ICCJ. Decizia nr. 1777/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1777/2005
Dosar nr. 5977/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 507 din 6 august 2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 14 aprilie 2003.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă, obligându-l pe inculpat la suma de 3.000.000 lei reprezentând contravaloarea unui cântar electronic.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpat o pereche de mănuşi de culoare gri cu două dungi albe.
A fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 13 aprilie 2003, în mod premeditat, împreună cu o altă persoană de sex masculin, prin efracţie, inculpatul a pătruns în magazinul alimentar al SC C.L. SRL Constanţa, a sustras bunuri în valoare de 40.000.000 lei, iar când a fost surprins de partea vătămată C.T. a ameninţat-o cu un cuţit, pentru a-şi asigura scăparea. Şi celălalt coautor a uzat de violenţe asupra martorului C.R. în acelaşi scop.
Prin activitatea infracţională a inculpatului, s-a produs un prejudiciu părţii vătămate în valoare de 3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unui cântar electronic distrus în urma altercaţiei.
Prin Decizia penală nr. 216/ P din 27 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat, înlăturând toate apărările acestuia, ce a susţinut că este nevinovat, că nu a spart geamul magazinului şi că nu el a pătruns în interior şi nici nu a sustras bunuri. De asemenea, instanţa de control judiciar a reţinut şi faptul că inculpatul nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă cu privire la prezenţa în zonă şi nici cu privire la mănuşile găsite asupra sa.
Curtea de Apel Constanţa a concluzionat că împrejurarea că inculpatul ar fi fost agresat în momentul prinderii, poate atrage răspunderea penală a persoanelor vinovate de aceasta, dar nu justifică acţiunea inculpatului de furt urmată de exercitarea violenţelor pentru a-şi asigura scăparea şi nu poate înlătura tragerea sa la răspundere penală pentru infracţiunea de tâlhărie.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, în termen legal, inculpatul P.A. a declarat recurs invocând drept motive dispoziţiile art. 3859 pct. 12 şi 18 C. proc. pen., susţinând că nu există nici o probă care să susţină existenţa furtului sacilor cu produse, decât menţiunea cu caracter de posibilitate din declaraţia părţii vătămate. Nu s-a putut demonstra că acei saci nu erau deja în magazin încărcaţi de către chiar partea vătămată în scopul de a se aşeza a doua zi marfa conţinută pe rafturi. A mai solicitat, în principal, achitarea sa întrucât nu el a săvârşit fapta reţinută sa, iar pentru a se clarifica multe aspecte pe situaţia de fapt, în cauză existând numeroase dubii ce pot profita inculpatului, a solicitat în subsidiar, în baza art. 333 C. proc. pen., trimiterea cauzei la parchet în vederea completării cercetărilor pentru a se putea identifica, cu exactitate, atât probe ce atestă vinovăţia inculpatului, cât şi persoana celui de-al doilea autor al infracţiunii şi chiar o cercetare locală pentru a se stabili în mod real situaţia de la faţa locului.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 18 C. proc. pen., cât şi în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi actelor dosarului, că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, întrucât instanţele au reţinut în mod corect faptele şi vinovăţia inculpatului şi le-a stabilit o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.
Deşi inculpatul P.A. a susţinut constant că nu se face vinovat de săvârşirea faptei ce i se impută motivând că se afla în zonă cu totul întâmplător, aceste apărări au fost înlăturate de către instanţa de fond şi apoi de cea de control judiciar, întrucât au fost în totală contradicţie declaraţiile fluente, concise ale martorilor H.L. şi C.R. ce au participat la imobilizarea acestuia, surprins în imediata vecinătate a magazinului.
Declaraţiile acestor martori se coroborează cu declaraţia părţii vătămate C.T., precum şi cu depoziţiile celorlalţi martori B.G. şi P.M.
Toate susţinerile inculpatului vor fi înlăturate neavând nici un suport probator, toate actele efectuate în cadrul fazei de urmărire penală şi apoi completate în faza de cercetare judecătorească demonstrează fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului.
Nu se impune restituirea dosarului la parchet, pentru completarea urmăririi penale, întrucât situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite, iar pe de altă parte, din dezbateri nu a reieşit necesitatea administrării unor noi probe, în cauză fiind administrat un probatoriu complex: proces verbal de constatare la faţa locului a situaţiei de fapt, fotografii operative, recunoaşteri din grup, declaraţii de părţi vătămate şi ale unui număr de peste 5 martori, etc. Toate acestea stau la baza formării convingerii corecte a instanţelor că inculpatul este într-adevăr vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost judecat şi ulterior condamnat.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat urmând să deducă din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 14 aprilie 2003 la 14 martie 2005.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 216/ P din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 14 aprilie 2003, la 14 martie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1776/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1779/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
