor sociale încălcate de către inculpaţi prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, de urmările produse şi nu în ultimul rând de persoana acestora, cunoscuţi cu antecedente penale, mai puţin inculpatul A.A., atitudinea total nesinceră a acestora, pedepsele aplicate sunt de natură să asigure reeducarea şi reinserţia lor în societate, încât nu se justifică reducerea pedepsei.
Pentru considerentele sus-arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Se va computa din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.M.M., A.A., B.R.I. şi R.S.C. împotriva deciziei penale nr. 420/A din 2 decembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Compută din durata pedepselor, reţinerea din 6 martie 2004 şi timpul arestării preventive de la 23 martie 2004 la 3 martie 2005, pentru inculpaţii B.R.I. şi A.M.M. şi de la 5 mai 2004 la 3 martie 2005 pentru inculpaţii A.A. şi R.S.C.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1528/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 1544/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
