ICCJ. Decizia nr. 1985/2005. Penal. Art.20, 197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1985/2005
Dosar nr. 2402/2004
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1097/ F din 4 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a achitat pe inculpatul B.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. şi art. 20, raportat la art. 203 C. pen., cu art. 33 C. pen.
S-a reţinut că, prin actul de investire a instanţei inculpatul a fost trimis în judecată, stabilindu-se că în noaptea de 14 mai 1998, inculpatul, tatăl părţii vătămate B.C., pe fondul consumului de alcool a încercat să întreţină relaţii intime cu aceasta, fără a se petrece relaţia intimă, constatând că fiica sa era virgină.
În sufrageria, unde s-a produs fapta, erau doar inculpatul şi partea vătămată, iar într-o altă cameră se afla fratele părţii vătămate.
Din punct de vedere probator nu se poate reţine declaraţiile de la primele cercetări din 1998, cu ocazia înlocuirii rechizitoriului din 28 ianuarie 1999, deoarece s-au constatat motive de nulitate a anchetei şi actului de sesizare, nulităţi care au fost sesizate în Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie şi a deciziei penale nr. 588/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, referitoare expres la nulitatea declaraţiei inculpatului neasistat de apărător.
Astfel, în analiza probelor, instanţa a avut în vedere declaraţiile date la reluarea anchetei, după restituire şi declaraţii din probele prezentului dosar. Coroborând declaraţia inculpatului, declaraţia părţii vătămate, a martorilor, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată arată că a dorit să se răzbune pe tatăl său, deoarece avea un prieten şi n-o lăsa să se mărite. Plângerea a formulat-o partea vătămată, de convenienţă cu sora sa şi la îndemnul prietenului său.
Inculpatul nu a recunoscut fapta, arătând că în acea seară a avut o altercaţie cu fiica sa, deoarece fugise de acasă.
Fiul inculpatului nu a auzit şi nu a văzut nimic, arătând că partea vătămată i-a relatat încercarea tatălui, iar partea vătămată a doua zi şi-a retractat declaraţia.
Ca urmare, instanţa de fond a apreciat că fapta dedusă judecăţii nu există, neexistând probe în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru greşita achitare a inculpatului, întrucât probele administrate, permiteau stabilirea vinovăţiei inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 84 din 6 februarie 2004, a admis recursul parchetului, a desfiinţat integral sentinţa atacată şi în baza art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.M. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 75 alin. ultim C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
În baza art. 20, raportat la art. 203, cu aplicarea art. 75 alin. ultim C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul va executa 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu de 400.000 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.M.
Parchetul a solicitat, în apel, reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Inculpatul, în apel, a solicitat, prin apărătorul său, achitarea, întrucât din probele dosarului nu rezultă vinovăţia sa.
Recursul parchetului este fondat, dar numai în ce priveşte conţinutul pedepsei complementare aplicate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de apel a stabilit, în mod corect, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului B.M., în săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. şi art. 20, raportat la art. 203 C. pen.
Stabilită fiind vinovăţia inculpatului, instanţa de apel a aplicat acestuia pedepse just individualizate, în conformitate cu art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi proporţionale cu pericolul social al faptelor comise.
Verificând însă hotărârea atacată, Curtea constată că instanţa de apel a omis să interzică drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Art. 64 lit. d) C. pen., prevede pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor părinteşti, iar lit. e) a aceluiaşi articol, prevede pedeapsa interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator.
În cauză, se constată că, prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul a devenit nedemn de a mai exercita aceste drepturi.
Ca atare, urmează a admite recursul parchetului şi aplicarea interzicerii pedepselor complimentare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe lângă interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., care au fost stabilite de instanţa de apel.
În ce priveşte recursul inculpatului B.M., acesta va fi respins ca tardiv introdus.
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru inculpat, termenul de recurs de 10 zile, curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei penale nr. 84 din 6 februarie 2004, la 11 februarie 2004.
Cum inculpatul a declarat recurs la 22 martie 2004, rezultă că este tardiv, fiind formulat după expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 3853 C. proc. pen.
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul B.M., urmează a fi respins, ca tardiv introdus, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 84 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul B.M.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la conţinutul pedepsei complementare aplicate.
Interzice inculpatului alături de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe aceeaşi durată de 3 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1984/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1986/2005. Penal. Art.211 c pen. Recurs → |
|---|
