ICCJ. Decizia nr. 1595/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1595/2005
Dosar nr. 613/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din 8 ianuarie 2004, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul G.I. la:
- 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată, s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 ianuarie 2003, la zi.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă R.I., şi în consecinţă a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 50.000.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea aceleiaşi părţi civile de a obliga pe inculpat la plata unei prestaţii periodice.
S-a luat act că Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi şi Spitalul Municipal Roman nu au calitate de părţi civile în cauză.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat, în temeiul art. 189 şi art. 191 C. proc. pen., judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În preajma sărbătorilor de iarnă ale anului 2002, victima R.Şt. a cumpărat de la magazinul aparţinând inculpatului G.I. mai multe produse alimentare în valoare totală de 151.000 lei, sumă cu care a rămas dator.
În primele zile ale anului 2003, şi mama inculpatului a împrumutat de la inculpat suma de 150.000 lei, pe care urma să o restituie în ziua următoare.
Atât victima cât şi mama sa au întârziat cu restituirea sumelor datorate inculpatului.
În ziua de 4 ianuarie 2002, în jurul orelor 17,00, inculpatul l-a văzut pe R.Şt. stând de vorbă pe un podeţ, la poarta locuinţei sale, cu numitul P.M., prilej cu care s-a dus la el pentru a-l întreba în legătură cu banii ce-i datora.
În momentul în care a ajuns la locul unde se afla R.Şt., inculpatul l-a întrebat unde se află mama sa.
Întrucât i s-a părut că victima i-a răspuns răstit, inculpatul i-a aplicat o singură lovitură, puternică, cu pumnul în faţă. Urmare a loviturii primită, victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de sol.
După lovirea victimei inculpatul a părăsit locul faptei, mergând la domiciliul său.
De teamă, numitul P.M. a părăsit şi el în fugă locul incidentului.
Victima a reuşit să se scoale de jos, după care a plecat acasă, unde a fost găsit de mama sa, R.I.
Întrucât nu se simţea bine, victima i-a relatat mamei sale incidentul avut cu inculpatul, în sensul că a fost lovit de acesta şi că motivul agresiunii l-ar constitui datoria pe care o avea către el.
În aceeaşi seară, mama victimei a mers la domiciliul inculpatului căruia i-a achitat banii datoraţi, ocazie cu care i-a reproşat atitudinea avută faţă de fiul său.
În zilele următoare starea sănătăţii victimei s-a degradat şi mai mult, în sensul că faţa i s-a tumefiat, iar leziunile de la nivelul acesteia au devenit şi mai pronunţate, a manifestat din ce în ce mai dese stări de vomă şi dureri de cap.
La sfatul numitei S.R., asistentă medicală în localitate, victima a fost transportată mai întâi la Spitalul Municipal Roman, iar de aici la Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi, unde a decedat la data de 15 ianuarie 2003.
Raportul de autopsie medico – legală, întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei R.Şt. a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio – cerebral cu contuzie cerebrală gravă şi hemoragie subarahnoidiene urmate de comă, în evoluţie intervenind şi o bronhopneumonie.
Actul medical citat a mai făcut precizarea că morfologia şi topografia leziunilor pledează pentru producere prin lovire cu corp contondent urmat de cădere cu impact cranian pe suprafeţe dure ale solului şi că leziunile cranio – cerebrale au fost sigur şi direct letale.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul G.I. şi partea civilă R.I.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului constând în aceea că în mod nejustificat în favoarea sa au fost reţinute circumstanţe atenuante, solicitând înlăturarea lor şi majorarea pedepsei, întrucât acesta nu a recunoscut fapta, nu s-a interesat de starea victimei, a ameninţat pe membrii familiei că în caz că va reclama fapta la poliţie îi va călca cu maşina, dar şi de faptul că este cunoscut în localitate ca o persoană violentă, cetăţenii temându-se de el, fiind în repetate rânduri sancţionat de către organele de poliţie, contravenţional.
Partea civilă R.I. a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale care, în suma stabilită, nu sunt în măsură să acopere intensitatea şi durata în timp a suferinţelor psihice cauzate prin moartea fiului său.
De asemenea, partea civilă a mai solicitat obligarea inculpatului la plata unei contribuţii la întreţinere în sumă de 600.000–700.000 lei, lunar, apreciind că în mod nejustificat instanţa de fond i-a respins această cerere.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita sa condamnare, susţinând că în cauză nu sunt suficiente probe care să justifice învinuirea ce i se aduce, singurele dovezi, fiind declaraţia unei persoane şi urmele de sânge găsite pe bancheta din faţa casei victimei, insuficiente pentru a confirma situaţia de fapt reţinută în cauză.
