ICCJ. Decizia nr. 1774/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1774/2005
Dosar nr. 7339/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 413/ D din 8 octombrie 2004, Tribunalul Bacău, secţia penală, prin schimbarea încadrării juridice, a condamnat inculpatul P.N. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. e), art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi la 14 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. e), art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.
A contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A aplicat art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 113 C. pen., a obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească 50.000.000 lei daune materiale şi 100.000.000 lei daune morale părţii civile A.M., 242.000.000 lei daune materiale şi 150.000.000 lei daune morale părţii civile A.I., precum şi 41.817.087 lei cu titlu de daune morale către SC A.C. SA Oneşti.
În baza art. 106 din OG nr. 150/2002 a obligat inculpatul să plătească către C.A.S.J. Bacău suma de 250.629.204 lei cu titlu de cheltuieli spitalizare şi transport cu ambulanţa.
S-a reţinut că, în data de 18 ianuarie 2004, inculpatul a aruncat benzină în apartamentul locuit de partea vătămată A.I. şi victima A.F. şi a dat foc, cauzându-le acestora arsuri de gradul III, IV şi V care, potrivit raportului de constatare medico-legală, au determinat decesul victimei A.F. şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate A.I.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia penală nr. 361 din 23 noiembrie 2004, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 171, 18 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că, neaplicând dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., cu referire la situaţia conflictuală anterioară datei săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii, instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.
În latura civilă, daunele au fost stabilite eronat, într-un cuantum exagerat.
Inculpatul a mai solicitat şi reducerea pedepselor, dându-se o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în sarcina sa, precum stării sănătăţii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 18 ianuarie 2004, în jurul orei 20,30, aflat pe holul etajului III al imobilului situat în Oneşti, inculpatul a ameninţat partea vătămată A.I. că o va omorî în acea seară.
În jurul orei 22,00, în timp ce partea vătămată menţionată încerca să intre în camera unde locuia, inculpatul a aruncat o găleată de benzină pe aceasta.
O parte din benzină s-a scurs pe sub uşă, în camera unde dormea victima A.F.
Inculpatul a dat apoi foc cu bricheta, moment în care s-a produs o explozie, iar victima A.F., care dormea acoperită cu o plapumă, a luat foc.
Partea vătămată A.I., care a luat, de asemenea, foc, s-a aruncat pe geam, de la etajul III.
Situaţia de fapt expusă rezultă din depoziţia inculpatului şi declaraţiile martorilor D.E., D.V., L.M. şi C.G.
Din dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., rezultă că infracţiunea săvârşită în stare de provocare constituie o ripostă la actul provocator al persoanei vătămate.
Or, probatoriul administrat nu confirmă provocarea afirmată de inculpat şi, pe cale de consecinţă, îndeplinirea cerinţei ca infracţiunea să fi fost comisă într-o stare de puternică tulburare sau emoţie, determinată de acţiunile oricăreia dintre victime.
Mai mult, între momentul ameninţării cu moartea a părţii vătămate A.I. şi cel al săvârşirii efective a faptei deduse judecăţii, a trecut un interval de timp de aproximativ două ore, în raport de care nu s-ar putea reţine nici măcar împrejurarea că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea vreunei tulburări produse de un eventual incident produs în primul moment, respectiv cel stabilit din probe ca fiind ora 20,30.
Drept urmare, în mod legal instanţa de fond nu a reţinut existenţa stării de provocare.
În consecinţă, respingând apelul sub aspectul acestor critici şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de control judiciar a pronunţat o decizie legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., invocat de recurent.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor vizând greşita individualizare a pedepsei, se constată că instanţa de fond a aplicat, cumulat, toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Conduita procesuală a inculpatului, lipsa antecedentelor penale au fost constatate de instanţa de fond şi reţinute în favoarea acestuia ca circumstanţe atenuante judiciare. Pe de altă parte, la stabilirea pedepselor, prima instanţă a reţinut şi starea sănătăţii inculpatului.
Pedepsele stabilite sunt just proporţionalizate, corespunzător pericolului social concret, urmărilor produse, modalităţii de săvârşire a faptei, de natură a asigura realizarea scopului şi îndeplinirea funcţiilor acesteia.
Nu se constată temeiuri care să justifice reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, prin acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatului.
Prin urmare, respingând apelul şi sub aspectul acestor critici şi menţinând sentinţa atacată, instanţa de control a pronunţat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.
În latura civilă, acţiunea civilă exercitată de părţile civile A.I. şi A.M. se constată a fi fost legal soluţionată.
Astfel, corespunzător dispoziţiilor de principiu ale art. 998 C. civ., cu referire la art. 1084 din acelaşi cod, privitoare la modul de cuantificare a prejudiciului material, prima instanţă a obligat inculpatul la plata de daune materiale în limita pagubei dovedite de probatoriul administrat în cauză.
Pe de altă parte, nu există criterii legale de stabilire a cuantumului despăgubirilor menite să compenseze prejudiciul moral. Ca atare, stabilirea acestora constituie atributul instanţei şi este o chestiune de apreciere a afectării, în concret, în fiecare caz în parte, a persoanei vătămate.
Or, cu referire la fiecare părţi vătămate, au fost produse acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte afectarea atributelor persoanei.
Stabilind cuantumul daunelor morale, instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică, corespunzătoare atât principiilor răspunderii civile din dreptul intern, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia daunele morale trebuie apreciate rezonabil, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei infracţiunii.
Drept urmare, respingând apelul şi menţinând sentinţa atacată, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre temeinică, recursul constatându-se a fi nefondat şi sub aspectul acestor din urmă critici.
În fine, nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 20 ianuarie 2004 la 14 martie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 361 din 23 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 20 ianuarie 2004 la 14 martie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 1773/2005. Penal. Legea nr.87/1994. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1775/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
