ICCJ. Decizia nr. 1596/2005. Penal. Art. 211 alin.2 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1596/2005
Dosar nr. 7428/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1405 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului E.G.S. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada arestului preventiv de la 11 iulie 2004 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului.
În baza art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate I.V.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 11 iulie 2004, în jurul orelor 13,00, inculpatul E.G.S. a smuls telefonul mobil de la gâtul părţii vătămate I.V. Alertaţi de strigătele părţii vătămate, doi lucrători de poliţie aflaţi în zonă l-au imobilizat pe inculpat, asupra acestuia găsindu-se telefonul mobil marca Nokia 8210. Bunul a fost restituit părţii vătămate.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că a procedat, astfel întrucât avea nevoie de bani pentru chirie.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul E.G.S. solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării aplicarea unei pedepse mai fluide.
Prin Decizia penală nr. 936 din 9 decembrie 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 4236/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
A fost menţinută starea de arest şi a dedus perioada arestului preventiv de la 11 iulie 2004 la zi.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neputându-se reţine alte motive de reconsiderare a cuantumului sancţiunii.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul a declarat recurs, în termen legal, reiterând motivele invocate anterior şi anume reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 3856 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (3) C. pen., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţele au stabilit corect starea de fapt, constând în sustragerea în 11 iulie 2004, prin violenţă, de către inculpat a unui telefon mobil aparţinând părţii vătămate I.V., vinovăţia inculpatului, precum şi încadrarea juridică a faptei.
La stabilirea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sancţiunea aplicată putând asigura scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Nu se justifică reducerea pedepsei în condiţiile în care inculpatul a săvârşit o infracţiune cu un grad ridicat de pericol social, în stare de recidivă post-executorie.
Atitudinea sa procesuală s-a datorat faptului că a fost surprins imediat după consumarea infracţiunii de către organele de poliţie, găsindu-se asupra sa bunul sustras.
Fiind respectate astfel dispoziţiile legale, în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe judiciare atenuante care să permită reducerea pedepsei sub minimul special.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge apelul inculpatului ca nefondat, menţinându-se Decizia atacată ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 11 iulie 2004 la zi.
În temeiul art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.G.S. împotriva deciziei penale nr. 936 din 9 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 11 iulie 2004, la 7 martie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1595/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1598/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