S-a mai arătat că nici în ce priveşte moartea victimei nu se poate stabili că a survenit ca urmare a unor lovituri, care oricum nu au fost aplicate de el, ci datorită unor alte cauze, neelucidate.
Pentru considerentele arătate, a solicitat, în principal, a se dispune achitarea, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei până la limita minimă permisă de lege.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 11 din 6 ianuarie 2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea civilă R.I. şi inculpatul G.I., a casat hotărârea atacată în parte şi rejudecând cauza a decis:
- înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului prevăzute de art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi majorarea pedepsei privative de libertate de la 3 ani şi 8 luni închisoare la 5 ani închisoare;
- majorarea cuantumului daunelor morale acordate părţii civile R.I. de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;
- obligarea inculpatului, în temeiul art. 106 din OUG nr. 150/2002 la plata către partea civilă C.A.S. Iaşi pentru Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi, a sumei de 15.261.023 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei R.Şt. cu dobânda de referinţă a B.N.R. calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la achitarea totală a debitului.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, în continuare, durata arestării preventive.
De asemenea, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacată.
S-a decis ca cheltuielile judiciare ocazionate de judecata acestei căi de atac să fie suportate de stat, în cauză neexistând culpă procesuală.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că:
- în cauză nu se justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), b şi c) C. pen., în favoarea inculpatului, întrucât, din actele aflate la dosar, rezultă că acesta este o fire violentă, a fost sancţionat contravenţional de organele de poliţie de trei ori pentru folosirea de expresii indecente şi lovirea unor persoane, iar după săvârşirea faptei a ameninţat membrii familiei victimei că îi calcă cu maşina dacă îl va reclama la poliţie, cum şi faptul că deşi era vecin cu victima nu i-a acordat nici un ajutor având cunoştinţă de faptul că aceasta se simţea foarte rău.
Sub acest aspect, s-a concluzionat că „comportamentul anterior săvârşirii faptei cât şi ulterior când a încercat să acrediteze ipoteza că victima ar fi fost lovită în familie, iar martorul esenţial care a asistat la conflict a fost catalogat ca nefiind în deplinătatea facultăţilor mintale nu justifică coborârea pedepsei sub minimul special", astfel că se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei privativă de libertate;
- întrucât, pentru fapta comisă de inculpat, legea nu prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, aceasta urmează a fi înlăturată;
- urmare a apelului declarat de parchet, inculpatul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de spitalizarea victimei la care se va adăuga şi dobânda legală practicată de B.N.R.;
- având în vedere că, prin fapta comisă de inculpat, partea civilă R.I., ca urmare a decesului fiului său, în vârstă de numai 25 de ani, a fost expusă unor imense suferinţe psihice şi morale, care sunt de durată, este justificată cererea acestuia de majorare a cuantumului daunelor morale.
S-a făcut precizarea că cererea privind obligarea inculpatului la plata unei contribuţii la întreţinere astfel cum a solicitat partea civilă, nu este întemeiată, întrucât nu s-a făcut dovadă că victima i-ar fi acordat întreţinere şi în ce au constat aceasta.
Cu privire la apelul declarat de inculpat s-a arătat că este întemeiat numai în ce priveşte greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Referitor la critica inculpatului potrivit căreia în cauză nu sunt dovezi care să justifice vinovăţia sa motiv pentru care s-ar impune achitarea, s-a arătat că nu poate fi primită chiar dacă probele în acest sens nu sunt multe ca număr.
În cauză, motivează instanţa de apel, rezultă fără dubii, că inculpatul a avut un conflict cu victima, în urma căruia i-a aplicat o lovitură cu pumnul, lovitură în urma căreia aceasta s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit cu capul de sol suferind leziuni care în timp s-au agravat şi condus la deces.
Faptul lovirii victimei, a fost văzut şi descris de martorul P.M. care se afla de faţă, şi confirmată apoi de martorii R.I., R.I., D.M. şi S.R., cărora acesta le-a spus despre conflictul avut cu inculpatul în cadrul căruia a fost lovit.
Împrejurarea că decesul victimei s-a datorat loviturii aplicate de inculpat, este confirmată de actul medico – legal de autopsie care a făcut precizarea expresă că leziunile au fost cauzate prin lovire în condiţiile reţinute în situaţia de fapt şi că leziunile cauzate cu acest prilej au fost sigur şi direct letale.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul G.I. pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, întrucât în cauză nu sunt dovezi care să justifice vinovăţia sa, singura depoziţie a martorului P.M. neputând fi luată în seamă, pe de o parte, pentru faptul că este singulară şi nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, iar, pe de altă parte, martorul amintit este o persoană bolnavă, influenţată de organele de urmărire penală.
A solicitat a se dispune achitarea, întrucât nu sunt dovezi de vinovăţie a sa.
