ICCJ. Decizia nr. 1860/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 225 din 7 iunie 2004, Tribunalul Bihor a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen., pe inculpatul S.I., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 4 decembrie 2002 la 23 decembrie 2002.
în baza art. 14 C. proc. pen., și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 12.000.000 lei și 600 Euro, despăgubiri civile către partea civilă K.J.
în baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat la 23.659.998 lei, despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. Bihor Oradea, cu dobânzile legale.
Totodată, în baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă K.J.
S-au reținut, în esență, următoarele:
în luna decembrie 2002, pe fondul unor mai vechi neînțelegeri între inculpat și partea vătămată K.J. [(care au culminat în decembrie 1999, cu trimiterea în judecată a părții vătămate, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 217 alin. (1) și art. 181 alin. (2) C. pen.)], a izbucnit un nou conflict între cei doi, urmare faptului că inculpatul a presupus că partea vătămată i-a spart parbrizul de la autoturismul său marca Mercedes.
în cadrul acestui conflict, partea vătămată K.J. a venit în fața locuinței inculpatului și a început să-l amenințe pe inculpat cu o bucată de cărămidă.
în acest timp, a apărut în fața porții de la curtea locuinței inculpatului și soția părții vătămate, K.I., care, a intrat în curte și a bruscat-o pe mama inculpatului și pe acesta, rupându-i bluza.
Ulterior, partea vătămată a pătruns în curtea locuinței inculpatului, bruscându-l pe fiul acestuia, care a suferit leziuni corporale ce au necesitat 5 zile de îngrijiri medicale, după care a luat o bucată de țeavă, cu care a vrut să-l lovească pe inculpat. în acest moment, inculpatul a fugit în casă și, revenind în curte cu o armă de vânătoare, a tras un foc înspre partea vătămată, fără să o nimerească. Partea vătămată a fugit spre stradă, dar în fața porții a fost nimerită de cel de-al doilea foc și a căzut la pământ, suferind leziuni care i-au pus viața în primejdie.
Pentru a pronunța achitarea, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în condițiile legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (21) C. pen.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 247/ A din 16 noiembrie 2004, admițând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă K.J. și inculpatul S.I., a desființat sentința și, rejudecând, a dispus condamnarea inculpatului la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen. și a art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 4 decembrie 2002 la 23 decembrie 2002.
Totodată, a redus despăgubirile civile materiale la care a fost obligat inculpatul, după cum urmează:
- față de partea civilă K.J. de la 12.000.000 lei și 600 Euro, la 6.000.000 lei și 300 Euro;
- față de partea civilă C.A.S. Bihor Oradea, de la suma de 23.659.998 lei la 11.829.999 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpatul și partea civilă K.J.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea deciziei atacate, menținerea sentinței și schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor în vătămare corporală.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea constată că soluția instanței de apel este temeinică și legală.
Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
Alin. (21) din același text de lege, prevede că, este de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Din examinarea acestor texte de lege rezultă, așadar că, pentru existența legitimei apărări, în oricare dintre modalitățile de comitere a faptei, trebuie să se facă dovada, prin "probe", a celor 6 condiții cumulativ referitoare la atac și a celor 2 condiții privind acțiunea de apărare.
Dintre cele 6 condiții referitoare la atac, în cauză, așa cum rezultă și din considerentele deciziei atacate, nu sunt îndeplinite 2 condiții: caracterul imediat al atacului și caracterul de pericol grav al atacului pentru persoana atacată.
Astfel, din probele existente la dosar, rezultă că riposta inculpatului la atacul părții vătămate, a avut loc după încetarea atacului, ceea ce înseamnă că acesta nu mai era imediat, în înțelesul condiției prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen.
Apoi, în al doilea rând, din probe rezultă că acțiunile părții vătămate și ale soției sale asupra inculpatului, a mamei și fiului acesteia, nu au fost de natură a pune în pericol grav persoana acestora.
în cauză, nu sunt întrunite nici cerințele legitimei apărări, referitoare la acțiunea de apărare.
Astfel, din economia textului art. 44 C. pen., rezultă că, pentru a exista legitima apărare, acțiunea de apărare trebuie să fie necesară și proporțională cu gravitatea atacului.
Or, este dovedit că, în momentul în care inculpatul a tras focul de armă care i-a cauzat victimei leziunile periculoase pentru viață, aceasta încetase atacul și era în retragere spre a ieși în stradă, astfel că acțiunea de apărare nu mai era necesară.
Este de remarcat, totodată, că acțiunea inculpatului de a trage cele două focuri de armă asupra victimei, a fost o acțiune disproporționată, față de acțiunile de atac ale victimei.
în consecință, pentru aceste considerente, decizia instanței de apel este temeinică și legală.
Recursul părții civile, nemotivat, este, de asemenea, nefondat.
Instanța de apel, reținând corect că tentativa de omor, a cărei victimă a fost partea civilă K.I. s-a săvârșit în condițiile atenuantei legale a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a redus, justificat, despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul, de la 12.000.000 lei la 6 milioane lei și de la 600 Euro la 300 Euro.
Pentru aceste considerente, ambele recursuri au fost respinse, ca nefondate, și obligat fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1855/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1863/2005. Penal → |
|---|
