ICCJ. Decizia nr. 1776/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1776/2005
Dosar nr. 1085/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 158 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Caraş Severin a fost condamnat inculpatul I.C., în baza art. 174 şi art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 2003 la zi.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei curele trapezoidale din cauciuc şi a unei sfori de culoare albă, corpuri delicte.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că, în seara zilei de 19 noiembrie 2003, în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a întors acasă, găsind-o pe soţia sa I.E. în stare de ebrietate, în cameră, pe jos.
Inculpatul a început să o lovească pe spate cu picioarele în zona abdominală apoi a legat-o cu o sfoară de gât trăgând-o afară, în coridorul locuinţei.
După aceasta a ridicat-o şi a dus-o în curte unde a lăsat-o pe jos. Din spatele locuinţei a luat o curea trapezoidală din cauciuc, cu care i-a aplicat victimei multiple lovituri peste corp.
După circa două ore, inculpatul a luat victima şi a dus-o în cameră, iar dimineaţa când s-a trezit a constatat că soţia era decedată.
Deşi inculpatul a susţinut că nu a sugrumat victima, în raportul medico-legal aflat în dosar s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive sugrumării cu mâinile. S-a mai menţionat că ultimul act de agresiune săvârşit de inculpat asupra victimei a fost sugrumarea cu mâna, după care aceasta a decedat, corpul fiind lăsat în curte.
După săvârşirea faptei inculpatul a mărturisit martorei T.N. că el şi-a omorât soţia.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare la faţa locului, a procesului verbal de reconstituire, a raportului medico-legal aflat în dosar, a declaraţiilor martorilor T.N., A.G., M.I., I.D.I., D.N. şi C.G., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 38 din 19 ianuarie 2005, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi de inculpat, considerând nefondate criticile formulate de parchet, în sensul că se impunea citarea în cauză a copiilor minori ai victimei şi de inculpat, în sensul că victima a decedat din cauza comei alcoolice asociată cu expunerea la frig.
Astfel, s-a apreciat că cei 4 copii minori ai victimei erau instituţionalizaţi la data comiterii infracţiunii şi că mama nu se ocupa de creşterea şi întreţinerea lor.
De asemenea, s-a reţinut în baza raportului medico-legal că moartea victimei a fost provocată prin ştrangularea acesteia de către inculpat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul I.C.
În recursul parchetului întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul că latura civilă nu a fost corect soluţionată exercitându-se din oficiu acţiunea civilă în favoarea copiilor minori ai victimei.
Inculpatul, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 din acelaşi cod, a solicitat în recursul său să se constate că nu se face vinovat de moartea victimei, cauzată de consumul excesiv de alcool şi de expunerea îndelungată la frig, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei, considerată prea severă.
Analizând hotărârea atacată în baza criticilor formulate Curtea constată întemeiat numai recursul parchetului şi nefondat cel declarat de inculpat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului I.C. în săvârşirea în noaptea de 19 noiembrie 2003 a infracţiunii de omor calificat asupra soţiei sale I.E., faptă prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul a aplicat victimei, cu intensitate lovituri puternice în zona abdominală, a legat-o cu o sfoară de gât, a dus-o afară în curte şi a lovit-o repetat peste corp cu o curea trapezoidală din cauciuc.
Actul medico-legal, aflat în dosar, a explicat mecanismul producerii morţii victimei, concluzionând că aceasta se datorează insuficienţei cardio respiratorii acute, consecutivă sugrumării cu mâinile.
Susţinerea formulată de inculpat în recurs, ca de altfel şi în cadrul cercetării judecătoreşti la prima instanţă cât şi ulterior în apel, în sensul că moartea s-ar fi datorat alcoolemiei şi expunerii la frig este în afara probei ştiinţifice arătate şi a celorlalte probe din dosar, astfel că nu poate fi primită.
Referitor la pedeapsa aplicată se constată că instanţele, având în vedere potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurările concrete în care s-a produs fapta, gradul de pericol social dar şi persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale şi a avut o poziţie sinceră în timpul procesului penal, a recunoscut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) din acelaşi cod, stabilind o pedeapsă de 10 ani, sub minimul prevăzut de lege.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Fiind respectate aceste dispoziţii legale şi nerezultând motive de reconsiderare a cuantumului sancţiunii, critica inculpatului în sensul greşitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Potrivit actelor dosarului, din căsătoria inculpatului cu victima au rezultat 4 copii, minori la data infracţiunii, respectiv: I.M.D., născută la 8 martie 1986; I.A.M., născută la 17 august 1988, I.L.C., născut la 19 mai 1991 şi I.L., născut la 24 august 1993.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., acţiunea civilă se porneşte şi se execută din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, caz în care instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra refacerii pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
În acest scop, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, instanţa cere persoanei vătămate ca prin reprezentantul său legal să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale şi cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
Or, în cauză, deşi din dosar a rezultat că în urma victimei au rămas cei patru copii minori, persoane care au suferit vătămări morale şi materiale prin uciderea mamei lor de către inculpat, chiar dacă faţă de acestea s-au luat măsuri de protecţie în baza O.U. nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate (abrogată prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului), instanţele nu s-au preocupat ca în baza dispoziţiilor evocate să ceară datele necesare exercitării din oficiu a acţiunii civile.
Întrucât hotărârile instanţei de control judiciar ca şi a celei de fond sunt contrare prevederilor legale arătate, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., invocat în recursul procurorului este întemeiat.
Aşa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din acelaşi cod, urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a casa Decizia atacată, cât şi hotărârea primei instanţe, numai cu privire la nesoluţionarea din oficiu a acţiunii civile pentru părţile vătămate, descendenţii victimei, respectiv minorii I.M.D. (născută la 8 martie 1986); I.A.M. (născută la 17 august 1988), I.L.C. (născut la 19 mai 1991) şi I.L. (născut la 24 august 1993) şi a trimite cauza spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Caraş-Severin.
Totodată, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpatul I.C. împotriva aceleiaşi decizii, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 20 noiembrie 2003 la 14 martie 2005.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpatul I.C.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 158 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Caraş Severin numai sub aspectul nesoluţionării din oficiu a acţiunii civile pentru părţile vătămate, descendenţii victimei respectiv: I.M.D. (născută la 8 martie 1986); I.A.M. (născută la 17 august 1988); I.L.C. (născut la 19 mai 1991) şi I.L. (născut la 24 august 1993) şi trimite cauza spre rejudecare în aceste limite, la Tribunalul Caraş Severin.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive pentru inculpat de la 20 noiembrie 2003, la 14 martie 2005.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1775/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1777/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