În subsidiar, a solicitat ca în cazul în care se reţine vinovăţia sa să se menţină circumstanţele atenuante acordate de instanţa de fond, cu consecinţa reducerii pedepsei la limita minimă permisă de textele de lege incriminatorii.
Sub aspectul laturii civile, a solicitat reducerea daunelor morale la limita stabilită de prima instanţă, întrucât dublarea lor de către instanţa de apel este nejustificată.
Recursul declarat de inculpat este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
a) Critica formulată de inculpat prin care solicită a se dispune achitarea pe considerentul că în cauză nu au fost administrate suficiente probe care să dovedească vinovăţia sa, ori că singurul martor care a confirmat faptul lovirii victimei este o persoană cu dezabilităţi psihice nu este întemeiată.
Faptul lovirii victimei cu pumnul de către inculpat este dovedită pe lângă declaraţia martorului P.M., prezent la desfăşurarea incidentului şi a cărui integritate psihică nu poate fi pusă la îndoială câtă vreme faţă de el nu s-a luat nici o măsură de punere sub interdicţie, şi cu declaraţiile celorlalţi martori şi anume: R.I., R.I., D.M. şi S.R., cărora victima le-a relatat cele întâmplate, respectiv că a fost lovită cu pumnul de inculpat, lovitură, în urma căreia s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de marginea unui podeţ.
În sfârşit, declaraţiile martorilor mai sus arătate se coroborează cu constatările raportului medico legal de autopsie care a stabilit că moartea victimei s-a datorat unui traumatism cranio – cerebral care a fost produs prin lovire cu corp contondent urmat de cădere cu impact cranian.
Actul medical precizat înlătură susţinerea inculpatului potrivit căreia victima ar fi fost agresată ulterior incidentului avut cu el, când l-a împins uşor, întrucât precizează, fără echivoc, că leziunile constatate au fost „singur şi direct letale".
b) Cea de a doua critică, privind greşita individualizare a pedepsei se constată că este, de asemenea, nefondată, întrucât la aplicarea şi stabilirea pedepsei, instanţa de apel a ţinut seama şi respectat criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cărora le-a dat semnificaţia cuvenită.
În favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante având în vedere poziţia procesuală avută, constând în aceea că a negat că ar fi autorul faptei, dar şi pentru considerentul că anterior a avut o comportare necorespunzătoare faţă de membrii comunităţii din care făcea parte, fiind în mai multe rânduri sancţionat contravenţional de către organele de poliţie.
c) Nici critica privind greşita majorare a daunelor morale acordate părţii civile R.I. nu este întemeiată, deoarece afirmaţia instanţei de apel potrivit căreia prin moartea fiului său, în vârstă de numai 25 de ani, partea civilă a fost expusă unor suferinţe psihice şi morale de durată este reală şi justifică acordarea unor daune morale într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de prima instanţă.
Verificând însă Decizia atacată din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat pentru un alt motiv şi anume acela al greşitei obligări la plata cheltuielilor judiciare de spitalizare către C.A.S. Iaşi.
Din verificarea actelor şi lucrărilor de la dosar se constată că nici în cursul urmăririi penale şi nici la judecata în fond C.A.S. Iaşi nu a fost introdusă în cauză, iar spitalele care au acordat îngrijiri medicale victimei R.Şt. nu s-au constituit părţi civile.
În aceste condiţii, introducerea în cauză în calitate de parte civilă a C.A.S. Iaşi s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, cu atât mai mult cu cât aceasta nu face parte nici din categoria persoanelor pentru care exercitarea acţiunii civile se face din oficiu, iar obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, dispusă în acest mod, este nelegală.
În condiţiile în care din varii motive numita C.S.A. se considera vătămată trebuia să se adreseze instanţei de judecată cu cerere de constituire de parte civilă şi aceasta până la citirea actului de sesizare a primei instanţe, iar în situaţia în care va dori să-şi recupereze cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei, are posibilitatea de a se adresa cu acţiune la instanţa de judecată civilă competentă.
Pentru aceste din urmă considerente urmează a constata că recursul declarat de inculpatul G.I. este întemeiat a fi admis, a se casa Decizia atacată, în sensul că se va înlătura obligarea sa la plata cheltuielilor de spitalizare către C.S.A. Iaşi.
Se va deduce în continuare, timpul reţinerii şi al arestării preventive a inculpatului la zi şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 11 din 6 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la dispoziţia de obligare a inculpatului la plata sumei de 15.261.023 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei R.Şt., cu dobânda de referinţă a B.N.R., calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea debitului, către partea civilă C.A.S. Iaşi, pentru Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi, dispoziţie pe care o înlătură.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 17 ianuarie 2003, la 7 martie 2005.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1591/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1596/2005. Penal. Art. 211 alin.2 c. pen.... → |
|---|
