ICCJ. Decizia nr. 1720/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 349 din 7 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2630/2002, Judecătoria Timișoara l-a condamnat pe inculpatul B.M.S. la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 3 ani.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât și în fața sa că, la 1 septembrie 2002, în timp ce conducerea pe drumurile publice autoturismul Volswagen Passat i s-a solicitat de poliția rutieră testarea cu fiola alcool-scop test pe care l-a respins, iar la spitalul la care a fost condus a refuzat recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
în urma apelului declarat de inculpat Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 592/ A din 1 octombrie 2003, ținând cont și de probele noi administrate l-a achitat pe inculpat cu motivarea că nu s-a dovedit sustragerea acestuia de la recoltarea probelor biologice.
împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș care a criticat soluția pentru greșita interpretare a probelor administrate și reținerea unei situații de fapt necorespunzătoare întregului ansamblu probator administrat în cauză.
Curtea de Apel Timișoara, admițând recursul, prin decizia nr. 1190/ R din 8 decembrie 2003, a casat decizia instanței de apel și a menținut sentința primei instanțe, aceea de condamnare.
Ulterior, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 teza I C. proc. pen., recurs în anulare împotriva deciziei instanței de recurs cu motivarea că s-a omis aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 care era obligatorii.
Prin decizia nr. 2484 din 6 mai 2004, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare, a casat hotărârea atacată, precum și sentința nr. 349 din 7 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara și în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
împotriva acestei ultime decizii a formulat contestație în anulare condamnatul B.M.S. invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul că la data de 6 mai 2004, când s-a judecat recursul în anulare, procedura de citare nu a fost îndeplinită deoarece a fost citat la o altă adresă decât cea de domiciliu. Contestația în anulare a fost găsită întemeiată având în vedere înscrisurile anexate de către contestatorul condamnat și prin încheierea din 10 februarie 2005 a fost admisă în principiu fixându-se termen pentru judecata sa pe fond la 10 martie 2005. S-a dispus totodată citarea contestatorului la adresa din Oradea, str. Feleacului, jud. Bihor în loc de str. Snagovului, aceeași localitate.
Pe fond contestatorul critică pe de o parte decizia contestată susținând că a fost greșit condamnat și că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa critică care nu poate fi primită în această fază procesuală situația invocată neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 386 și urm. C. proc. pen.
Pe de altă parte susține că prin admiterea recursului în anulare și aplicarea prevederilor decretului de grațiere i-a fost creată o situație mai grea termenul de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., este mai favorabil decât cel prevăzut de art. 7 din Decretul nr. 543/2002 pentru a putea beneficia de instituția reabilitării de drept.
Critica este neîntemeiată, iar contestația se va respinge, pe fond, pentru următoarele considerente. Atât în cazul liberării condiționate cât și a grațierii pedepsei în cazul contestatorului termenele de încercare au aceeași durată, curg de la aceeași dată (cea a apariției decretului de grațiere) și se împlinesc în același timp, astfel încât susținerea cu privire la efectul diferit al acestora este neîntemeiată.
Față de considerentele ce preced, Curtea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1739/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1711/2005. Penal → |
|---|
