ICCJ. Decizia nr. 1863/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 697 din 7 septembrie 2004, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul I.R.D., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare.

în baza art. 861C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că suma de 1.200 dolari S.U.A., a fost restituită părții vătămate (cumpărătorului de influență) S.I.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în anul 2002, în cursul lunilor august - septembrie a pretins și primit suma de 1200 dolari S.U.A. de la partea vătămată S.I. în baza afirmațiilor că prin cunoștințele sale, angajați R.A.R. și poliție, va rezolva înmatricularea și revizia unui autovehicol și eliberarea de urgență a unui pașaport.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat în cea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea unei pedepse mai reduse.

Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de inculpat, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 3851C. proc. pen., legiuitorul enumeră hotărârile care pot fi supuse recursului, cu excepția cazului prevăzut de art. 3851lit. e), ultima teză C. proc. pen., din interpretarea căruia rezultă că, nu pot fi recurate deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

în speță, fiind vorba de recurarea unei hotărâri prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, recursul declarat este inadmisibil.

Ca atare, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat și obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1863/2005. Penal