ICCJ. Decizia nr. 2081/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2081/2005
Dosar nr. 5890/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 752 din 2 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpata F.P. a fost condamnată la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpata a fost achitată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 mai 2003 la 1 martie 2004.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate 4.100 pastile MDMA, în vederea incinerării.
A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, pe baza probelor administrate, că, în ziua de 27 mai 2003, inculpata s-a prezentat la punctul de frontieră Giurgiu, pentru ieşirea din ţară către Turcia şi la percheziţia corporală ce i s-a efectuat, s-au găsit asupra sa, lipite de corp, pe zona abdominală, două pachete conţinând 4.130 pastile MDMA, în greutate totală de 1.250 gr., ce fac parte din tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000.
Inculpata a declarat (şi probe care să o contrazică nu au fost administrate) că pastilele MDMA i-au fost date de un vecin, F.C., ca să le transporte şi să le predea unei persoane, în Turcia, pentru acest serviciu fiind plătită cu suma de 200 dolari S.U.A.
Tribunalul a apreciat că infracţiunea de trecere peste graniţă a drogurilor este de sine stătătoare şi subzistă independent de infracţiunea de traficare, cu privire la care, în cauză, nu au fost administrate probe din care să rezulte că ar exista.
În fine, tribunalul a apreciat că sinceritatea inculpatei, ajutorul acesteia pentru descoperirea proprietarului drogurilor, lipsa antecedentelor penale şi faptul că are doi copii minori (unul născut în penitenciar) sunt împrejurări care pot fi considerate circumstanţe atenuante.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata F.P.
Critica parchetului vizează greşita soluţie de achitare a inculpatei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi neaplicarea faţă de inculpată a dispoziţiilor art. 118 lit. c) C. pen., privind confiscarea sumei de 200 dolari S.U.A. ce i-a fost dată pentru a o determina să săvârşească infracţiunea.
La rândul ei, inculpata F.P. a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând redozarea, cu motivarea că în raport de poziţia procesuală avută i s-a aplicat o pedeapsă prea aspră.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 647/ A din 3 septembrie 2004, a admis apelul declarat de parchet şi a desfiinţat sentinţa atacată, în sensul că în baza art. 118 lit. c) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată echivalentul în lei a sumei de 200 dolari S.U.A., echivalent calculat la cursul de schimb B.N.R. de la data executării.
Prin aceeaşi deciziei a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu motivarea că faptele astfel cum au fost reţinute trebuiau încadrare în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, nu este întemeiat.
Situaţia de fapt reţinută de instanţe şi care a fost expusă mai sus, rezultă în mod evident din probele administrate în cauză.
De asemenea, atât prima instanţă, cât şi cea de apel au stabilit în mod just vinovăţia inculpatei, făcând şi o corectă încadrare juridică în art. 20, raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Aceleaşi instanţe în mod just au considerat că nu poate fi trasă la răspundere penală inculpata, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, soluţia de achitare pronunţată în cauză şi argumentele aduse fiind corecte.
Acţiunile mari de trafic se încadrează în art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000.
În art. 2 alin. (1) sunt prevăzute pedepse cu închisoare de la 3 luni la 15 ani pentru activităţi de cultivare, producere, fabricare, experimentare, preparare, extragere, transformare, oferirea sau punerea în vânzare, procurarea, transportul, distribuirea, trimiterea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, care sunt enumerate în tabelul anexă III.
În alin. (2) se prevăd sancţiuni cu închisoare de la 10 la 20 de ani pentru toate faptele de mai sus care au însă ca obiect droguri de mare risc, incluse în tabele anexă I- II.
Prin simetrie, în art. 3 se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 ani toate activităţile reglementate în art. 2 alin. (1), care se referă la introducerea sau scoaterea din ţară, importul ori exportul de droguri de risc.
În art. 3 alin. (2), se menţionează că pedeapsa este cu închisoare de la 15-20 ani, privind aceleaşi fapte de la art. 3 alin. (1), dar care au ca obiect droguri de mare risc.
Analizând conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 constatăm că au elemente comune ale laturii obiective.
Cum în speţa de faţă, din nici o probă administrată în cursul urmăririi penale sau al judecăţii nu se poate deduce concluzia că inculpata ar fi desfăşurat o activitate de traficare a drogurilor, şi de vreme ce în art. 3 din Legea nr. 143/2000 se sancţionează în mod distinct, astfel cum s-a arătat, introducerea sau scoaterea din ţară, fără drept, a drogurilor de mare risc, operaţiune ce, nu se poate realiza fără transport, modalitate de săvârşire a infracţiunii care se regăseşte şi în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege, rezultă că, în mod legal, instanţele, prin hotărârile atacate, au considerat că activitatea sa materială prezintă trăsăturile caracteristice ale conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi nicidecum a două infracţiuni, distincte, aflate în concurs, şi anume : art. 20, raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Ca atare, soluţia de achitare pronunţată de instanţe fiind legală şi temeinică, recursul parchetului urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 647/ A din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, privind pe inculpata F.P.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2079/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2084/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
